Resurse turistice pe Terra

Argument

Turismul este ansamblul relatiilor si faptelor constituite din deplasarea si sejurul persoanelor pentru care locul de sejur nu este nici domiciliul, nici locul de desfasurare a activitatii profesionale. Turismul a devenit in zilele noastre o activitate la fel de importanta precum cea desfăşurată în alte sectoare-chei din economia mondială (industrie, agricultură, comerţ). Turismul conduce la crearea unei game sporite de servicii si bunuri de consum ce determina o stimulare a sectoarelor productive si prestatoare de servicii, cat si extinderea unor sectoare si a unor zone noi, a unor localitati de interes national, la dezvoltarea si mentiunea tezaurului cultural si folcloric, toate acestea ducand la atragerea unui numar tot mai mare de vizitatori. Turismul face parte din sectorul tertial al economiei nationale a unei tari.

Realităţile zilelor noastre arată că secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri şi transformări ale civilizaţiei omeneşti, dar şi cele mai complexe şi uneori nebănuite efecte asupra vieţii.

Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, ot mai evident, un dezechilibru ecologic.

Perfecţionarea şi modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noicuceriri ştiinţifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu şi pe cele energetice. Ca urmare a industrializării şi creşterii producţiei de bunuri au sporit mult aterialele ce afectează mediul ambiant.

Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de complexe, se regăsesc în aer, apă şi în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezenţei dioxidului de sulf din aer, datorită dezvoltării proceselor termice şi a utilizării unor combustibili inferiori; sunt evacuate în atmosferă importante cantităţi de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, săruri şi oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte dăunătoare asupra vegetaţiei, în general, şi direct sau indirect asupra omului.

La acest sfârşit de secol şi început de mileniu, lumea se află în efervescenţă.

Schimbările care au avut loc şi vor avea loc, creează, într-o viziune optimistă, speranţe şi pentru remedierea fie şi treptată a mediului înconjurător. În tumultul generalizat al schimbărilor, trebuie să tragem încă un semnal de alarmă legat de mediul înconjurător şi de supravieţuirea omului şi a existenţei vieţii pe Terra.

“Mediul natural”, adică aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul şi ubsolul şi formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin este imaginea ea mai comună pe care omul obişnuit şi-o face atunci când vorbeşte despre mediul conjurător.

O pădure, o baltă sau un lac, de exemplu, formează fiecare în parte un “ecosistem” care se intercondiţionează reciproc şi se readaptează continuu în căutarea unui anumit echilibru. Totalitatea factorilor naturali, determină condiţiile de viaţă pentru regnurile vegetale, animale şi pentru exponentul său raţional – omul, reprezentând mediul natural. În mediul natural distingem componente fizice naturale – elemente abiotice: aer, apă, substrat geologic, relief, sol.

Componentele biotice reprezintă viaţa, organismele ce le dezvoltă pe fundalul sportului ecologic. Ele apar sub forma vegetaţiei şi animalelor depinzând atât de factori tereştri, cât şi cosmici (radiaţia solară de exemplu) ceea ce ne ajută să înţelegem implicaţiile care pot urma unor modificări fie terestre, fie cosmice, sau ambele în acelaş timp.

Mediul înconjurător apare ca o realitate pluridimensională care include nu numai mediul natural, dar şi activitatea şi creaţiile omului, acesta ocupând o dublă poziţie: de “component” al mediului şi de “consumator”, de beneficiar al mediului.

Conceptul actual de “mediu înconjurător” are un caracter dinamic, care caută să cunoască, să analizeze şi să urmărească funcţionarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.

Prin “resurse naturale” se înţelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului înconjurător ce pot fi folosite în activitatea umană:

• resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili;

• resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună sălbatică;

• resurse permanente – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor.

În întreaga activitate a mediului înconjurător se urmăreşte nu numai folosirea

raţională a tuturor aceste resurse, ci şi corelarea activităţii de sistematizare a teritoriului şi localităţilor cu măsuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de producţie căt mai puţin poluante şi echiparea instalaţiilor tehnologice şi a mijloacelor de transport generatoare de poluanţi cu dispozitive şi instalaţii care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului înconjurător, recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor reziduale utilizabile.

Astfel noţiunea de “mediu înconjurător” cuprinde de fapt, toate activităţile umane în relaţia om-natură, în cadrul planetei Terra.

Resurse turistice- aspecte generale

Activitatea turistica intr-un areal este sustinuta de o serie de resurse turistice, care stau la baza crearii ofertelor tutistice si implicit a stabilirii potentialului turistic al regiunii. Exista doua tipuri de resurse turistice, naturale si antropice, precum si o categorie speciala a resurselor antropizate .

Resursele turistice actioneaza în evolutia turistica pe doua planuri : pe de-o parte prin crearea punctelor de atractie turistica, resursele în sine si pe cealalta parte în directia favorizarii sau restrictionarii dezvoltarii turismului în zona, prin modul în care caracteristicile reliefului sau conditiile naturale influenteaza modul de amplasare si dezvoltare a infrastructurii turistice.

Atractivitatea este determinata de mai multi factori, caracteristici alte elementelor naturale, dintre care se disting:

- Fizionomia: sunt mai atractive formele de relief sau alte elemente naturale care au un aspect cât mai bizar, cât mai inedit.

- Dimensiunea: cele mai atractive sunt elementele care prin grandoarea lor se impun în peisajul locului.

- Varietatea alcatuirii si genezei: prezenta unei varietati genetice determina o diversitate a formelor de relief specifice fiecarei etape.

- Gradul de individualizare: detasarea unui element în peisajul local atrage atentia mai mult asupra sa decât daca s-ar fi aflat într-un loc în care caracteristicile sale sunt dominante în trasaturile zonei.

- Spectaculozitate: procesel creatoare spectaculoase impun o atractivitate aparte deseori prin riscurile pe care le presupun astfel de forme de turism , de exemplu cum este cazul unor vulcani celebrii care sunt în pericol de a erupe.

- Unicitate: existenta izolata a unui fenomen sau chiar singulara este un motiv de atractivitate important, de exemplu în cazul Lacului Sf. Ana , singurul lac vulcanic din România

- Simbol: însemnatatea istorica a unui obiectiv natural , poate atrage prin ceea ce a simbolizat el pentru o comunitate umana.

Resursele turistice naturale se împart în mai multe categorii: morfologice, hidrologice , biogeografice, climatice.

Resursele turistice cuprind ansamblul atracţiilor turistice, naturale şi antropice, dintr-o zonă, regiune sau ţară.

1) Economia turismului si amenajarea turistica (curs) – lect.univ.drd. Daniela Firoiu, editura Sylvi, Bucuresti, 2002.

2) Resurse si destinatii turistice pe plan mondial – conf. Univ dr. Gabriela Tigu (coordonator), ed. Uranus, Bucuresti, decembrie 2003.

3) Resurse turistice pe Terra – Vasile Glavan, ed. Economica, Bucuresti, 2000