Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Opera lui Lucian Blaga poate fi împărțită în trei domenii:

- volumele de poezie - Poemele luminii, În marea trecere, Laudă somnului, La cumpăna apelor, La curțile dorului, Nebănuitele trepte;

- opera dramatică - Zamolxe, Tulburarea apelor, Meșterul Manole, Cruciada copiilor, Arca lui Noe;

- filozofie, aforisme, memorialistică - Filozofia stilului, Cunoașterea luciferică, Trilogia cunoașterii, Trilogia valorilor.

Conceptele filozofice apar în întreaga operă a lui Blaga, inclusiv în poezie.

Prin conceptul Marele Anonim, Lucian Blaga face referire la divinitate, la creatorul universului. El consideră că acesta ridică niște bariere transcedentale muritorilor, adică îi împiedică să cunoască toate tainele lumii. În concepția poetului, aceste bariere sunt justificate din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, dacă ar cunoaște totul, omul nu ar mai fi motivat să creeze, să caute lucruri noi (pentru că le-ar ști deja pe toate) și astfel nu ar mai trăi cu adevărat, ci ar fi redus la o stare vegetativă.

În al doilea rând, dacă omul ar avea acces la cunoașterea absolută, Marele Anonim s-ar afla în pericol, deoarece omul ar dori să se situeze pe același nivel cu divinitatea.

Un element central al poeziei lui Blaga este misterul. El consideră că există două atitudini pe care le poate avea omul în fața misterului:

a) poate încerca să găsească argumente pentru a lămuri misterul; acest tip de cunoaștere bazat pe logică și pe intelect, Blaga îl numește cunoaștere paradisiacă;

b) pe de altă parte, există oameni care, aflați în fața unui mister, încearcă să descopere semnificațiile acestuia în mod intuitiv. În această situație, misterul nu va risipit, ci, dimpotrivă, va fi sporit. Acest tip de cunoaștere este numită de poet cunoaștere luciferică.

În creația sa filozofică și poetică, Lucian Blaga se declară adept al celui de-al doilea tip de cunoaștere, cea luciferică. El consideră că pentru un poet doar acest tip de cunoaștere este potrivit, deoarece sporirea unui mister presupune imaginație și creație.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

și nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora

sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -

și-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micșorează, ci tremurătoare

mărește și mai tare taina nopții,

așa îmbogățesc și eu întunecata zare

cu largi fiori de sfânt mister

și tot ce-i neînțeles

se schimbă-n neînțelesuri și mai mari

sub ochii mei-

căci eu iubesc

și flori și ochi și buze și morminte.

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” se înscrie în categoria artelor poetice moderne, alături de Testament de Tudor Arghezi și Joc secund de Ion Barbu. Este o artă poetică modernă, deoarece accentul nu se mai pune pe tehnica poetică, pe modul în care ar trebui realizată o poezie, ci pe relația dintre poet și lume, dintre poet și creație.