Contractare

1. DEFINIRE, CLASIFICARE, LEGE APLICABILĂ A CONTRACTARII

Contractarea este etapa cea mai importantă în afacerile economice în general, în cele internaţionale în special, aceasta reprezentând în fond luarea deciziei în aceste afaceri, deci concretizarea funcţiei managementului cu aplicaţie în afacerile economice.

Clasificarea contractelor

a) Având în vedere apartenenţa agenţilor economici la o

singură ţară, la două sau la mai multe ţări, distingem:

contracte economice interne pentru realizarea operaţiunilor de export-import încheiate de unităţile economice producătoare cu întreprinderile de comerţ exterior, cu diferiţi oameni de afaceri din aceeaşi ţară;

contracte economice externe încheiate între parteneri din ţări diferite.

b) In funcţie de obiectivul afacerilor economice externe, contractele pot fi: de vânzare-cumpărare în producţie, executare de lucrări, de intermediere şi reprezentare comercială, transport şi expediţii internaţionale, asigurări şi reasigurări de mărfuri şi

servicii, transfer de tehnologie, turism, transfer de capital, afaceri financiar-monetare şi alte activităţi practicate în relaţiile economice internaţionale.

Contractele externe se încheie şi se modifică, de regulă, în formă scrisă, cu respectarea condiţiilor pentru validarea convenţiilor, luându-se toate garanţiile necesare pentru apărarea firmei şi a economiei naţionale. Forma scrisă asigură o precizare a clauzelor contractuale, întocmirea unor contracte cu conţinut complet, de delimitare exactă a obligaţiilor contractuale faţă de negocierile precontractuale.

Legea aplicabilă contractelor externe. Contractele externe se încheie în condiţiile diversităţii legislaţiei statelor, dar una dintre cerinţele fundamentale ale relaţiilor comerciale internaţionale o constituie asigurarea unei poziţii juridice egale pentru participanţi, ceea ce necesită stabilirea unui regim juridic pe cât posibil uniform pentru contractele externe.

Cadrul contractual uniform pentru diferite contracte externe, în principal pentru contractul de vânzare-cumpărare, a fost creat în practica internaţională în baza principiului fundamental al libertăţii contractuale, prin:

- elaborarea de condiţii generale,

- contracte-tip,

- contracte-cadru,

- uzanţe comerciale uniforme.

Cadrul contractual uniform, cu toate virtuţile sale de supleţe şi flexibilitate, este lipsit de stabilitate şi securitate. Ca atare, statele au adoptat, pe calea convenţiilor internaţionale sau ca urmare a recomandării unor organizaţii internaţionale, unele reglementări de drept uniform. Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional (UNCITRAL) depune eforturi pentru realizarea unui drept pentru principalele contracte externe.

Datorită elementului de extraneitate, contractul extern devine susceptibil de a fi cârmuit de legile a diferite state. Sistemul juridic al fiecărei ţări cuprinde o categorie specială de norme juridice, numite norme conflictuale sau norme de drept internaţional privat, menite să stabilească legea contemporană, să reglementeze un contract extern.

Lex contractus (dreptul unui stat în regulile sale pertinente) este legea care guvernează:

- condiţiile de fond (mai puţin capacitatea de a contracta a părţilor);

- efectele obligaţionale ale contractului comercial internaţional.

In sistemul juridic, aceste norme sunt, de regulă:

- lex voluntatis, ca normă juridică de bază şi

- lex loci contractus ori lex loci executionis, ca norme subsidiare,

- iar în comerţul exterior se operează şi cu conceptul de lex fori.

Lex voluntatis este principiul autonomiei de voinţă în virtutea căruia condiţiile de fond, altele decât capacitatea părţilor şi efectele contractelor, sunt supuse legii desemnate de către părţi. Lex voluntatis, permiţând părţilor să determine legea care guvernează contractul extern, implică egala recunoaştere a legilor civile şi comerciale ale diferitelor state. Acest lex voluntatis răspunde cel mai bine exigenţelor de previzibilitate şi securitate, proprii relaţiilor comerciale internaţionale.

Lex fori reprezintă legea instanţei judecătoreşti sau arbitrare de comerţ exterior sesizată pentru soluţionarea unui litigiu ca element de extraneitate.

In cazul în care părţile nu au desemnat legea contractului, dreptul internaţional privat român consacră ca norme subsidiare în primul rând lex loci conclusionis/celebrationis contractus şi apoi lex executionis.

Lex loci contractus, pe baza căreia contractul extern este cârmuit de legea ţării în care a fost încheiat, se întemeiază, în principal, pe prezumţia cunoaşterii de către părţi a normelor iuridice în vigoare la locul încheierii contractului. In ipoteza în care contractul extern are o legătură mai semnificativă cu legea locului de executare, în practica arbitrajului pentru comerţul exterior se aplică această lege din urmă. Spre deosebire însă de locul de încheiere, care este unic, locul de executare a obligaţiilor contractuale, în lipsa altor prevederi, se consideră a fi lex loci executionis.

Conţinutul contractului extern de vânzare-cumpărare:

Contractele economice externe trebuie să cuprindă, în principal, următoarele componente:

> identificarea părţilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi determinarea obiectului contractului;

> durata contractului, termenele şi locul de executare a obligaţiilor, modalităţile de recepţie şi de rezolvare a eventualelor reclamaţii;

> obiectul contractului, cantitatea mărfii, garanţiile privind calitatea mărfii, condiţiile de ambalaj, marcare şi etichetare, expediere şi transport;

> preţul şi modalităţile de plată, măsurile pentru prevenirea unor eventuale deprecieri monetare;

> clauze asigurătorii corespunzătoare, ţinând seama de tendinţele conjuncturii externe şi de interesele economiei naţionale;

> răspunderile contractuale ale părţilor, legislaţia aplicabilă şi jurisdicţia competentă, precum şi orice alte clauze necesare, care se vor conveni de către părţi.

2. PREAMBULUL CONTRACTULUI EXTERN

Preambulul precizează: părţile contractante şi rolul de vânzător, de cumpărător; denumirea completă, sediul social statutar şi cel real; numărul şi data înmatriculării în registrul de comerţ de la tribunalul comercial sau de la orice altă autoritate naţională care a autorizat funcţionarea firmei partenere; persoanele fizice împuternicite să reprezinte societăţile comerciale partenere, funcţia lor şi actele în temeiul cărora ele sunt abilitate să semneze contractul.

In preambulul contractului, se recomandă să se treacă în mod expres legislaţia statului potrivit căreia este organizată şi funcţionează fiecare parte contractantă. In contextul existenţei înţelegerilor la nivel statal, guvernamental, este recomandabil ca în preambul să se facă referire la acordul, tratatul, convenţia sau orice altă înţelegere încheiată anterior, care creează premisele încheierii respectivului contract.