Preadolescența

Preadolescenta se plaseaza intre 10-11 ani si 14-15 ani, deci sfirsitul micii scolaritati si inceputul virstei scolare mari. Este perioada de tranzitie, virsta cu cele mai intense transformari si modificari, atit in planul fizic, cit si cel psihic. La aceasta virsta individul nu mai este un copil, dar este departe de a fi inca un adolescent sau un matur, el este un preadolescent.

Preadolescentul prezinta o crestere rapida in inaltime; cresterea se releva apoi mai ales la membre: miina si picioare lungi; se dezvolta musculatura, ceea ce da impresia de forta; la baieti se schimba vocea; fizionomia fetei sufera si ea schimbari ce vor prefigura linia si trasaturile pe care le va avea ca adult. Din cauza acestei cresteri tumultuoase rezistenta la efort a preadolescentului este inca redusa, fiind predispus la surmenaf fizic.

Dezvoltarea intelectuala se manifesta prin aceea ca gindirea se desprinde tot mai mult de concretul intuitiv, obiectual si opereaza in planul logic cu notiuni, legi, teoreme etc. La virsta preadolescentei elevul opereaza cu rezultatele gindirii concrete achizitionate in etapa anterioara. intelegerea ideii de lege stiintifica, la virsta preadolescentei, constituie expresia dezvoltarii gindirii cauzale. Raporturile dintre fenomene devin, astfel, constante si masurabile. Se contureaza tot mai mult posibilitatea de intelegere a determinismului, a relatiilor cauzale multiple ce determina anumite fenomene, orientari, actiuni etc. in aceasta privinta un rol important il detin discipline scolare cum sunt: stiintele biologice, fizica, geografia, istoria etc. Se constituie, astfel, capacitatea de a rationa ipotetico-deductiv.Preadolescentul incepe sa-si puna probleme, emite ipoteze, analizeaza argumente si decide asupra solutiilor. Operatiile de enumerare, clasificare, masurare, care erau specifice etapei anterioare, de acesta data nu comporta doar o deplasare in spatiu si timp, ci implica grupari de relatii, de propozitii ce reflecta operatiile formale, operatii cu simboluri, ,,cu semne" ale realitatii. in jurul virstei de 12 ani preadolescentul devine apt pentru a rationa, respectiv a opera nu numai cu obiectele, stabilind doar relatiile dintre acestea, ci de a rationa si asupra relatiilor insesi, stabilind ,,relatiile dintre relatii". Se produce, deci, o schimbare in relatia dintre gindirea concreta si cea abstracta, in favoarea acesteia din urma. Enumerarile vor fi atotcuprinzatoare, iar clasificarile cit mai complete in relatiile lor ierarhice. Aceasta este etapa dezvoltarii intelectului in care se releva utilizarea unor operatii combinatorii; apare capacitatea de a opera cu reprezentari si cu forme ale gindirii din doua sisteme de referinta pe care scolarul le foloseste concomitent: cu simbolul, cu propozitia, cu clasa de obiecte si cu relatiile ce le leaga. Realul devine un caz particular al posibilului. Pe aceasta cale se largeste tot mai mult orizontul cunoasterii si se adincesc sensurile cunostintelor asimilate.

Sub aspect afectiv preadolescentul dovedeste o mare sensibilitate; se remarca prin treceri succesive de la o stare la alta, prin numeroase fluctuatii in dispozitiile si trairile psihice. in altitudinile si actiunile sale este bmereu influentat de starile emotionale. Adesea se manifesta lipsa de concordanta dintre dorinte, aspiratii si capacitatile de care dispune intr-un moment dat.

Organizarea trasaturilor caracteriale se face sub influentele mediului in care traieste. Schimbarile de ordin psihomatic influienteaza si ele reactiile emotionale si comportamentale. Adincindu-se procesul de interiorizare, se manifesta o tendinta mai evidenta de intoarcere spre sine, de insigurare uneori, de refugiu in lumea propriilor trairi, insotite deseori de izbucniri violente, de nesupunere, de neascultare etc. Inegalitatea trairilor afective ii determina pe unii cercetatori sa se refere la asa-numita ,,perioada de criza". Manifestarile afectiv-comportamentale se declanseaza, insa, in relatie cu imprejurarile de mediu in care traieste copilul. Acestea, prin intermediul educatiei si in raport cu specificul virstei, pot sa atenueze reactiile externe si sa mentina conduita si relatiile sociale ale preadolescentului intr-un echilibru dinamic care sa furnizeze conditia necesara pentru prevenirea dereglarilor de comportament, ca si pentru mentinerea si cultivarea sanatatii mintale, afectiv-volitive a scolarului.

in perioada preadolescentei, grupul, colectivul reprezinta anturajul cel mai apreciat de scolar. in cadrul grupului, preadolescentul poate etala insusirile de care dispune. Pedagogul francez Cousinet, referindu-se la aceasta perioada, o denumeste ,,virsta sociala de gratie", alti autori arata ca la aceasta virsta ,,viata sociala atinge maximum de intensitate". Caracteristica vietii sociale a preadolescentului releva pedagogului necesitatea unor preocupari intense atit pentru cunoasterea valorii educative a ,,anturajului", cit si pentru organizarea adecvata a colectivului si a activitatilor acestuia.

Opozitia fata de mediul familial si scolar, care, adesea, ,,merge de la nesupunere pina la fuga", poate fi si o dovada a tendintei de manifestare a personalitatii, dar poate releva si trasaturi negative de conduita. Evolutia contradictorie a caracterului impune pedagogului o atentie sporita pentru educarea si stabilizarea trasaturilor pozitive cum sunt: simtul datoriei si al raspunderii personale, constiinta, dirzenia; trezirea interesului pentru valorificarea aptitudinilor sale si a aspiratiei spre autorealizare personala si profesionala.

Educarea trasaturilor pozitive se realizeaza concomitent cu prevenirea atenta, plina de tact, bazata pe cunoasterea stiintifica a unor tendinte negative, cum ar fi izolarea, grosolania, nonconformismul exagerat etc. Interventia pedagogica va tine seama de faptul ca preadolescentul - la care dimensiunea ,,interioritatii" se adinceste si ca efect se manifesta tot mai conturata constiinta de sine - simte nevoia de a nu mai fi considerat copil. Astfel, apelul la demnitatea sa va fi mai folositor decit interdictiile excesiv de severe. Este valabil si la aceasta virsta adevarul ca fiinta umana este ,,mai degraba flexibila decit docila".