Floare Albastră

Mihai Eminescu a fost si este cel mai mare poet si scriitor romana, "cel mai mare poet romantic" si a realizat o opera monumentala a traditiilor populare si culte nationale, "depasindu-le prin geniul si munca sa" (Zoe Dumitrescu Busulenga).

2. Creatii ale autorului:

Precedata in timp de unele mari creatii precum: "Venere si Madona", "Epigonii", "Mortua est" si urmata de "Imparat si proletar", "Calin file din poveste", "Strigoii", poezia "Floare albastra" isi are punctual de plecare in mitul romantic.

De-a lungul vietii, Mihai Eminescu a scris poezii filozofice precum "Luceafarul", "Scrisoarea I", poezii de inspiratie folclorica sau mitologica "Revedere", poezii ce au ca tema natura "Dorinta", "Sara pe deal", "Lacul", sau iubirea "Floare albastra".

3. Incadrarea operei:

Publicata la in revista "Convorbiri literare", poezia "Floare albastra" constituie dupa cum spunea Vladimir Streinu "primul mare semn al operei viitoare".

4. Definitie:

Poezia "Floare albastra", ca specie literara este idila si apartine liricii peisagiste si erotice, care prezinta iubirea intr-un cadru rustic, fiind ilustrate prin imagini artistice si figuri de stil tablouri din natura si puternice trairi interioare cu predilectie sentimente de dragoste.

5. Tema:

Poezia romantica "Floare albastra" face parte din tema iubirii si a naturii, dar spre dosebire de alte poezii erotice aceasta creatie cuprinde si idei filozofice.

Tema romantica reflecta aspiratia poetului spre iubirea ideala, spre perfectiune, care nu se poate implini.

6. Ideea poetica:

Ideea poetica exprima tristetea si nefericirea omului de geniu pentru neputinta de a atinge absolutul iubirii, pentru imposibilitatea implinirii cuplului erotic.

7. Titlul:

Titlul poeziei este alcatuit din doua sintagme "floare", reprezentand efemeritatea, delicatetea si "albastru" sugerand infinitul cosmic dar si aspiratia.

Titlul este o metafora simbol, un motiv romantic care apare si in alte literature. In literature germana, in lirica lui Novalis "floarea albastra" se metamorfozeaza in femeie luand chipul iubitei si tulburand inima eroului. In literature italiana, in poezia lui Leopardi, motivul "florii albastre" sugereaza puritatea iubirii si candoarea iubitei. Iar la Eminescu reprezinta vointa dar si nostalgia nesfarsitului sau femeia ideala.

De asemenea albastrul, simbolizeaza infinitul, departarile marii si ale cerului, iar floarea poate fi fiinta care pastreaza dorintele.

8. Structura:

Poezia este construita pe doua planuri distince, inegale ca intindere: un plan al femeii, ilustrand monologul liric, iar celalalt al barbatului, ilustrand monologul lirico-filozofic. Femeia este o copila naiva, dornica sa se maturizeze prin iubire, iar barbatul este un contemplative, sedus de dulceata jocului innocent, dar preocupat de idei filozofice.

Elementele de prozodie se caracterizeaza prin: rima imbratisata, masura de 8-7 silabe, si ritmul trohaic, in spiritual metricii populare.

9. Cuprins:

Incipitul este o interogatie retorica a iubitei, adresata barbatului visitor "cufundat in stele" si in "ceruri nalte".

In "Floare albastra", Eminescu evoca amintirea unei povesti ce a esuat din cauza confuziei barbatului asupra cailor omului de a fi fericit.

Planul feminitatii cuprinde strofele 1-3 si 5-12. Are forma unui monolog, alcatuit in prima parte dintr-un repros, si apoi, in partea urmatoare dintr-o provocare inocenta, acre este un act de seductie.

Reprosul este expresia intuitiei feminine, care simte instrainarea barbatului cufundarea lui "in stele", "in nori" si "ceruri nalte".

Adverbul "iar" arata repetabilitatea confuziei barbatului asupra cailor omului de a fi fericit (el crezand ca aceasta stare se poate implini prin cunoasterea ideilor filozofice). Versul "De nu m-ai uita incalte" sugereaza dorinta inocenta a fetei de a nu fi uitata de barbatul meditative. Din structura "in zadar" reiese inutilitatea preocuparilor reflexive, intrucat ceea ce dorea sa afle nu era necomplicat, ci pur si inocent.

In discursul fetei se regasesc simboluri ale civilizatiilor apuse: soare, campiile asire, piramidele.

Confuzia barbatului o determina pe fata sa-l avertizeze asupra capcanei in care ar putea sa cada, si anume sa nu caute prea tarziu fericirea, iubirea: "Nu cata in departare/ Fericirea ta, iubite!"

Ghilimelele care delimiteaza primele trei strofe evidentiaza vorbirea directa, textul citat apartine iubitei si este reprodus pentru a creiona portretul omului de geniu.

Initiativa adresata de fata "Hai in codrul cu verdeata", poate fi interpretata si ca pe o lectie de initiere.

Pastelul imagineaza un cadru romantic, feeric, in care natura e personificata: "izvoare plang", "ochi de padure". Natura e protectoare a cuplului (natura erotizata), deaorece preia manifestarile si sentimentele indragostitilor. Peisajul descris este maret: "prapastie", "stanca", "bolta", "noapte". Planul terestru se imbina cu cel cosmic.

Ideea izolarii cuplului de idragostiti