Trei tipuri de criterii au stat la baza stabilirii structurii dialectale a dacoromanei1:
1) criterii politico-administrative - dupa care la inceputurile stiintifice ale dialectologiei subdiviziunile dacoromanei corespundeau cu principalele subdiviziuni administrative (provinciile istorice). Astfel, dupa H. Tiktin existau 4 subdialecte: valah (muntean), moldovean, banatean si ardelean (transilvanean), care corespundeau principalelor provincii istorice: Muntenia (Valahia), Moldova, Banatul, Transilvania.
2) criterii genetico-tipologice - dupa acestea, teritoriul lingvistic dacoroman ar fi divizat in 2 tipuri dialectale, 2 grupe: un grup de nord, de tip moldovean (vorbit in Banat, Transilvania - cu exceptia regiunii de sud-est, Moldova, Bucovina, Basarabia), si un grup de sud, de tip muntean (vorbit in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si in sud-estul Transilvaniei).
Cu mici diferente, aceasta parere a fost formulata de Al. Philippide (1927) (care considera graiul din Oltenia ca o varianta dialectala de transzitie intre cele 2 arii mari). Au aderat la aceasta parere Iorgu Iordan (1941), Al. Rosetti (1978), I. Ghetie, Emanuel Vasiliu (1968) (care a facut si o analiza tipologica moderna, ajungand la concluzia ca in trecerea de la romana comuna la actualele dialecte dacoromane nu a existat o perioada de comunitate, o dacoromana comuna; de la romana comuna s-ar fi trecut direct la cele doua grupuri dialectale, grupul moldovean si grupul muntenesc, din care ulterior au rezultat graiurile dacoromane de azi, argumentand astfel teoria lui Al. Philippide).
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.