Harap Alb

Introducere:

Basmul "Povestea lui Harap-Alb" se incadreaza in genul epic, iar ca specie literara este un basm cult deoarece are un autor, Ion Creanga, care prin impletirea elementelor reale cu cele fabuloase creeaza fantasticul, ca specific stravechi, insa, in aceasta creatie narativa, Creanga imbina supranaturalul popular cu evocarea realista a satului moldovenesc de unde reiese si originalitatea unica a acestei creatii.

Date despre autor si opera:

In realizarea povestilor sale, Ion Creanga porneste de la modele populare, caracterizand teme de circulatie universala cu o vechime uneori mitica. Cercetatorii operei scriitorului roman au gasit asemanari intre "Capra cu trei iezi" si un motiv din fabulele lui La Fontaine, intre "Soacra cu trei surori" si un basm armean, intre "Punguta cu doi bani", si unele povestiri indiene, sau intre Povestea lui Harap-Alb si omul fara barba al lui Emile Legrand, fara sa fie vorba de o influenta directa asupra lui Creanga, care n-avea cum sa cunoasca toate aceste scrieri. In creatia lui sunt si alte motive care apar in spatii culturale foarte departate: motivul calatoriei, al incercarii puterii, al animalelor recunoscatoare si al tovarasilor devotati, motivul apei vii si al apei moarte etc. Harap-Alb in slujba spanului aminteste de Heracles; sclavul lui Euristen, si de muncile lui, iar trimiterea eroului peste mari si tari si insotirea lui cu fapturi nazdravane seamana cu expeditia lui Iason dupa lana de aur din Colhida. Existenta acestor teme si motive la Creanga a fost determinata de faptul ca izvorul principal al povestilor sale este folclorul romanesc, unde ele circula asa cum circula in povestile tuturor popoarelor.

Influenta folclorica este insa mai larga si nu se reduce doar la prelucrarea nucleelor narative universale. Ion Creanga valorifica si alte elemente care confera povestilor un caracter specific, popular-romanesc. Basmul "Povestea lui Harap-Alb" a aparut in revista "Convorbiri literare", la 1 august 1877, apoi in acelasi an in ziarul "Timpul".

Subiectul operei :

Povestea lui Harap-Alb are in linii mari urmatorul subiect:

- Verde-Imparat ii cere fratelui sau sa-i trimita pe cel mai vrednic dintre nepoti ca sa-l lase urmas dupa ce n-o mai fi: craiul, tatal baietilor, ii supune unei probe a curajului, la care nu rezista decat mezinul. Acesta, povatuit de Sfanta Duminica, pe care o milostivise, ii alege un cal nazdravan, care in aparenta este o martoaga si pleaca la drum, nu inainte de a asculta sfaturile tatalui sau. In ciuda povetelor este pacalit de span, care-l face rob. Ajunsi la casa lui Verde-Imparat, spanul se da drept nepotul mostenitor si din orgoliu nemasurat il supune pe adevaratul nepot unor incercari deosebite, poruncindu-i, pe rand, sa aduca ,,salatile" din gradina ursului, pietrele nestemate din gradina cerbului si pe fata imparatului Ros. Ajutat de felurite personaje grotesti, povatuit de cal, insotit de niste simpatici monstri; Harap-Alb se descurca de minune in toate imprejurarile reusind sa treaca cu bine peste toate probele. In final impostorul este demascat si pedepsit iar eroul este rasplatit primind binecuvantarea imparatului Verde, imparatia si pe fiica imparatului Ros, de a se casatori cu aceasta.

Dupa cum se vede, << Povestea lui Harap-Alb (1877) >> apare ca un mic roman de aventuri, realizat insa in cel mai autentic spirit popular, respectand adica tematica, compozitia epica, eroii, ajutoarele lor, precum si mijloacele de exprimare specifice prozei populare. Conceputa ca un lung sir de peripetii si incercari la care e supus un tanar pentru a-si dovedi vrednicia, curajul, puterea si intelepciunea, povestea cuprinde in sine o idee morala fundamentala: aceea ca binele si adevarul triumfa in ciuda tuturor piedicelor, ca meritele omului sunt rasplatite.

Formula de descriere a povestii, precum si motivele tipice unui basm popular- motivul imparatului fara urmas (avea numai fete); motivul probei destoiniciei; motivul neascultarii sfaturilor date de tata; motivul probelor depasite etc. Creanga improvizeaza pe marginea schemei universale a basmului o imagine a vietii taranesti de altadata, cu tipurile ei morale, cu traditiile si obiceiurile ei, in deprinderile de comportament si cu limbajul ei specific. Respectand schema traditionala, Creanga devine original prin abundenta detaliilor specifice, prin insistenta asupra aspectului particular, prin nuantarea miscarilor, a gesturilor, a vietii sufletesti. In felul acesta personajele si actiunile lor capata individualitate, devin de neconfundat.

Modalitatile nararii :

Arta naratiunii la Creanga nu este dominata numai de actiune; ochiul lui surprinde particularitatile cadrului in care aceasta se desfasoara, iar auzul prinde cu exactitate schimbul de cuvinte dintre oameni. Detaliile dau povestii contur realist. Prin ele lumea fabuloasa se umanizeaza, coboara intr-un plan de existenta care poate fi localizat geografic si istoric. Personajele, de la Harap-Alb, la simpaticii monstri care-l insotesc actioneaza taraneste si vorbesc moldoveneste.

Diferentele dintre basmul popular si basmul lui Creanga

- Emil Alexandrescu, ,,Literatura romana in analize si sinteze", editura ,,Didactica si pedagogica" - 2005;

- Ion Creanga, "Povestea lui Harap-Alb";

- Mariana Badea, "Literatura romana", editura "Badea & Professional Consulting" - 2004;

- ***www.referate.ro