Cel mai iubit dintre pământeni

Aparut in 1980, cu putin timp inainte de moartea autorului, ,,Cel mai iubit dintre pamanteni", este un roman total, reunind mai multe tipuri ale acestei specii: jurnalul, romanul de dragoste, politic, social, eseistic, psihologic, senzational.

In cele peste o mie doua sute de pagini ale acestei opere de exceptie, autorul dezvolta tema raportului dintre fiinta umana si istorie, a Soartei in puterea careia omul devine o jucarie; pe buna dreptate, ,,Cel mai iubit dintre pamanteni" a fost caracterizat drept ,,romanul unui destin care-si asuma o istorie, romanul unei istorii care traieste printr-un destin" (Eugen Simion).

Reluand teme si motive din cartile anterioare (cu exceptia celor legate de viata satului, dezvoltate in ,,Morometii"), autorul a compus un roman arborescent ,,fresca a unei lumi si analiza a unui esec in dragoste, cronica de familie si spove-danie a unui invins" (N. Manolescu).

Structura:

Alcatuit din zece parti dispuse in trei volume. ,,Cel mai iubit... " este un jurnal, o confesiune lucida si amara, scrisa la persoana I de catre un om pe care sansa 1-a ocolit.

Tehnica este cea a retrospectivei, eroul (inchis pentru crima), povestindu-si intreaga viata; exceptie fac doar vreo treizeci de pagini din ultimul volum, scrise de Ciceo, avocatul lui Petrini. Volumul I incepe printr-o meditatie pe tema mortii (,,Moartea e un fenomen simplu. in natura, numai oamenii il fac inspaimantator. Vorbesc de moartea naturala, care adesea e o dulce ispita"); volumul al III-lea se incheie prin fraza concluziva: ,,daca dragoste nu e, nimic nu el". In acest mod, Eros1 si Thanatos 2 se arcuiesc peste intreaga actiune.

Titlul romanului poate fi inteles abia la sfarsit si constituie o ironie amara: cel mai iubit dintre pamanteni n-are parte de dragostea semenilor; mai mult decat atat, insasi Soarta nu-1 iubeste, harazindu-i infrangeri si umilinte si facand din el un ucigas fara voie.

Universul operei:

Romanul se constituie ca un jurnal, pe care detinutul Victor Petrini il scrie in timpul ultimei sale condamnari si in care isi regandeste intreaga viata.

Prima parte a acestei retrospective cronologice evoca tineretea lui Victor Petrini, petrecuta inaintea si in vremea celui de-al doilea razboi mondial, cand ,,timpul nu mai avea rabdare" (ca si in ,,Morometii").

Crescut intr-un oras transilvanean, in casa unui muncitor de la fabrica de avioane, Victor Petrini devine ,, un adolescent dur si turbulent", ocolit de fete (carora le era frica de el) si urat de colegi pentru gandirea sa transanta.

Incetul cu incetul, tanarul se transforma intr-un alt Mare Singuratic, intr-un instrainat orgolios si revoltat impotriva lui Dumnezeu (ca Lucifer*).

Poate nu neaparat din aceste pricini, dar, in orice caz, existenta lui Petrini s-ar putea asemana cu destinul luciferic: ,,caderea" in Infern incepe in adolescenta si tot ceea ce va urma (istoria absurda, detentia, iubirea convertita in ura, cele doua crime) constituie ,,treptele" coborarii in ,,subterana". Expresia simbolica a ,,subteranei" o constituie ,,munca" la ucis de sobolani in care va fi aruncat profesorul universitar Victor Petrini. Deocamdata, persoana asupra careia isi revarsa liceanul necazurile instrainarii sale este Mama. Cu aceasta, fiul poarta discutii contradictorii pe teme religioase, ba chiar, intr-o seara, o loveste peste bratul care facea asupra lui semnul crucii.

Prima parte a volumului I ar putea fi privita si ca roman al formarii unui tanar. Din aceasta formare face parte si initierea erotica (episodul legaturii cu Nineta Romulus), sfarsita curand prin plecarea fetei. Dupa ce termina liceul, Victor Petrini se inscrie la Facultatea de Litere si Filozofie din acelasi oras, devenind un student stralucit.

Acum traieste o noua iubire (pentru o frumoasa colega numita de el Caprioara), dar nunta proiectata nu are loc: dorind sa scape de o sarcina (,,amintire" de la un medicinist), Caprioara moare, se pare, in timpul interventiei.

Cautarea fetei de catre autoritati si ancheta la care este supus Petrini constituie un mic roman senzational a carui enigma ramane pecetluita.

Incepand cu partea a doua a cartii, viata personajului central curge dictata de aceeasi Soarta, in interiorul careia notiunile de: fericire, iubire, prietenie, dreptate isi modifica sensurile.

Pregatindu-se pentru o cariera in invatamantul superior, Petrini preda la o scoala unde-1 are drept coleg pe un anume Petrica Nicolau (ins anxios si autor al unui volum de versuri) care ii devine prieten.

Invitat intr-o zi la masa, Victor ramane impresionat de frumusetea iradianta a Matildei (sotia noului sau amic), de care se indragosteste.

La randul ei, femeia raspunde cu caldura acestei iubiri, vizitandu-1 pe Victor Petrini si trimitandu-i scrisori, cu atat mai mult, cu cat sotul ei (dominat de un tata autoritar) devenise si mai dificil.

Dupa doi ani, divortul dintre sotii Nicolau pronuntandu-se, Petrini se casatoreste cu Matilda si se muta in somptuoasa ei casa.

Abia acum incepe iadul pentru proaspatul sot, caci iubirea stihiala a femeii oscileaza intre patima si ura, cunoscand chiar momente de violenta, cand dragostea coboara ,,in subterana".

Intelectuala si ea (era arhitecta), dar avand o cultura diferita de cea filozofica, Matilda nu poate crea o comunicare spirituala cu sotul ei (care devenise asistent universitar si scria o lucrare despre o noua gnoza). In plus, femeia are destule momente in care isi arata adancurile (urate) ale sufletului sau abisal, devenind parca un alt om.

Bunaoara, ducandu-si sotul in vizita la o ruda, Matilda il trateaza ca pe un necunoscut, ranindu-i mandria in fata numeroasei ei familii; banuitoare fara temei, il acuza mereu pe Victor de simpatii fata de alte femei, ba chiar, intr-o zi, sparge sertarele in care acesta isi pastra manuscrisul viitoarei lui carti; nu de putine ori, ea incearca sa-si impuna dominatia, ba chiar sa-1 invite sa plece.

Aceasta ar fi o parte din romanul de dragoste continut in cartea de fata. Imaginea care sintetizeaza transformarea iubirii dintre cei doi soti este chipul Matildei, care capata trasaturi masculinizate, ca intr-un mit intors al Androginului: ,,imi arata un chip devastat, cu ochii pe jumatate inchisi, acest chip care nu era frumos decat printr-un misterios suflu interior, era parasit acum de armonia lui si mi se arata ochilor cu oribilele trasaturi ale unui barbat".