Ilie Moromete

Marin Preda pleaca in construirea personajului Ilie Moromete de la tatal sau , Tudor Calarasu , modelul sau literar : "Scriind , totdeauna am admirat ceva , o creatie preexistenta , care mi-a fermecat nu numai copilaria , ci maturitatea : eroul preferat , Moromete , care a existat in realitate , a fost tatal meu . Acest sentiment a ramas stabil si profound pentru toata viata."

Ilie Moromete , aflat intre "tinerete si batranete , cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva" , este un om rational in ceea ce priveste atitudinea lui fata de pamant . Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu , care era dominat de instinctul de posesiune, de lacomie pentru pamant , Moromete nu este sclavul imbogatirii , ci pamantul constituie pentru el simbolul libertatii materiale si spirituale , idee marturisita de el in finalul romanului : ,,Domnule , eu am dus totdeauna o viata independenta" .

Ilie Moromete este singurul taran-filozof din literatura romana , framantarile sale despre soarta taranilor dependenti de roadele panantului , de vreme si de Dumnezeu sunt relevate pentru firea sa reflexiva .

Meditand asupra propriei vieti , cand parasit de fii cei mari , cand familia sa se afla in pragul destramarii , Ilie Moromete se gaseste ca gresise considerand ca lumea ,,lumea era asa cum si-o inchipuia el" si ca nenorocirile sunt ,,numai ale altora" . Simtindu-se singur , isi cauta linistea pe camp , in afara satului , unde poate vorbi cu sine insusi , deoarece ,,cum sa traiesti , daca nu esti linistit ?" Moromete se aseaza pe o piatra de hotar ,,cu capul in maine" , punandu-si un sir de intrebari , ca si cand ar fi vorbit cu altcineva , cautand explicatii pentru declinul in care se afla familia sa . Gandurile sumbre se indreapta spre o autoanaliza a atitudinii de parinte , a relatiei sale cu copiii si se consoleaza: ,,Am facut tot ce trebuia (...) le-am dat (...) fiecaruia ce-a vrut (...) i-am iertat mereu" .

Relevanta pentru aceasta trasatura este si scena ploii , cand Moromete udat pana la piele de o ,,ploaie repede si calda" , cugeta si exprima o adevarata filozofie de viata precum monolog interior , analizeaza conditia taranului in lume precum si relatia dintre tata si copii . El se intreaba ,,ce-o sa mananci , ma tampitule?" cu un glas plin de amaraciune si compasiune . Dezamagit in etica sa paterna , ranit de fiii sai mai mari in autoritatea de tata , se consoleaza cu faptul ca si-a facut datoria de parinte : ,,tot am facut ceva , am crescut sase copii si le-am tinut pamantul pana in momentul de fata , desi ei au fugit ca niste tradatori si ,,n-au vrut sa-l munceasca" . Grija lui pentru educatia copiilor razbate cu tristete la suprafata si , desiniciodata nu s-a aratat iubitor cu ei , este limpede ca le-a dorit totdeauna binele : ,,toata viata le-am spus si i-am invatat (...) dar pe tine sa vedem daca esti in stare cel putin de-atata (...) ca de mancare e lesne , dar ce le spui ? (...) si-or sa te invete ei pe urma minte cand oi imbatrani . O sa-si stearga picioarele pe tine , ca n-ai stiut sa faci din ei oameni" .

Disimularea este o trasatura definitorie a firii lui Moromete , evidenta in majoritatea scenelor din roman . Scena dintre Tudor Balosu si Moromete este semnificativa pentru ,,firea sucita" a eroului . La intrebarea lui Balosu daca s-a hotarat sa-i vanda salcamul , Moromete se gandeste ca e posibil sa i-l vanda , insa raspunde cu voce tare : ,,Sa tii minte ca la noapte o sa ploua . Daca da ploaia asta , o sa fac o gramada de grau" , subintelegand ca s-ar putea sa scape si astfel de datorii , decat taind salcamul . Starneste deseori reatii uluitoare celor din jur , din cauza logicii sale ,,sucite" , cum ii spune Catrina . Dupa plecarea lui Jupuitu , Moromete este cuprins de o ,,ciudata voiosie" si-i marturiseste lui Balosu ,,l-am pacalit cu doua sute de lei (...) i-am dat numai o mie (...) . Balosu se uita la el cu o privire rece si buimaca . Nu intelegea."

