Mașina sincrona

Argument

Numele acestei maşini vine din caracteristica ei principală de funcţionare şi anume faptul că viteza câmpului învârtitor este întotdeauna egală cu viteza mecanică a rotorului maşinii.

Maşina sincronă poate fi utilizată atât în regim de generator cât şi în regim de motor. Totuşi, în marea majoritate a aplicaţiilor ea este utilizată ca şi generator.Generatoarele sincrone sunt realizate ca maşini sincrone trifazate şi servesc pentru producerea energiei electrice. Motoarele sincrone se folosesc la acţionarea unor utilaje de mare putere la care nu este necesară reglarea turaţiei şi care nu necesită porniri prea dese.Maşina sincronă are două părţi constructive de bază: statorul şi rotorul.

Statorul maşinii sincrone este partea fixă (imobilă) a maşinii şi cuprinde: miezul magnetic statoric şi înfăşurările statorice. Miezul statoric este realizat din tole de oţel electrotehnic de 0,5 mm grosime izolate prin lăcuire sau oxidare. Miezul statoric are formă de coroană cilindrică şi este prevăzut la periferia interioară cu crestături (şanţuri) longitudinale în care se aşează înfăşurarea statorică (trifazată). Înfăşurările statorice, trifazate, sunt realizate de obicei din conductoare de cupru. În aceste înfăşurări se induce tensiunea electromotoare, produsă de fluxul inductor creat de înfăşurarea rotorică alimentată în c.c. şi aflată în mişcare de rotaţie. De aceea statorul poartă denumirea de indus al maşinii sincrone.

Rotorul maşinii sincrone este partea mobilă a maşinii, care cuprinde miezul de fier rotoric, înfăşurările rotorice (de curent continuu), inelele colectoare si periile. Inelele şi periile servesc pentru alimentarea înfăşurărilor rotorice.Există două forme constructive principale ale rotorului:

• rotor cu poli aparenţi, format dintr-o serie de piese polare fixate de jug. Pe poli sunt aşezate bobinele rotorice, numite bobine de excitaţie, alimentate în curent continuu astfel încât să formeze poli care să alterneze succesiv: N, S, N,.etc. Rotorul cu poli aparenţi se foloseşte numai la maşini sincrone cu turaţie de cel mult 1000 rot/min (3 perechi de poli N-S) deoarece este dificil să se asigure o rezistenţă mecanică corespunzătoare la turaţii mai ridicate pentru această variantă constructivă.

• rotor cu poli înecaţi, format dintr-un bloc masiv cilindric de oţel prevăzut la periferie cu crestături longitudinale în care se aşează înfăşurarea rotorică de excitaţie. Din acelaşi bloc de oţel este realizat şi arborele rotorului. Capetele înfăşurării rotorice (de curent continuu) sunt conectate la două inele colectoare pe care alunecă o pereche de perii. Această variantă constructivă este preferată la viteze mari de rotaţie, de 1500 sau 3000 rot/min, datorită rezistenţei mecanice mai ridicate şi siguranţei mai mari în funcţionare.

Alimentarea în curent continuu a înfăşurării de excitaţie a maşinii sincrone se poate realiza de la un generator de curent continuu ce se află pe acelaşi arbore (ax) cu maşina sincronă, denumit excitatoare. Înfăşurarea rotorică a generatorului, cea care prin mişcare de rotaţie induce tensiune electromotoare în înfăşurările statorice se numeşte înfăşurare de excitaţie sau inductor.

Capitolul 1

Elemente constructive de baza ale masinii asincrone

1) Miezul magnetic statoric

2) Miezul magnetic rotoric

3) Infasurare statorica

4) Infasurare rotorica

5) Arbore

6) Rulmenti

7) Carcasa

8) Ventilator

Miezul magnetic statoric(statorul)

Statorul masinii asincrone

- joaca rolul de inductor. In stator se obtine un camp magnetic invartitor, pe cale electrica, cu ajutorul unei infasurari trifazate parcurse de curenti lternative trifazati, infasurare asezata in crestaturi.

Din punct de vedere alternative ,

- statorul are forma unui cilindru gol realizat din tole de otel. Crestaturile pot fi semiinchise sau deschise . Crestaturile semiinchise se utilizeaza la masini de puteri mici, in timp ce crestaturile deschise (care permit realizarea infasurarii afara, pe, sablon) sunt utilizate la masini de

puteri mari.

Statorul sau inductorul, cuprinde: carcasa, pachetul de tole (miezul) statoric cu infasurarile si scuturile

1. Constantin Ghiță - Mașini electrice, Ed. Matrix Rom, București, 2005, ISBN 973-685-919-3.

2. Ion Mihai, Dorin Merișca, Eugen Mânzărescu - Manual pentru autorizarea electricienilor instalatori, Centrul de Informare și Documentare pentru Energetică, București, 1998.