Receptoare radio

Radioul si televiziunea pot fi private ca facand parte din categoria mediilor de difuziune, sonora sau video. Ansamblul lor este cunoscut sub denumirea de radiodifuziune. Procesul de transmitere a semnalelor se face in sens unic, de a o statie de emisie, la un receptor special, utilizandundele hertziene.

Un factor important in impulsonarea dezvoltarii radioului ca sistem mass-media l-a reprezentat Gimbel Departament Store, care realizeaza in 1925 ultimul model de radio cu un tub cu vacumm, capabil sa asigure o receptie mult mai fidela.

Pentru ca radioul sa devina un adevarat sistem mass-media, se impunea lansarea pe piata a unor aparate ieftine si usor de manevrat, gandindu-ne la aparatele anterioare care cereau o mana sigura, multa rabdare si cunostiinte electronice. In 1926 se sfarsesc o parte incovienientelor cand apar receptoare noi care se vand scump (250 dolari), iar de aici un singur pas spre crearea unui adevarate industrii, astfel ca intr anii 1925-1930 au fost vandute 17 milioane de receptoare cu 80 de dolari.

Radioul se adreseaza unor audiente mai mult sau mai putin largite, dar intotdeauna ,,deschise" find anonime sau eterogene.Acesti receptori beneficiaza in ceea ce ii priveste, de un acces liber la mesajele difuzate,spre deosebire de presa scrisa care presupune un act de cumparare sau ointentie de lectura", noteaza Guy Lochard & Henri Boyer, in lucrarea Comunicarea mediatica. Iasi, Ed. Institutul European, 1998, evidentiind transformarea dinamica a radioului in mijloc de comunicare publica (si de masa).

Accesul catre audienta de masa a fost usurat si de perfectionarea tehnica a radioului, o astfel de perfectionare tehnica este reprezentata de sistemul de transmisie inventat de E. Armstrong, cercetator la Columbia University .Intr-un experiment in New Jersey din 1939, el foloseste modulatia de frecventa (FM).Sistemul FM de transmitere a sunetelor cu ajutorul undelor difera de mai vechea modulatie de amplitudine (AM).Mai taryiu, continundu-si cercetarile, Armstrong va inventa si sistemul FM stereo, cu doua piste sonore, cate una pentru fiecare ureche, sistem ce creaza impresia ascultarii live.

Notiuni de baza despre receptoarele radio

Receptoarele radio sunt formate dintr-un un ansamblu de circuite electronice destinate receptionari semnalelor de radiofrecventa, prelucrarii acestora prin selectie, amplificare, decodare, demodulare si conversie, in scopul redarii informatiei sonore. Perfectionarea dispozitivelor electronice si a tehnologiei de realizare a circuitelor electronice (LSI si VLSI) a permis evolutia si diversificarea tipurilor constructive de radioreceptoare.

Multe din realizarile actuale contin in esenta aceleasi blocuri functionale, doar ca ele au fost imbunatatite cu bucle de automatizare (RAA, CAF), instrumente indicatoare de nivel, panouri elegante pentru controlul functionarii si pentru efectuarea de reglaje, in spatele carora se afla circuite de tip microcontroler.

Din punct de vedere al evolutiei constructive si al performantelor atinse generatiile de radioreceptoare trecute si prezente pot fi grupate in urmatoarele faze:

Faza I: - radioreceptorul cu tuburi electronice, masiv, mare consumator

de energie, inerent stationar, calitate buna, panou de actionare mecanic, pret de exceptie. Fidelitatea receptorului, exprimata prin gradul de inteligibilitate, era determinata in mare masura de caracteristicile difuzorului.

Faza II: - radioreceptorul cu tranzistoare. In aceasta faza este realizat

aparatul radio portabil caracterizat prin consum redus, fiabilitate mai mare

ceea ce l-a plasat pe locul 1. Raportul performante - pret al aparatelor de

radioreceptie a crescut continuu odata cu progresul tehnologic de fabricare a componentelor si circuitelor electronice specializate.

