Enigma Otiliei - Leonid Pascalopol

Romanul este o specie epica dificil de definit datorita polimorfismului sau. Exista nenumarate incercari de definire a romanului, fara ca una dintre ele sa surprinda ferm caracteristicile valabile pentru orice roman. O definitie a romanului ar fi ca este o opera epica in proza, rar in versuri, de mare amploare, cu actiune complexa, multiplana, implicand un numar mare de personaje.

Opera literara ,,Enigma Otiliei" de G. Calinesc este un roman prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, cu conflict complex, la care participa numeroase personaje. Este roman realist prin: tema, structura inchisa, specificul secventelor descriptive, realizarea personajelor, dar depaseste modelul realismului clasic prin elemente ale modernitatii.

Tema romanului este prezentarea burgheziei bucurestene de la inceputul secolului XX sub determinarea social-economica. Imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza maturizarea unui tanar care, inainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.

Una din manierele preferate de G. Calinescu pt introducerea in actiunea a personajelor din ,,Enigma Otiliei" este gruparea acestora in cadrul episodului expozitiv, sub pretextul jocului de carti.

Primul portret schitat este cel al lui Leonida Pascalopol, un personaj secundar: ,,Era un om de vreo 50 de ani, oarecum voluminos, totusi evitand impresia de exces, carnos sa fata si rumen ca un negustor, insa elegant prin finetea pielii si taietura englezeasca a mustatii carunte."

In conceptia lui G. C., portretul trebuie sa aiba o finalitate psihologica precisa. Finetea si acuratetea remarcabila a selectarii detaliilor fizionomice si vestimentare particulare, fac din personaj o individualitate. Amanuntul fizic expresiv: ,,finetea pielii", ,,taietura englezeasca a mustatii", ,,lantul de aur", ,,costumul din stifa fina", ,,parfumul discret", concentreaza semnificatiile care vor releva pe parcurs profunzimi sufletesti. Conceput ca un cumul de insusiri, portretul expozitiv devine emblema personajului si se fixeaza ca reper stabil in memoria cititorului.