George Bacovia - Amurg

Demersul de fata nu-si propune sa fie mai mult decat o '' lectura'' a textului, ''lectura '' in care singurele conotatii culturale la care vom face apel vor fi conotatiile mitico-simbolice ale unor figuri ce corespund in plan extralingvistic unor simboluri.

In poemul citat intalnim un caz tipic pentru ceea ce s-ar putea numi functia activanta a simbolului in textul poetic) activanta in sensul ca poemul '' radiaza'' produce semnificatii pe care le dirijeaza si le organizeaza.

Paradoxal, simbolul isi ilumineaza contextul in masura in care i se sustrage. Fiindca i se sustrage, din moment ce poseda, prin simpla sa numire, o capacitate de evocare a unor semnificatii "stiute", constiinte prin conventie socioculturala.

Aceste semnificatii sint insa aparent imuabile: fie ca "migreaza" una in alta in interiorul configuratiei simbolului insusi, fie ca, "dirijate" la nivelul poemului, dau nastere unor sinteze "unice", de fapt, "unicitati" poemului.

Vom "explica"textul pornind de la simbolul generator, aflat, nu intamplator, in pozitie-forte: crai-nou. Iata sensurile ce se pot asocia in paradigma sa:

-luna noua e "primul mort care invie"; constituie avatarul "fericit" in drama agro-lunara, asociat incoltirii in paln vegetal; -" semn de mare bucurie pentru sanatate" -barca purtatoare a sufletelor defunctiilor, deci mediatoare intre doua lumi; -influenteaza fluidele in corpul omenesc si guverneaza perioadele de nebunie ale "lunaticilor,,, "fortele sint in crestere";