Faza III A: - radioreceptoare cu tranzistoare si circuite integrate in calea de semnal.

Faza III B: - functiile complete ale radioreceptorului fiind integrate,

preocuparile constructorilor se indreapta catre dotarea setului cu facilitati

auxiliare de comanda si control. Se pune problema fidelitatii reproducerii si a functionarii corecte prin afisaje de acord optim sau nivel de camp.

Radioreceptoarele sunt prevazute cu ,,muting" pe raport semnal - zgomot sau pe deviatia de frecventa, precum si cu circuite de acord automat (de exemplu: 12 CAF pe UUS). Decodarea stereo capata o larga raspandire. Filtrele ceramice pentru frecventa intermediara (FI) sunt omniprezente.

Faza IV: - se pastreaza facilitatile "artificiale" mentionate mai sus, dar sunt modernizate unele elemente standard din structura receptorului pentru imbunatatirea performantelor prin utilizarea circuitelor integrate LSI si VLSI la aceasta structura. Prelucrarea numerica si circuitele DSP (Digital Signal Processing) in radioreceptoare au adus acestora posibilitati noi.

In prezent, cele mai raspandite receptoare radio sunt cele la care informatia se extrage dintr-un semnal cu frecventa fixa, denumita frecventa intermediara.

Frecventa intermediara este obtinuta prin mixarea semnalului de radiofrecventa corespunzator postului de emisie cu semnalul generat de catre oscilatorul local.

Aceste radioreceptoare sunt denumite receptoare superheterodina [NIC00], receptoare prevazute cu circuite de reglare automata a amplificarii (RAA si CAF) in vederea imbunatatirii caracteristicilor de functionare si a indicilor de calitate.

Progresele din domeniul tehnologiei electronicii au permis realizarea de receptoare radio cu caracteristici tehnice tot mai performante.

Receptoarele radio pot fi clasificate astfel:

a) Din punct de vedere al benzi de frecventa in care receptoarele pot efectua receptia, acestea pot fi destinate receptionarii unuia sau mai multor domenii de lungimi de unda standardizate:

-Receptoare radio pentru unde lungi UL;

-Receptoare radio pentru unde medii UM;

-Receptoare radio pentru unde scurte US;

-Receptoare radio pentru unde ultrascurte UUS.

b) Din punct de vedere al tipului de modulatie utilizat pentru codificarea

informatiei, receptoarele radio pot fi grupate in :

-Receptoare radio pentru semnale MA, receptoare ce lucreaza in

domeniul undelor lungi, medii si scurte;

-Receptoare radio pentru semnale MF (monofonice sau stereofonice),

receptoare ce lucreaza in domeniul undelor ultrascurte;

-Receptoare radio pentru semnale MA si MF (monofonice sau

stereofonice), receptoare care pot acoperii intreaga gama de lungimi de

unda si care au cea mai larga raspandire.

c) Din punct de vedere al destinatiei receptoarele radio pot fi grupate in doua categorii:

-Receptoare radio de radiodifuziune, receptoare destinate receptiei

programelor de radiodifuziune;

-Receptoare radio profesionale, receptoare destinate comunicatiilor

speciale: telefonie, aviatie, marina, spatiale, etc.

1. Bernard Miege, ,,Societatea cucerita de comunicare", Ed. Polirom, Iasi, 2000;

2. E. Aisberg, ,,ABC de radio si TV", Ed. Tehnica Bucuresti, 1974;

3. Alexandru Irod, ,,Tiparul sau sistemele electronice?", Ed. Polirom, 1999;

4. Dorin Popa, ,,Mass-media, astazi", Institutul European, Iasi, 2002;

5. E. Iancu , Transmisia datelor, Editura Reduta , Craiova 1998

6. S. D. Anghel, ,,Bazele electronicii", Universitatea ,,Babes-Bolyai", Cluj-Napoca 2005

7. Lungu, S.,Vasilescu, G., -Electronica, EDP Bucuresti, 1982;

8. Elena Niculescu, ,,Dispozitive si Circuite electronice", Curs, 1989