Virusi, viermi, troieni

Previzualizare atestat:

Cuprins atestat:

1. ARGUMENT . 4
2. INTRODUCERE . 5
3. CE ESTE UN VIRUS DE CALCULATOR? 6
4. ISTORIA VIRUȘILOR . 7
5. CLASIFICAREA VIRUȘILOR . 11
6. CE ESTE UN VIERME DE CALCULATOR ? 15
7. ISTORIA VIEMILOR 15
8. CLASIFICAREA VIERMILOR 17
9. SIMPTOMELE UNUI SISTEM VIRUSAT . 18
10. MODALITĂȚI DE PROTECȚIE ,PROGRAMELE ANTIVIRUS ... 19
11. ACTUALII VIRUȘI ȘI VIERMI ... 21
12. LUCRARE DE LABORATOR - SCANAREA VIRUȘILOR . 24
13. TEST DE EVALUARE . 33
14. BIBLIOGRAFIE . 36

Extras din atestat:

1. ARGUMENT

În zilele noastre a apărut un concept care va revoluționa progresul omenirii, având din punct de vedere istoric însemnătatea pe care a avut-o revoluția industrială. Societatea informațională poate fi găsită la intersecția dintre ramurile ,altă dată distincte, ale telecomunicațiilor si calculatoarelor, grupate in jurul informației digitale. Privită separat, fiecare dintre aceste ramuri a contribuit în timpul ultimului secol la o creștere a standardului nostru de viată, lăsând în urmă schimbări sociale pe scară largă.

Se spune că un calculator este construit dintr-un ansamblu de două componente: resurse fizice (hardware) și de programe (software), care asigură prelucrarea automată a datelor. Cu alte cuvinte este o mașină care ușurează activitatea umană. Aici intervine factorul uman, omul fiind de fapt o a treia componentă. Cele trei aspecte, uman, software și hardware nu sunt independente. Perfecționarea unuia dintre aspecte determină și progresul celorlalte două, chiar dacă nu în același ritm. De perfecționarea componentelor hardware si software se ocupă mulți oameni cu experiență, însă de progresul factorului uman trebuie sa ne ocupăm noi înșine.

Calculatorul ne ajută să dăm viață ideilor - captează cuvinte, redă imagini, controlează alte mașini. El este o extensie a posibilităților umane, care ne permite să ne depășim limitele, dar acesta prezinta si anumite riscuri si dezavantaje .

În timpul relativ scurt de la apariția Internetului, probabil cea mai importantă realizare tehnologică a omului prin prisma impactului avut asupra a numeroase domenii ale vieții sociale, o serie de "creaturi" electronice, cu nume bizare ca: troieni, viermi ori viruși și-au făcut apariția și ne amenință calculatoarele , acesta fiind unul din dezavantajele la care urilizatorii calculatoarelor risca sa fie expusi .

Acest proiect vine în întâmpinarea acestei idei, oferind o posibilitate de a învăța și aprofunda cunoștințele necesare oricărui tânăr din ziua de azi.

- Modul cum culegi, administrezi și folosești informația fac din tine un câștigător sau un înfrânt în viață - , așa subliniază Bill Gates rolul actual al sistemelor de calcul în viața noastră, a tuturor.

2. INTRODUCERE

Dezvoltarea industriei IT, extinderea domeniilor de utilizare a calculatoarelor la majoritatea domeniilor vieții cotidiene aduce pe lângă beneficiile mai mult sau mai puțin evidente și o serie de probleme datorate nu atât construcțiilor defectuoase ala echipamentelor de calcul cât mai mult dorinței unor persoane de a face rău folosind echipamentele de calcul și de comunicații. Scopul acestor persoane variază de la simpla dorință de a se distra de a se afirma în fața colegilor până la persoane puternic motivate financiar sau ideologic cu un nivel de cunoștințe ridicat în domeniu.

Hackeri sunt persoane care posedă cunoștințele necesare pentru a crea instrumente care să le permită atacarea sistemelor de calcul. Există două categorii de hackeri : așa numiții white hat sunt hackeri (spărgătorii cu pălării albe)care caută posibilele căi de atacuri cu scopul de a informa producătorii din domeniu ca aceștia să poată lua măsurile necesare pentru remedierea problemelor semnalate ; black hat hacker (pălării negre) sunt răufăcătorii care după ce depistează breșele de securitate le folosesc pentru a le exploata cu rea voință de cele mai multe ori în scopuri financiare.

