Componente electrice pasive de circuit

Definitia componentei electronice: o realizare distincta, caracterizata de mai multe proprietati fizice, cu carcater monolitic (deci fara posibilitatea descompunerii in alte elemente utilizabile in constructia aparatelor electronice).

Clasificarea lor se poate face dupa mai multe criterii:

1.Capacitatea de a transforma energia electrica de curent continuu in energie de curent alternativ

2.Natura purtatorilor de sarcina ce participa la conductia electrica din componenta

Se definesc drept componente de circuit pasive acele componente care nu pot realiza functii de majorare (amplificare) asupra semnalelor electrice. Cele mai utilizate componente pasive sunt: rezistoarele, condensatoarele ,capacitoarele si bobinele.

Prin componenta electronica se intelege realizarea fizica a unui element electric individual, intr-un corp fizic independent, care nu poate fi redus mai departe sau divizat, fara a distruge posibilitatea de a indeplini functia pentru care a fost realizat. Componentele electronice se impart in doua categorii:pasive si active.Componentele pasive sunt elemente disipative (consuma putere activa si o transforma in caldura) si nu pot controla fluxul de energie dintr-un circuit electric. Ex.: rezistoare, condensatoare, bobine de inductanta, transformatoare etc. ciruitele formate numai din componente pasive nu pot efectua cea mai importanta functie electronica: amplificarea. Uzual, pentru componentele pasive se foloseste termenul de "componente", iar pentru cele active, termenul de "dispozitive". Dispozitivele electronice se bazeaza pe controlul miscarii purtatorilor de sarcina in corpul solid (de regula in semiconductoare), in gaze sau in vid.

Componentele pasive nu permit, numai prin functionalitatea lor, transformarea energia de curent continuu in energie de curent alternativ. Ca o consecinta cu ele nu se poate realiza amplificarea in putere a semnalelor variabile

Cap.1. Rezistorul

In mod curent, rezistorul este definit ca fiind elementul de circuit care are proprietatea ca intre tensiunea aplicata la borne u si curentul i, care il parcurge, in fiecare moment, exista relatia:

u=R ?i

1.1. Parametrii principali si marcare

Principalul parametru al unui rezistor este rezistenta nominala, Rn [?], inscriptionata obligatoriu in clar sau prin cod (culorilor sau numeric) pe corpul rezistorului. Un alt parametru marcat obligatoriu pe rezistor este toleranta [%], care indica procentual limitele intre care se poate modifica valoarea rezistentei nominale, Rn. Valorile rezistentei Rn si ale tolerantei, precum si modul de marcare al rezistoarelor sunt standardizate, fiind prezentate succint si de catre autor in [21].

Firmele producatoare furnizeaza curent rezistoare de valori: Rn = 1 10M?si in gama de toleranta 20% (seria E6), 10% (seria E12), 5% (seria E24), 2% (seria E48), 1% (seria E96), dar se produc rezistoare si cu o abatere de numai 0,01%.

Marcarea rezistoarelor se face in clar sau codificat (numeric sau prin inele, benzi sau puncte corelate). Standardele prevad ca obligatorie marcarea rezistentei nominale Rn si a tolerantei, in plus pentru unele tipuri si a altor parametrii (ex:puterea disipata nominala Pn, coeficientul termic KT , tensiunea nominala de functionare Un). Este facultativa inscriptionarea altor parametrii (ex: factorul de zgomot Fz , si a firmei producatoare) prin cod, simbol sau in clar.

Parametrii esentiali ai unui rezistor sunt:

-puterea disipata nominala, Pn [W], este puterea disipata maxima la temperatura ambianta de 700 C, in functionare continua cand tensiunea nominala limita nu este depasita. In electronica curentilor slabi (ap. radio, tv, calculatoare, ap. electrice de masura si control) sunt utilizate rezistoare de puteri reduse: 0,125W; 0,25W; 0,5 W, pana la valori de putere de ordinul catorva wati. In electronica de mare putere, in instalatiile de automatizare si actionare, sunt intalnite si rezistoare de puteri ridicate, de zeci si sute de wati si chiar superioare.

-tensiunea limita nominala, Vn [V], este tensiunea maxima continua sau valoarea eficace maxima a tensiunii alternative, care poate fi aplicata la bornele unui rezistor; pentru componentele de putere redusa ea este de ordinul sutelor de volti, dar pentru rezistoarele de putere si de inalta tensiune poate ajunge la zeci de kV.

-coeficientul de temperatura, KT [% / 0C], este variatia relativa a rezistentei raportata la diferenta de temperatura care a determinat

aceasta variatie, conform relatiei:

K = R2-R1

R1(T2-T1)

unde R 1 si R2 reprezinta valorile rezistentelor la temperaturile T1 respectiv T2.

Acest parametru are valori de ordinul 10-3 ? 10-5 [% / 0C] putand fi pozitiv sau negativ, functie de materialul din care este fabricat rezistorul propriu-zis.

-rigiditatea dielectrica, Vrd [V], este valoarea tensiunii continue care aplicata timp de 60 s intre terminalele rezistorului si corpul sau, nu produce strapungeri sau conturnari; ea are in general valori de peste 1kV pentru componentele prevazute sa lucreze in medii perturbate electromagnetic.

-rezistenta de izolatie, Riz [?], este raportul dintre tensiunea continua aplicata intre terminalele rezistorului si corpul sau si curentul rezultat, dupa 1 min, la temperatura de 20 0C; aceasta are de obicei valori superioare celei de 10 M.

-tensiunea de zgomot, Vz [V], este valoarea eficace a tensiunii aleatoare care apare la bornele unui rezistor intr-o decada de frecventa, suprapunandu-se peste tensiunea de zgomot termic, atunci cand la bornele rezistorului se aplica o tensiune nominala. Importanta practica prezinta parametrul denumit factorul de zgomot, Fz [V/V], care este raportul masurat intre tensiunea de zgomot in sarcina si tensiunea continua aplicata. Rezistoarele cu pelicula metalica au factorul Fz mic, de valori: Fz = 0,2 ?2 [V / V], fiind adesea preferate in montajele industriale si profesionale.

1. Ovidiu R., Componente electronice pasive (catalog),Ed. Tehnica, Bucuresti, 1996;

2. Svasta P. (coord.) s.a. , Tehnologie Electronica, Componente electronice pasive, Indr. de laborator, Litografia I.P. Bucuresti,1990;

3. Catuneanu V.M., Iancu O., Dragulinescu M., Materiale si componente electronice, E.D.P., Bucuresti, 1972;

4.Dragulanescu N., Miroiu C., Moraru Doina, A.B.C. Electronica in imagini. Componente pasive, Ed. Tehnica , Bucuresti, 1990;

5. Bajenescu T.I., Fiabilitatea componentelor electronice, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1996.