Enigma Otiliei

Romanul apare ca replica la agresiunea formulei moderniste de tip proustian (1930 - 1938 romanul camilpetrescian).

Calinescu beneficiaza de postura criticului literar, bun cunoscator al formulelor estetice, capabil sa faca exercitiu de creatie in mod constient (el considera ca postura de scriitor il ajuta la intelegerea si fixarea fiecarui autor).

Calinescu este un sustinator al formulei clasice dupa metoda de lucru a lui Balzac: inteleg clasicismul nu ca un stil in opozitie cu romantismul, ci ca un mod de a crea ceva durabil si esential. Atitudinea sa vine din convingerea ca modelul proustian nu se potriveste modelului literar romanesc si nici structurii spirituale valahe: ,,palma batatorita de sapa nu poate simti trasaturile epidermei alunecand pe sidef". De aceea romanul sau este o pledoarie pentru programul clasicizant sustinut alaturi de Tudor Vianu.

Formula romanului Enigma Otiliei este de esenta realista, dar preponderent clasica.

Pompiliu Constantinescu sustine formula realist balzaciana prin descrierile minutioase, prezenta personajelor tip, prin legatura dintre mediu si caracter, prin tema paternitatii in relatie cu istoria unei mosteniri, prin precizia incadrarii spatio-temporale si a reconstituirii unui mediu social.

Pe de alta parte, Nicolae Manolescu sustine ca romanul ilustreaza un balzacianism fara Balzac, prin reducerea tipurilor la esenta, prin abordarea comica a unor situatii si personaje, prin echilibrarea interioritatii si dezvaluirea motivatiei si prin deplasarea de la tip la caz.

Chiar de la inceput, Calinescu dezvolta un adevarat cult pentru tiparul de creatie balzacian: cea mai evidenta dovada este titlul initial al romanului: ,,Parintii Otiliei" care dezvolta motivul orfanilor, preluat de la predecesorul francez. Titlul ramane doar in intentia balzaciana pentru ca ulterior se dezvolta intr-o formula interesanta de caracterizare, sugerand pluriperspectivismul.

El se transforma ulterior in Enigma Otiliei, deplasand accentul pe ambiguitatea receptarii personajului principal feminin, mai ales din perspectiva personajului Felix - un alter ego al autorului insusi. Calinescu recunoaste ulterior faptul ca Otilia nu are nici o enigma, ci numai Felix crede ca o are. Totodata, titlul sustine in cerc mesajul epilogului si contribuie la crearea echilibrului compozitional, alaturi de replica lui Mos Costache, reluata simetric in incipit si deznodamant (,,aici nu sta nimeni").

Motivul paternitatii, regasit si in opera balzaiana se combina cu tema arivismului si, nu in ultimul rand cu dorinta de a realiza o adevarata ,,comedie umana" - o fresca in note caricaturale a tipurilor umane din societatea timpului sau. Modelul balzacian este deci ,,valorificat" de catre Calinescu chiar daca exista multe nuantari.

Au fost recunoscute drept clasice tema si conflictul, incadrarea in timp si spatiu, observarea tipologiilor (avarul si parvenitul, mai ales atentia acordata portretului moral in stransa legatura cu portretul fizic, caracterul scenic al unor secvente (respectand regula celor 3 unitati - timp, spatiu, actiune), intensitatea dramatica si stilul concis.

In acelasi timp, se recunosc si unele intruziuni ale formulei romantice, precum folosirea descrierii si a antitezei, observarea unor caractere in formare si prezentarea trioului Felix - Pascalopol - Otilia intr-o lumina idilizanta.

Elementele de modernitate care exista prin adaptarea prozei la necesitatile estetice corespunzatoare contextului secolului XX sunt investigarea psihologiilor tulburi sau patologice (Titi si Simion) si folosirea unor tehnici specifice, precum cea a detaliului semnificativ sau pluriperspectivismul aplicat la nivelul personajului Otilia. Cu asemenea bogatie de formule estetice, romanul apare azi extrem de original intr-un context bogat la nivelul prozei ample interbelice: Florin Mihailescu sustine ca este un roman de evocare, nu de actiune sau de analiza.

Tema romanului, care uneste cele doua grupe de personaje, construite in jurul lui Costache Giurgiuveanu, este devenirea - implinirea, pentru unii materiala, pentru ceilalti spirituala, pe fundalul societatii bucurestene de la inceputul secolului XX.

Secvente obligatorii:

+ descrierea strazii Antim si a casei + prezentarea personajelor la intrare

+ descrierea casei lui Pascalopol de pe Calea Victoriei; centrarea tabloului, rafinament, bun gust

+ calatoria la mosia lui Pascalopol - idilica - contrast cu mediul citadin

+ capitolul 18 - punctul culminant - prima cadere a lui Mos Costache

+ deznodamantul (lasarea pianului pentru Aurica - sinceritatea Otiliei)

+ epilogul

Romanul este unul de observatie sociala, scris la persoana a III-a, intr-o maniera care sustine in mare liniile clasice. Formula de creatie este sprijinita si de calitatea de BILDUNGSROMAN - se urmareste formarea personajului principal masculin pana la atingerea idealului. Romanul se deschide cu o scena tipic balzaciana, cu toate atributele unei expozitiuni clasice: tanarul Felix Sima, proaspat absolvent de liceu ajunge in Bucuresti, pe strada Antim la casa tutorelui sau - Costache Giurgiuveanu. Importanta este corespondenta intre cadrul citadin descris si caracterul personajelor care il populeaza: pe o structura clasica se prezinta anticipativ, adica realist, trasaturile principalelor personaje.

Legaturacamera - clasic

societate - realist

Strada Antim arata caricatural, fiind privita cu ironie de tanarul provincial a carui infatisare tradeaza descendenta aristocratiei.

In acelasi timp se stabilesc primele corespondente intre portretul fizic si cel moral la nivelul personajului principal si se introduc primele alterari, atat in caracterizarea personajului - romantic prin contrastul intre aspectul saracacios si spiritul stralucitor sau la nivelul perspectivei narative, intre narator si Felix.

Intrat in casa neingrijita a batranului, Felix isi cunoaste viitoarea familie si constata ca devine automat membru intr-un ,,cuplu" de orfani si ,,candidat la mostenire". Imaginea societatii romanesti poate fi anticipata prin extrapolarea trasaturilor si tensiunilor din familia lui Mos Costache. Motorul evolutiei sociale este acelasi cu romanul lui Calinescu, cat si Balzac - ,,banul - zeul la care se inchina toata omenirea". In esenta, conflictul se sustine tot intre valorile morale si cele materiale, argument covarsitor pentru incadrarea