Durerile Musculare

Previzualizare seminar:

Extras din seminar:

Durerea poate afecta oricare dintre cei 600 sau mai mulţi muşchi ai corpului uman, resimţindu-se ca o contractură, o sensibilitate excesivă sau o crampă. În toate aceste cazuri, de vină este suprasolicitarea: vă antrenaţi prea mult, prea devreme sau prea des.

Măsuri profilactice (extras din „Medicii vă recomandă”, 2005):

Luaţi-o încetişor, depinde de la caz la caz câtă odihnă trebuie să acordaţi muşchilor. Pentru o crampă pot fi suficiente câteva minute iar o întindere severă poate dura săptămâni.

Folosiţi o pungă cu gheaţă. Gheaţa este primul ajutor contra umflăturilor şi ar trebui recurs la ea imediat după ce s-a produs leziunea.Se recomandă aplicarea unei pungi cu gheaţă înfăşurate într-un prosop 20 de minute, de câteva ori în decursul zilei. Îndepărtaţi gheaţa de zona afectată cel puţin tot atât timp cât o ţineţi. Gheaţa duce la vasoconstricţie şi constricţia îndelungată a unui vas sangvin nu este bună pentru că puteţi omorî ţesutul viu din acea zonă.

Continuaţi cu căldură. Căldura dilată vasele sangvine şi grăbeşte vindecarea. Nu treceţi de la rece la cald prea repede, pentru ca zona afectată să nu se umfle.

Înfăşuraţi-o. Un bandaj elastic va împiedica inflamarea. Nu strângeţi prea tare, ca să nu apară o umflătura sub zona lezată.

Ridicaţi picioarele. Ridicaţi piciorul mai sus de inimă pentru a încetini fluxul sangvin şi a împiedica umflarea zonei. Frecţionaţi cu arnică- muşchii suprasolicitaţi sau contractaţi.

Luaţi călin pentru durerea datorată contracturii musculare (tinctură 5ml- 1:5 de 3 ori pe zi) dacă contractura este determinată de stres.

Folosiţi un antiimflamator: aspirina sau ibuprofen care reduc durerea şi inflamaţia.

Includeţi varietatea. Plimbaţi-vă mult, practicaţi înotul, ciclismul, schimbând zilnic tipul de exerciţii, alternând greu-uşor, pentru că muşchilor le trebuie 48 de ore pentru a-şi reveni.

Întindeţi treptat muşchiul şi el se va relaxa. Întinderea determină vindecarea, pentru că dacă muşchii nu sunt alungiţi, vor rămâne contractaţi, fiind predispuşi la rupturi.

Masaţi muşchii cu mişcări blânde şi opriţi-vă dacă doare. Încălziţi zona afectată înainte de a o masa.

Purtaţi îmbrăcăminte caldă.

Scoateţi îmbrăcămintea strâmtă.

Schimbaţi-vă încălţămintea.

Fiţi răbdător.

Pierdeţi din greutate, pentru că durerile şi contracturile musculare cronice s-ar putea datora excesului de greutate.

Beţi mai multe lichide, pentru că deshidratarea contribuie la apariţia spasmelor musculare. Consumaţi lichide înaintea, în timpul şi după practicarea exerciţiilor fizice.

Întinderi de ligamente şi luxaţii

Ligamentele sunt fâşii rezistente de ţesut care înconjoară articulaţiile, conferindu-le sprijin şi stabilitate; au o oarecare elasticitate, dar dacă sunt întinse dincolo de limitele normale, ele se pot deteriora sau inflama, cu alte cuvinte, luxa. O luxaţie se vindecă în aproximativ 6 săptămâni, putându-se trata la domiciliu şi fără supraveghere medicală.

Strategii de autotratament

Odihniţi încheietura. Luxaţiile nu dor neapărat foarte tare la început, dar forţarea unei articulaţii lezate agravează problema. Pentru luxaţiile minore (întinerile de ligamente) este nevoie de câteva zile de odihnă fără a limita complet mişcările, trebuind evitate activităţile viguroase, care necesită o presiune asupra zonei vătămate.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Durerile Musculare.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
2 083 cuvinte
Nr caractere:
9 690 caractere
Marime:
10.86KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Seminar
Domeniu:
Educație Fizică
Predat:
la facultate
Materie:
Educație Fizică
Profesorului:
Cecilia Gevat
Sus!