Ironia ascutita , inteligenta iesita din comun si spiritul jucaus , felul sau de a face haz de necaz contureaza un personaj aparte intre taranii literaturii romane , stand mai aproape de realitate decat de fictiune .

Citirea ziarelor in Poiana lui Iocan este o hrana sufleteasca pentru Moromete , discutiile purtate aici au rolul de a clarifica si disocia ideile din articolele publicate , de a descifra sensurile profunde ale politicii vremii si nu de a prezenta fapte de senzatie . El este categoric , in viata colectivitatii , o autoritate care-i domina prin replici bine gandite , pline de umor si ironie : ,,Lasa-l , ma Dumitre , zise Moromete blajin . E si el legionar , ce-ai cu el ?" . Cand se hotareste sa taie salcamul nu spune nimanui , il scoala pe Nila in zorii zilei , care este naucit de decizia tatalui sau : ,,De ce sa-l taiem ? Cum o sa-l taiem ?" , dar cu totul uluit de raspuns : ,,Asa ca sa se mire prostii !" Dupa accea , la aceeasi intrebare a lui Paraschiv, Moromete , il pune pe Nila sa-i raspunda , care citandu-l pe Moromete , ii spune cu bucurie : ,,Ca sa se mire prostii" . Trimitand pe Nila sa vina cu caii pentru a cara salcamul ce urma sa cada , acesta duce caii chiar in directia in care urma sa se prabuseasa pomul , iar Moromete exclama cu umor : ,,Adica da ! ... Treci cu ei incoa sa cada salcamul pe ei" . Exemplele sunt numeroase , ,,a face haz de necaz" fiind o adevarata filozofie de viata a lui Moromete . Lui Niculae , care intarzia sa vina la masa , ii spune : ,,Te dusesi in gradina sa te odihnesti , ca pana acum statusi !" sau certand fetele , care se dusesera la scaldat , in loc sa-si ajute mama sa pregateasca masa : ,,Daca va iau de par si matur batatura cu voi , va scutesc de-o treaba manie dimineata" .

Tehnica amnarii sete un alt concept al filozofiei de viata a lui Moromete , el incercand sa taraganeze orice decizie sau atitudine cere nu-i convenea . Scena cu Jupuitu este magistral construita de prozator , atmosfera , tensiunea , iritarea celorlalti fiind inadins provaocata de Moromete pentru a se razbuna pe cei care nu intelegeau greutatile bietului taran. Mai intai Moromete intra in curte , trece pe langa prispa fara sa se uite la cei doi , se intoarce ,,cu spatele la agent" , se rasteste la Paraschiv care nu se vedea nicaieri , apoi se rasuceste brusc pe calcaie si striga : ,,-N-am !"- totul desfasurandu-se sub privirile uluite , naucite ale agentilor . Calm apoi , se cauta prin buzunarele flanelei de unde scoate praj de tutun , se uita urat la omul care-l insotea pe Jupuitu si ,,i se adresa suparat si poruncitor : - Da-mi , ma , o tigara !"

Firea autoritara , Ilie Moromete este ,,capul familiei" numeroase , greu de tinut in frau , avand in vedere si conflictele ce mocneau , fiind gata sa explodeze , intre membrii familiei . Marin Preda il prezinta inca de la inceputul romanului ,,stand deasupra tuturor" si stapanind ,,cu privirea pe fiecare" . Ironia ascutita adresata copiilor sau Catrinei , cuvintele deseori jignitoare (,,ca sa se mire prostii") , educatia dura in spiritul muncii si harniciei (,,ma , se vede ca nu sunteti munciti , ma ,,) se dovedesc ineficiente , deoarece , cu toata stradania tatalui de a