Hipotalamusul

Diencefalul sau creierul intermediar este un segment al encefalului interpus intre mezencefal si telencefal si este alcatuit din mai multe mase de substanta nervoasa si anume: talamus, metatalamus, subtalamus, epitalamus si hipotalamus.

Hipotalamusul este alcatuit dintr-o portiune supraoptica situata deasupra tracturilor optice, din tuber cinereum (tuberculul cenusiu), neurohipofiza si corpii mamilari. Privita in ansamblu, structura interna a hipotalamusului consta din intricarea celor doua substante, cenusie si alba.

Substanta cenusie este comasata sub forma de nuclei, dintre care cei mai importanti sunt nucleii supraoptici, situati deasupra tracturilor optice, nuclei paraventriculari, asezati lateral, nuclei tuberali, situati in tuber cinereum, si nuclei mamilari asezati in corpii mamilari.

Substanta alba este alcatuita din trei feluri de fibre: internucleare, aferente si eferente. Fibrele internucleare leaga diferiti nuclei hipotalamici intre ei, iar cele aferente vin de la nucleul dorsal al vagului, de la mezencefal, calea optica, formatiunile olfactive, talamus, sistemul extrapiramidal si de la scoarta cerebrala. Fibrele eferente pleaca din hipotalamus si conduc impulsurile nervoase spre mezencefal, talamus, hipofiza, trunchiul cerebral, tractul optic si scoarta cerebrala.

Fibrele care pleaca de la hipotalamus spre centrii vegetativi din substanta reticulate a trunchiului cerebral si spre nucleii vegetativi ai nervilor cranieni formeaza fasciculul longitudinal dorsal. Un alt fascicul important este fasciculul supraopticohipofizar, care face legatura dintre nuclei supraoptici si neurohipofiza.

Activitatea hipotalamusului este coordonata si reglata de catre scoarta emisferelor cerebrale, la nivelul careia se efectueaza analiza fina a diverselor informatii venite de la periferie si se elaboreaza reactii adaptative corespunzatoare prin intermediul hipotalamusului si al altor formatiuni subcorticale. Scoarta cerebrala modifica pragul de excitabilitate al diversilor centri existenti in hipotalamus. In esenta, centrii hipotalamici regleaza si coordoneaza principalele functii vegetative: mentinerea constanta a temperaturii corpului, reglarea metabolismului apei, a aportului alimentar, a functiilor sexuale, a reactiilor emotionale si a starii de somn-veghe.

Hipotalamusul regleaza temperatura corpului prin pierdere de caldura(termoliza) si producere de caldura(termogeneza). Termoliza consta in pierderea de caldura prin dilatarea vaselor pielii, transpiratie si respiratie accelerata(polipnee). Ea se afla sub controlul centrilor termoreglatori din hipotalamusul anterior, care prin intermediul sistemului nervos vegetativ parasimpatic declanseaza vasodilatatia si sudoratia, precum si un reflex somatic ce provoaca cresterea frecventei respiratiilor. Termogeneza consta in producerea de caldura prin cresterea metabolismului, a contractiei musculare ritmice(frisoane) si impiedicarea pierderii de caldura prin vasoconstrictie. Ea se afla sub controlul centrilor termoreglatori din hipotalamusul posterior care prin intermediul sistemului simpatic declanseaza cresterea metabolismului, vasoconstrictia, precul si un reflex somatic ce stimuleaza contractiile musculare ritmice.

Eliminarea in exces a apei din organism este impiedicata de hormonul antidiuretic (ADH), sintetizat in nucleii supraoptici si depozitat si eliberat de hipofiza posterioara (neurohipofiza). Hormonul antidiuretic guverneaza retroresorbtia apei la nivelul tubilor renali. O crestere a presiunii osmotice a lichidelor din organism produce cresterea secretiei de hormon antidiuretic, urmata de cresterea retroresorbtiei apei la nivelul tubilor renali, si deci de o scadere a volumului urinar. Prin acest mecanism, apa se retine in organism. Invers, scaderea presiunii osmotice a lichidelor organismului provoaca scaderea secretiei de hormon antidiuretic, urmata de scaderea retroresorbtiei apei la nivelul tubilor relai, si deci de cresterea volumului urinar. Prin acest mecanism excesul de apa este eliminat din organism.

Atat sinteza hormonului ADH, cat si eliberearea acestuia din retrohipofiza sunt reglate de catre impulsurile aferente provenite de la osmoreceptorii si vulumoreceptorii din tesuturi, la care se adauga influenta directa exercitata de variatiile de presiune osmotica a sangelul asupra nucleilor din hipotalamus. Distrugerea nucleilor hipotalamusului anterior, a tijei pituitare sau a hipofizei posterioare determina sistarea secretiei de hormon antidiuretic si boala numita diabet insipid, caracterizata prin eliminarea exagerata de apa pe cale urinara.

Un alt mecanism prin care hipotalamusul regreaza metabolismul apei este activitatea centrului setei, situat in hipotalamusul posterior. Celulele acestui centru sunt stimulate de cresterea presiunii osmotice a lichidelor organismului, ele jucand rolul de osmoreceptori. Setea este declansata ori de cate ori presiunea osmotica a lichidelor organismului creste.

Reglarea aportului alimentar se realizeaza de catre centrii satietatii si ai foamei din hipotalamus. Stimularea centrului satietatii provoaca sistarea ingestiei de alimente, iar distrugerea acestui centru este urmata de ingestia de alimente in exces si de obezitate hipotalamica . Pe de alta parte, stimularea centrului foamei determina ingestia de alimente, iar distrugerea lui provoaca lipsa de pofta de mancare, incetarea ingestiei de alimente si slabirea progresiva. Intre centrul satietatii si centrul foamei exista stranse relatuu functionale. Asadar, hipotalamusul regleaza aportul alimentar prin acesti doi centri nervosi care, la randul lor, primesc impulsuri de la