În vreme de război

Dupa cum afirma criticul Pompiliu Constantinescu, ,,Viziunea sociala si psihologica a lui Caragiale a urmarit societatea romana nu numai un singur moment ci a reconstituit intreaga ei fizionomie ciclica intr-o condensata - comedie umana- de la mahalagie pana la marea burghezie de provincie" , insa nu numai in comedie ci si in proza nuvelistica. Dintre categoriile acesteia, cele mai valoroase sunt nuvelele psihologice in care I. L. Caragiale analizeaza starile sufletesti si reactiile exterioare ale personajelor determinate de obsesia fixata in subconstient, acestea fiind asociate cu un cadru exterior favorizant (ploaia, noroiul, mocirla, interiorul inchis, apasator, viscolul etc.).

,,In vreme de razboi" este o nuvela psihologica care are ca tema deformarea psihica generata de ideea imbogatirii a personajului principal si evolutia acestei obsesii pana la nebunie, respectand toate simptomele acestei boli, personajul fiind analizat din perspectiva crizelor de constiinta si de comportament.

Prin tenta naturalista, conditia umana este pusa sub semnul biologicului, al patologicului si al instinctelor primitive, mod prin care este conturat un personaj dezumanizat pana la limita inferioara.

Titlul are rolul de incadrare temporala a actiunii (Razboiul de Independenta, 1877-1878), insa privind in profunzime, trimite la ,,razboiul" pe care il declanseaza subconstientul lui Stavrache.

Din punct de vedere compozitional, nuvela are trei capitole, fiecare reprezentand un moment in cresterea obsesiei lui Stavrache pana la nebunie. Astfel, constructia nuvelei este similara cu a dramei, cuprinzand expozitiune, punct culminant si deznodamant.

Stilistic, nuvela releva o particularitate cu totul interesanta la nivelul cuvintelor emise de narator: naratorul relativizeaza realitatea (care ar fi trebuit sa apara ca univers stabil avand un sens precis) si o pune sub semnul indoielii, astfel incat aceasta se dovedeste a fi aparenta, vis, onirismul lui Caragiale avand in nuvela statutul realitatii, nefiind tratat ca ilogic si iluzoriu. Modul de constructie a nuvelei se face din perspectiva visului astfel incat realitatea se desfasoara sub semnul acestuia dar si al obsesiei.

Nuvela se desfasoara pe trei planuri. Primul plan este cel al povestitorului, scriitorul fiind cel care relateaza faptele si sugereaza inlantuirile cauzale, al doilea plan este dialogat, dialogul concentrandu-se pe evidentierea starii de incordare datorate temei de a nu pierde averea (personajele se intalnesc si se infrunta), iar al treilea plan, care constituie cadrul povestirii, este natura care reliefeaza atmosfera nuvelei prin elemente vizuale (toate intamplarile se petrec noaptea, atat cele reale cat si halucinatiile eroului) si auditive.

Realitatea este relativizata pe doua cai prin ironie si prin discursul indirect liber. Ironia apare de la forma cea mai subtila, ca aluzie: ,,Intr-o seara, parintele Iancu a facut prostia sa ramana acasa de tot singur : pe batrana a trimis-o cu trasura la targ, cu un baiat; pe un argat l-a manat la camp, pe alti doi, cu carele, dupa lemne la padure. Dupa miezul noptii, iacata oaspetii negri: l-au legat, l-au schingiuit si i-au luat o groaza de bani. Norocul batranei ca lipsea; facea poate gresala sa tipe, si talharii o omorau, cum s-a si intamplat in alta parte cu o baba, peste cateva zile. De mirare insa un lucru - popa avea un buiestras minunat si doua iepe de prasila: nu i le-au luat. Dar ceva si mai curios - cainii din curte, niste dulai ca niste fiare, nu dedasera macar un semn de viata! Hotii au fel-de-fel de mestesuguri ca sa adoarma cainii cei mai salbatici; le da pesemne un fel de mancare descantata ori cine stie ce.", pana la antifraza: ,,D-l Stavrache a plans mult, mult, zdrobit de trista veste. Dar un barbat trebuie sa-si faca inima! Nu trebuie sa se lase coplesit de asa durere. A strans bine scrisoarea; s-a spalat frumos pe ochi; a pus caii la brisca si a plecat repede la targ sa intrebe pe avocat, cu ce forme intra cineva regulat in stapanirea averii unui frate bun pierdut, care n-are alt mostenitor.". Tot ironia relativizeaza prin dedublare: pe de o parte se afirma, pe de alta se neaga, afirmatia fiind facuta pentru a fi pe deplin respinsa. Astfel, realitatea apare intr-un fel si se dovedeste a fi altfel. Se produce o distantare intre narator si evenimentele narate prin intermediul aprecierilor pe care acesta le face: faptul ca ,,buiestrasul popii" nu a fost luat este lucru ,,de mirare", cainii nu au latrat si aceasta este ,,ceva mai curios".

Aceeasi dedublare apare si in cadrul discursului indirect liber: ,, Ce avea preotul pe suflet? Ce sa aiba? Lucru greu de-nteles, fireste; asa de greu ca d-l Stavrache, mai intai, nici n-a voit sa creaza.Cum s-a putut? Omul cu greutate, proprietarul cu atitea acareturi si cuprins, mai bogat decit multa lume dimprejur! - frate-sau! preotul - sa fi fost capul bandei de talhari! Si cu toate astea era adevarat. Dracu-l impinsese!" sau ,,De mult nu se mai pomenea acum in sat de preotul Iancu Se-necase? Il rapusase cineva? Nici urma nu lasase, parca intrase-n pamant."

Aceleasi procedee se disting si in comportamentul lui Stavrache. Astfel acesta ,,plange mult mult", dar alearga la avocat pentru a intra ,,regulat in stapanirea averii fratelui pierdut". De asemenea, hangiul dialogheaza cu sine insusi dedublandu-se: ,,Care va sa zica - clipi gandul hangiului - nici vorba n-a fost de judecata despre popa, despre capul si gazda talharilor. Aoleu! Ce mai judecatori! Dar o sa indrazneasca sa se mai intoarca? Dar daca indrazneste si se intoarce? Atunci ce-i de facut? O veni? N-o veni? ".

Dialogul apare si intre narator si personaj, Caragiale adoptand un procedeu destul de rar in literatura : ,, - Dar - intreaba distras d. Stavrache, ce s-o mai fi facut cu talharii prinsi asta-primavara! Talharii fusesera osanditi la diferite pedepse si desigur erau si asezati la locurile de munca.". Textul nu este relativizat prin dialog (ironie si discurs indirect liber) decat atunci cand sunt infatisate fapte reale din nuvela. Dialogul cu fetita il situeaza pe Stavrache in lumea negustorilor, a hangiilor necinstiti, avari, nemilosi, conturand practicile caracteristice si sigure,