Educația Fizică în Evul Mediu

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

Pentru a se putea apăra de atacuri, feudalul, de obicei un fost şef militar, roman sau străin care pusese mâna pe o mare proprietate rurală,căuta să-şi fortifice reşedinţa, ridicând în jurul ei întăriri, zidiri, şanţuri cu apă, etc.

În felul acesta, fosta vilă patriciană devine castel sau burg.

Modul de producţie feudal a reprezentat un progres faţă de cel sclavagist. Iobagul devine cointeresat deoarece este stăpân pe o parte din munca lui, ceea ce îl deosebeşte fundamental de sclav. Evul mediu ne înfăţişează un aspect cu totul deosebit de cel al lumii antice în ceea ce priveşte educaţia fizică. Este respinsă categoric ca instituţie şi nu i se dă dreptul de participare la educaţie şcolară.

Ea se dezvoltă totuşi în anumite direcţii sub influenţa fenomenelor social-politice ale timpului. Era o mare deosebire între viaţa ţăranilor care majoritatea populaţiei o alcătuiau iobagii si aceea a nobililor.

În aceea perioadă un singur mijloc predomină şi anume forţa. Fiecare senior a devenit stăpân pe tot ce putea cuprinde în raza de acţiune a spadei sale, atât timp cât o putea ţine în mână. Violenţa, brutalitatea şi puterea armelor deveniseră metoda obişnuită de tratare a conflictelor.

1.1. Aspectele educaţiei fizice medievale

Ocupaţiile principale ale seniorilor feudali erau vânătoarea şi războiul, orice activitate paşnică fiind dispreţuită. Omul trebuie sa se călească în lupte, să fie puternic şi rezistent, să călărească, să mânuiască armele. Este triumful vieţii fizice şi al deprinderilor musculare dar totodată şi al obscurantismului religios ; după castel, mănăstirile sunt al doilea centru de cristalizare a vieţii medievale.

Biserica creştină determină îndepărtarea exerciţiilor fizice din educaţia şcolara, această activitate fiind dispreţuită.

Totuşi exerciţiile fizice în viaţa seniorilor ocupă un loc de frunte, ca efect al traiului în mijlocul naturii, al luptei ce caracterizează această viaţă. Seniorii practică intens exerciţiile fizice Ei se bat in războaie de apărare sau de agresiune,lupta este necesară pentru apărarea bunurilor pe care au pus stăpânire sau pentru păstrarea poziţiilor câştigate, a privilegiilor ce decurg din aceste poziţii.

Vasalii trebuiau intimidaţi sau la nevoie înfrânţi. Lupta pentru menţinerea sau sporirea prăzii ajungea să le ofere lor însăşi o satisfacţie, încât seniorii se bat şi numai pentru plăcerea de a se bate. Corpurile lor oţelite nu pot sta locului. Pauzele dintre expediţiile vânătoreşti ori războinice sunt ocupate cu jocuri ce imită războiul.

Lupta armelor a devenit un exerciţiu sportiv. Încrucişările de arme, beţia victoriei sunt pentru seniori trebuinţe tot atât de naturale ca şi cele fiziologice. Superioritatea în luptă procură plăcere şi celebritate. Jocul este imaginea redusă a războiului şi corespunde atât unei necesităţi, cât şi unei plăceri.

1.2. Exerciţiile fizice la popoarele germanice

Din cele mai vechi timpuri în regiunile nordice ale Europei, popoarele germanice ducea o viaţă patriarhală, cu instituţii proprii. Această viaţă ne este cunoscută din tradiţii, mituri, naraţiuni istorice, etc.

Germanii erau reprezentaţi prin diferite ramuri : goţii, germani nordici ( scandinavi, danezi, islandezi, etc. ), germani din vest – anglo-saxoni, germani propriu zişi, flamanzi,burgunzi,longobarzi, etc.

Poemul german ‘‘Nibelungenlied’’, deşi de dată mai târzie, dar inspirat probabil din vechile naraţiuni poetice nordice, cuprinde amănunte despre obiceiurile şi credinţele germanilor, reprezentând pentru aceştia, ceea ce poemele homerice, au reprezentat pentru viaţa Greciei prielnice.

Aflăm astfel că populaţia germano-gotică care a dus lupte cu romanii, cu hunii, cu ostrogoţii, aceştia erau vestiţi alergători, după cum francii erau înotători neîntrecuţi, iar scandinavii foarte iscusiţi în aruncarea cu piatra şi cu lancea.

Germanii propriu zişi apar în istorie din momentul când romanii, în mişcarea lor de expansiune spre nord au venit în contact cu ei. Tacit ni înfăţişează pe germani ca pe un popor de oameni înalţi, viguroşi, blonzi, cu ochii albaştri, ducând o viaţă mai simplă, puternici prin făptura lor corporală, datorită traiului în aer liber, ocupându-se cu vânătoarea de animale prin pădurile imense ce acoperea pământul Germania ( luptau chiar corp la corp cu ursul şi cu zimbrul ). Această ocupaţie a făcut din ei războinici foarte buni, curajoşi şi viteji, mânuind armele cu dexteritate ei au dat mult de lucru romanilor, pe care de multe ori i-au înfrânt.

Germanii respectau femeia şi aveau un cult pentru familie. Femeia era tovarăşă de muncă şi de primejdie în timp de pace şi de război. Germanii duceau o viaţă în care exerciţiile fizice ocupau primul loc. Viaţa de exerciţii începea din cea mai fragedă copilărie. Tânărul trebuia să crească în larma luptei, să înveţe să ţină scutul, să întindă arcul, să arunce săgeata, să apuce lancea, să călărească pe cal, să lovească cu sabia şi să înoate în mare. Pentru a ajunge să stăpânească aceste calităţi de forţă, rezistenţă şi îndemânare, ei erau obişnuiţi să practice zilnic aceste deprinderi de luptă.

Alergarea - era un exerciţiu de mare preţ. Siegfried este ‘cel iute’, bucurându-se de aceeaşi reputaţie ca şi Ahile în poemele homerice, el ajunge ursul în fugă.

Săritura - este tot aşa de mult executată, fiind de un deosebit folos pentru a trece peste obstacole. Forma cea mai practicata este săritura în lungime. Istoricul roman Flarus povesteşte că Tentobod, regele teutonilor, sărea peste puţin până la şase cai, aşezaţi unul lângă altul.

Aruncarea – este un exerciţiu de război. Aruncarea cu piatra era exerciţiu specific germanilor. Luptătorii adunau pietre pe înălţime şi de acolo le aruncau pe atacatori.

Vikingii încărcau corăbiile lor cu pietre, ca să bombardeze cu ele pe duşmani.

Numeroase sunt naraţiunile referitoare la înot şi scufundări. Cezar şi tacit povestesc că germanii se scăldau in fiecare zi chiar şi iarna, în apele reci ale râurilor, femei şi bărbaţi laolată. Cezar povesteşte cum odată întregul trib al batavilor, în echipament complet a trecut Rinul înot.

Germanii din sud practicau călăria mai mult decât cei din nord. Este cuboscut faptul că vizigoţii, vandalii, francii luptau mai mult călare. Calul este considerat animal sfânt, deoarece şi zeii germani călăreau. La scandinavi, popoarele germanice de nord, se practicau şi mersul cu patinele şi mai ales cu schiurile.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Educatia Fizica in Evul Mediu.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
5 415 cuvinte
Nr caractere:
25 235 caractere
Marime:
20.44KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Educație Fizică
Predat:
la facultate
Materie:
Educație Fizică
Profesorului:
Dan Ioan
Sus!