Autoeducația

in educatie se prezinta o relatie intre doi poli, agentul si receptorul, primul avind misiunea de a initia si declansa actiunea, cel de-al doilea de a raspunde si reactiona la ea.

in autoeducatie atributiile ambilor poli sunt preluate de una si aceeasi persoana. Educatia se infaptuieste prin altii, autoeducatia se infatuieste ,,prin sine insusi". Subiectul implicat in autoeducatie isi autopropune scopuri si obiective, isi autoorganizeaza activitatea de invatare, isi aotuevalueaza performantele obtinute.

Autoeducatia inseamna deci autodeclansarea actiunii de a invata, este o actiune a insului asupra sa. Ea afecteaza toate laturile devenirii umane. Daca este vorba de invatare de cunostinte ea imbraca forma autoinstruirii (autoinformarii), daca vizeaza aspecte ce tin de structura personalitatii umane imbraca forma autoformarii (morale, estetice, fizice etc.).

Momentul aparitiei si intensificarii preocuparilor autoeducative, a dorintei si capacitatii de infaptuire a auroeducatiei este plasat de catre specialisti la sfirsitul preadolescentei si inceputul adolescentei. in aceasta perioada se produce un asalt calitativ in dezvoltarea constiintei de sine, conditie psihologica indispensabila pentru declansarea preocuparilor autoeducative.

Autoeducatia nu se impune de la sine, in mod spontan. Ea este rolul educatiei, al constientizarii necesitatii dezvoltarii propriei personalitati, al valorificarii potentialului creator, printr-un efort suplimentar orientat in directia intregirii volumului de cunoastere si a registrului de calitati in vederea integrarii in viata sociala si a satisfacerii unor trebuinte personale. intre educatie si autoeducatie exista un raport de complementaritate, ambele vizind in cele din urma transformari in interiorul personalitatii umane. Daca educatia declanseaza aceste transformari prin actiuni intreprinse din exterior, autoeducatia infaptuieste scopuri asemanatoare, prin actiuni autoimpuse, expresie a unor mobiluri interioare si a unui efort voluntar autoimpus. in acest fel, unele din prerogativele educatiei sunt convertite in preocupari autoeducative, acestea, la rindul lor, devenind conditii interne favorabile si stimulative in realizarea actiunii educative. Din aceasta cauza, autoeducatia este considerata o conditie si un rezultat al educatiei permanente. A-l pregati pe om in perspectiva educatiei permanente inseamna a-i stimula dorinta