Instrumentele folosite de răufăcători sunt diversificate. Pentru că aproape fiecare calculator este conectat la Internet, programele dăunătoare s-au răspândit considerabil. În plus, au apărut și variante noi, care până nu demult erau aproape necunoscute. Limitele terminologice nu sunt foarte clare, dat fiind faptul că există programe dăunătoare care sunt în același timp și virus, și vierme și troian. Definițiile „clasice" sunt următoarele:

Virus - Virușii de calculator se răspândesc în interiorul unui sistem. Ei sunt activați prin executarea unui program sau de pornirea calculatorului. Un virus poate „sări" la un alt sistem doar prin intermediul unui mediu de transfer (de exemplu o dischetă sau un CD) sau ca fișier atașat unui e-mail. Cei mai mulți viruși dezactivează funcții importante ale sistemului atacat, modifică sau șterg date.

Vierme Spre deosebire de viruși, un vierme se poate înmulți singur într-o rețea. Poate fi vorba atât despre o rețea locală, cât și despre Internet. Viermii se auto-expediază, de pildă, la contactele din agenda clientu-lui de e-mail și utilizează breșele de securitate din Windows pentru a pătrunde în sis tem. Ei „cară" în spate adevăratul program distructiv, care se va manifesta sub forma unui virus.

Troieni Acest tip de programe se deghizează ca aplicații utile, însă produc distrugeri fără să fie observați de către utilizator. În majoritatea cazurilor troienii caută informații sensibile, ca de exemplu numere de cărți de credit sau coduri de acces la conturi online, parole etc. Aceste date sunt apoi transmise autorului troianului.

Viruși Backdoor Este o subgrupă a troienilor care deschid o ușă „din spate" (back door) în sistem, pentru a permite unui hacker accesul pe acesta. În unele cazuri acesta poate obține din Internet controlul total asupra calculatorului afectat.

Phishing În cazul Phishing-ului este vorba despre un mesaj care arată ca unul autentic, prin care destinatarul este îndrumat, de pildă, să-și introducă datele de acces la un anumit cont. Aceste date sunt apoi transferate hacker-ului. Băncile sau alte firme nu vor cere niciodată introducerea datelor de cont printr-un e-mail. Atunci când se apelează o pagină de In ternet pentru aplicații de online banking, utilizatorul trebuie să se asigure că adresa corespunde celei pe care o accesază în mod nor mal și că este vorba despre o conexiune securizată (care poate fi recunoscută după protocolul HTTPS din adresă).

Rootkit-ul este un program sau un set de programe prin care un atacator încearcă să-și ascundă prezența în interiorul unui PC infectat și pe deasupra îi asigură accesul pe viitor la toate componentele sistemului. Modalitatea prin care se realizează acest lucru constă în alterarea firului normal de execuție a proceselor din sistemul de operare sau prin manipularea setului de informații folosite de sistemul de operare ca variabile de sistem. Deși un rootkit nu este neapărat un program care are un caracter răuvoitor (celebrul caz Sony), în majoritatea cazurilor el este folosit împreună cu alte aplicații periculoase, formând un sistem complex de exploatare a unui PC.

Bibliografie:

- Dumitru, George Programe Antivirus Ed. Teora 1997

- Victor Valeriu Patriciu Criptorafia și securitatea rețelelor de calculatoare Ed. Tehnică 1994 București

- Peter Norton Rețele de calculatoare Ed. Teora 2002 București,

- Terry William Ogletree Firewalls, protecția rețelelor conectate la Internet, Ed. Teora 2001 București,

- Tim Parker, Mark Sportack, TCP/IP, Ed. Teora 2002 București,

- Pagini și publicații online de pe Internet pe tema securității:

www.symantec.com

www.microsoft.com

http://www.anbar.co.uk/products/ccsa/home.html

http://www.kumite.com/myths/myths.htm

http://www.laptopulmeu.net/2010/scapa-de-virusi/

Descarcă atestat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Virusi, viermi, troieni.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Diacritice:
Da
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
36 pagini
Imagini extrase:
36 imagini
Nr cuvinte:
12 674 cuvinte
Nr caractere:
63 282 caractere
Marime:
6.70MB (arhivat)
Publicat de:
NNT 2 P.
Nivel studiu:
Liceu
Tip document:
Atestat
Materie:
Informatică
Predat:
Liceul Tehnologic “Vasile Sav” din Roman
Profesorului:
Vlăduț Lăcrămioara
Sus!