1. PARTEA GENERALA
1.1.ISTORIC
Cel mai vechi document descriind o hernie dateaza de acum 3500 de ani.Cuvintul deriva din latina, unde hernia inseamna ,,a rupe", ,,a sfasia".Erau cunoscute atat tratamentul conservator (bandaje herniare) cat si tratamentul chirurgical, aparut in jurul anului 100 e.n. si soldat inevitabil cu excizia testicolului respectiv si ligaturarea sacului de hernie la nivelul orificiului inghinal extern. In anul 1363 GUY de CHAULIC diferentiaza hernia inghinala de cea femurala, in 1559 apare un tratat despre tratamentul herniilor in care sunt distinse herniile inghinale directe de cele indirecte si se precizeaza ca nu este obligatorie excizarea testicolului in cazul ultimei varietati herniare, iar la inceputul secolului al-XIX-lea incepe sa fie descrisa anatomia regiunii inghinale.
Desi nu a fost cel care sa tenteze la repararea unei hernii inghinale, chirurgul Italian EDOARDO BASSINI, datorita ideilor clare asupra anatomiei si fiziologiei canalului inghinal, a fost primul care a disecat si a reconstituit canalul inghinal cu prezentarea anatomiei functionale. Acesta a sectionat aponevroza oblicului extern, fascia tranversalis de la tuberculul pubic pana la nivelul orificiului inghinal intern, asigurand disectia si ligatura sacului de hernie cat mai sus de retroperitoneu urmate de intarirea peretelui posterior si sudura aponefrozei oblicului extern deasupra canalului spermatic. Acest procedeu a fost aplicat pentru prima data in 1884, rezultatele obtinute ducand la supranumirea lui ,,parintele herniografiei moderne".
In ultima suta de ani, majoritatea herniilor inghinale au fost reparate prin acest procedeu sau prin alte varietati ale lui, unele venind in completarea cu folos a tehnicii initiale, cum ar fi tehnica repararii multistrat descrisa de SHOULDICE in 1853.
Desi satisfacatoare in majoritatea cazurilor aceste tehnici avand la baza suturarea tendonului conjunct la ligamentul inghinal, nu puteau sa dea rezultate cand distanta dintre aceste elemente nu permitea respectarea regulii de aur in repararea herniilor inghinale: sutura fara tensiune. De aceea au fost dezvoltate o serie de tehnici de protezare folosind alogrefe sau heterografe de cele mai diverse proveniente, pentru a acoperi portiunea din aponevroza oblicului extern, fascia lata, piele. Totusi aceste procedee sau dovedit discutabile pana au aparut polimeri sintetici moderni concretizati sub forma plaselor de poliamida sau a recentelor plase de polipropilen in 1958, promovate de herniologisti moderni ca LIHTENSTEIN si GILBERT.
Acest scurt istoric nu poate fi incheiat fara mentionarea tehnicilor de reparare peritoneala folosind plase sintetice precum si a abordului laparoscopic.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
