Baltagul

Mihail Sadoveanu (1880-1961) a fost cel mai mare povestitor.

Tema romanului o constituie viata pastorilor din muntii Moldovei, obiceiurile si traditiile.

Romanul este o operanarativa in proza, de mare intindere, carei actiuni se desfasoara, de obicei, pe mai multe planuri, avand o intriga complexa si personaje numeroase.

Actiunea incepe intr-o dupa-amiaza de toamna tarzie, cand Vitoria Lipan, sotia de oier din din Magura Tarcaului, sta pe prispa casei si toarce.

Gandul o duce spre sotul ei, Nichifor Lipan, care ,,plecase deacasa dupa niste oi, la Dorna, s-acu Sfantu-Andrei era aproape si el inca nu su intoarse".

Intelegand din semnele vremii ca iarna se apropie, femeia este framantata de mari griji si nelinisti, asteptand vesti care nu se arata.

Primise, la interval de 3 zile, doua scrisori venite tocmai dinspre Iasi, din baltile Jijiei, unde Lipanii isi tineau oile. Nici una nu aducea insa vestea cea buna, ata Gheorghita, cat si baciul Alexa fiind ingrijorati pentru ca Nichifor nu ajunsese nici acolo.

Cu toate ca isi facuse o gospodarie cuprinsa, cu turme de oi si ciobani tocmai sa le ingrijeasca, sotii Lipan nu aveau rude in sat, traind doar impreuna cu cei 2 copii care le ramasesera, din cei sapte pe care i-au avut.

Aceasta singuratate sporeste framantarile femeii, cu atat mai mult, cu cat Vitoria are niste ,,semne" rau prevestitoare: cocosul ,,da semn de plecare", iar pe Nichifor il viseaza ,,trecand calare o apa neagra".

Cu deosebire visul premonitor o determina sa consulte cele doua ,,autoritati" spirituale ale satului dar fara folos.

Optimist, parintele Danila este singur ca Nichifor se va intoarce, dar femeia stie ca in ordinea fireasca a vietii au intervenit schimbari: ,,Poate zabovi, o zi doua, cu lautari si cu petrecere, ca un barbat ce se afla; insa dupa aceea vine la salasul lui."

In fapt de seara, Vitoria merge si la baba Maranda, vrajitoarea satului, despre care toata lumea stia ca-l are in casa ,,pe cel cu nume urat".

Cartile babei aratand ca Nichifor s-ar fi oprit la o femeie cu ochii verzi, Vitoria pleca tot nedumerita, cu toate ca accepta ca vrajitoarea sa trimita asupra ,,dusmancei", o pasare aducatoare de moarte.

Banuiala ca lui Nichifor ia s-a intamplat ceva rau acreste in sufletul Vitoriei pe masura ce trece timpul. In plus, in preajma Craciunului, Gheorghita se intoarce si baltile Jijiului, cu estea ca Nichifor tot nu daduse nici un semn.

Acum incepe femeia sa se purifice, postind vinerea, ,,fara hrana, fara apa, fara cuvant, cu broboada cernita peste gura."

Pentru intaia oara, sarbatorile de iarna ii aduc un sentiment de instrainare, de parca viata s-ar fi oprit.