Dorința

"Eminescu a fost si va ramane cea mai coplesitoare marturie despre forma inegalabila pe care o poate atinge geniul creator romanesc atunci cand se alimenteaza din adancimile fertile si insondabile ale unui fond autentic" (Stefan Augustin Doinas)

In lirica eminesciana natura apare deseori asociata cu iubirea fiind martora si ocrotitoarea fericirii poetului.In mijlocul naturii,in adncul codrului,langa izvor,in prejma teiului incarcat de floare poetul traieste fiorul iubirii,al asteptarii,al tristetii.

In poezie,Eminescu traieste bucuria si emotia adanca la gandul intalnirii cu iubita in mijlocul naturii,chemarea inflacarata a acestuia adresata iubitei,asteptarea plina de sperantasi de lirism,vibreaza in fiecare vers intr-o atmosfera de dulce si infiorata emotie.Poezia respectand momentele semnificative,specifice peoziilor erotice de tinerete.Sentimentul dominant este dorinta materializata numai prin planul posibilului,al ipoteticului.verbele la viitor:"sedea-vei","or sa-ti cada",sugereaza faptul ca iubirea nu este o realitate ci o aspiratie prin implinire.

Apartinand celei de-a doua varste a eroticii eminesciene,"Dorinta"este o poezie definitorie pentru viziunea lui Eminescu asupra iubirii si a naturii.

Tablourile sunt realizate cu o mare precizie a desenului.Deatliile sunt putine,dar sunt atat de individualizate,incat creeaza o imagine inconfundabila a peisajului.

Prima stofa fixeaza cadrul natural si cuprinde chemarea iubitei in mijlocul naturii:"Vino-n codru la izvorul/Care tremura pe prund,/Unde prispa cea de brazde/Crengi plecate o ascund."

Verbul la imperativ"vino"exprima intensitatea chemarii,a dorintei.Cadrul natural se constituie numai din trei elemente,insa foarte sugestive:"izvorul care tremura pe prund"-personificare;"prispa cea de brazde"-metafora;"crengi plecate"-metonimie.

In urmatoarele trei strofe,poetul exprima asteptarea infrigurata a iubitei,intalnirea si jocul ei erotic:"Si in bratele-mi intinse/Sa alergi,pe pipt sa-mi cazi,/Sa-ti desprind din crestet valul,/Sa-l ridic de pe obraz.//Pe genunchii mei sedea-vei,/Vom fi singuri-singurei,/Iar in par infiorate/Or sa-ti cada flori de tei..//Fruntea alba-n parul galben/Pe-al meu brat incet s-o culci,/Lasand prada gurii mele/Ale tale buze dulci...//"

Incepand cu strofa a doua se remarca o succesiune de verbe la viitor si la conjunctiv prin care jocul erotic este proiectat in planul posibilului,al aspiratiei si in acelasi timp constituindu-se si un ritual al intimitatii.

Strofa a cincea prezinta cufundarea intr-o stare de reverie,de vis:"Vom visa un vis ferice,/Ingana-ne-vor cu-n cant/Singuratece izvoare,/Blanda batere de vant;"

Se remarca in aceasta strofa,legatura stransa dintre sentimentul iubirii si sentimentul naturii.Eminescu foloseste epitete putine dar sugestive:"blanda batere de vant","vis ferice","singuratece izvoare"(epitete tipic eminesciene).

Ultima strofa cuprinde desprinderea de realitate,cand eul poetic traieste sentimentul implinirii prin iubire.Si in aceasta strofa este prezenta consonanta dintre starea sufleteasca a poetului si natura:"Adormind de arminia/Codrului batut de ganduri,/Flori de tei deasupra noastra/Or sa cada randuri-randuri.".Interferenta planului uman cu cel natural se realizeaza printr-o personificare cu valoare de metafora:"adormind de armonia/Codrului batut de ganduri,",introducand si o nota meditativa,reflexiva,astfel codrul pare o fiinta care mediteaza asupra povestii lor de iubire.Tot ultima strofa sugereaza vesnicia naturii si dorinta omului de a gasi o cale de acces in eternitate prin contemplatie,prin trairea sentimentului de iubire,in stransa legatura cu sentimentul naturii.

Titlul transpune sugestiv continutul liric al poeziei,dorinta intensa a poetului de a-si vedea iubita"dea visa un vis ferice"alaturi de ea,coplesiti de fericire si vrajiti de armonia naturii.

Poezia contureaze doua spatii care se interpatrund intr-o profunda