Teoria lui Aristotel despre natura umană

1. Teoria lui Aristotel despre natura umana deriva din perspectiva teleologica potrivit careia natura nu creeaza nimic fara scop. In natura, formele de viata exprima linia progresului catre perfectiunea Divinitatii: plante, animale, oameni. Societatea omeneasca este, si ea, intr-un progres continuu, intrucat fiecare om urmareste ca tel al vietii fericirea, care nu se poate realiza de catre indivizii izolati, ci numai in asociere cu ceilalti, in cadrul statului. Omul dispune de instincte sociale care-i permit sa se asocieze cu ceilalti, fiind prin natura sa un zoon politikon (animal social). In urma asocierii se realizeaza institutii naturale precum familia, satul si statul. Asadar, contrar parerii filozofilor sofisti care vedeau in stat o institutie artificiala, bazata pe conventii, pentru Aristotel, statul este o institutie naturala.

2. Teza sociabilitatii innascute a fiintei umane a fost contestata in epoca moderna de filozofii care au elaborat si perfectionat teoria contractului social (Thomas Hobbes, John Locke si Jean-JacquesRousseau). Acestia au considerat ca omul, de la natura, este nesociabil. In starea de salbaticie, oamenii traiau separat unii de altii. Ei s-au asociat in urma incheierii contractului social si a intemeierii statului. Sociabilitatea, asadar, nu este o componenta a naturii umane, ci ea se dobandeste prin educatie. Rezulta ca statul este o institutie artificiala, menita sa asigure protectia individului impotriva violentei semenilor.