Tehnici de Laborator destinate Investigațiilor Criminalistice

Sublinieri introductive

Un act de justiţie modern şi eficient impune folosirea, pe scară din ce în ce mai largă, a celor mai avansate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice, în activitatea de prevenire şi combatere a infracţiunilor, precum şi lărgirea posibilităţilor de cercetare ale laboratoarelor criminalistice care influenţează pozitiv finalitatea procesului penal.

Potrivit atribuţiilor care îi revin, fie în calitate de organ de urmărire penală, fie în calitate de magistrat sau de apărător, orice jurist trebuie să fie bine informat despre aceste tehnici întrucât este obligaţia profesională dar şi deontologică:

a. Să se servească direct de mijloacele tehnice criminalistice sau cu sprijinul

specialiştilor;

b. Să vegheze la corectitudinea folosirii metodelor ştiinţifice de investigare a faptelor

penale;

c. Să aprecieze şi să valorifice în deplină cunoştinţă de cauză rezultatele exper¬

tizelor criminalistice în procesul judiciar.

Nimeni nu mai poate nega faptul că fiecare subiect oficial chemat să participe la realizarea actului de justiţie trebuie să fie mai mult decât avizat asupra metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de clarificare a împrejurărilor în care a fost săvârşită o infracţiune, precum şi de identificare a subiecţilor faptei penale.

In prezentarea acestor mijloace tehnico-ştiinţifice, le vom distinge, pe de o parte, pe cele folosite în cercetarea la faţa locului, iar pe de altă parte, pe cele folosite în examinările criminalistice de laborator. Distincţia este însă numai de ordin metodologic, întrucât unele dintre aceste metode sau mijloace, cum sunt, de exemplu, cele specifice fotografiei judiciare, în radiaţii vizibile sau invizibile, pot fi întâlnite în ambele împrejurări2.

2. Generalităţi privind cercetarea la faţa locului

2.1. Importanţa cercetării la faţa locului.

Investigarea la faţa locului reprezintă unul din actele iniţiale de urmărire penală, ea presupunând cunoaşterea imediată, directă şi com¬pletă a locului în care s-a comis infracţiunea, sau acolo unde au fost descoperite urmele sau consecinţele acesteia. Semnificaţia unei asemenea investigaţii este învederată de art.129 C.pr.pen., potrivit căruia cercetarea la faţa locului este nece¬sară în vederea efectuării de constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, descoperirii, fixării şi ridicării urmelor faptei penale, stabilirii poziţiei şi stării mijloacelor materiale de probă, precum şi împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea.

Locul săvârşirii unei fapte este cel mai bogat în urme sau date referitoare la actul infracţional şi la autorul acestuia. Aşa se poate explica de ce cercetarea la faţa locului serveşte nu numai la descoperirea urmelor, sau la surprinderea acelor împrejurări de natură să conducă la demascarea infractorului, ci şi la cunoaşterea nemijlocită de către procuror, apărător şi instanţa de judecată a locului respectiv .

Cercetarea la faţa locului parcurge două faze principale: statică şi dinamică, fiecăreia fiindu-i caracteristice anumite obiective. Fireşte, cercetarea propriu-zisă la faţa locului este, însă, anticipată de acţiuni premergătoare sau măsuri preliminare, având aceeaşi importanţă.

2.2. Acţiuni premergătoare cercetării la faţa locului.

Cele mai importante sunt următoarele:

a. Stabilirea locului comiterii infracţiunii şi punerea lui sub pază, pentru con-servarea şi protejarea urmelor de aşa-zisul "val al curioşilor", care poate schimba înfăţişarea locului, distruge urmele faptei, schimba poziţia obiectelor etc.;

b. Acordarea primului ajutor victimei, înlăturarea pericolelor iminente.

Această măsură este prioritară faţă de alte măsuri preliminare, ea implicând o in¬

tervenţie promptă şi, mai ales, calificată;

c. Fixarea tuturor împrejurărilor care pe parcurs se pot schimba sau modifica.

In funcţie de situaţia concretă, organului de cercetate sau de urmărire penală îi revine o sarcină dificilă, în sensul că trebuie să reţină o multitudine de împrejurări, unele dintre ele trecătoare sau perisabile (temperatură, miros, caracterul iluminării etc).

2.3. Cercetarea propriu-zisă.

Cercetarea la faţa locului se derulează în două faze importante:

2.3.1. Faza statică :

Cercetarea la faţa locului debutează cu luarea unor prime măsuri, constând în înlăturarea eventualelor pericole, delimitarea locu¬lui, constatarea morţii victimei, selecţionarea martorilor asistenţi şi reţinerea per¬soanelor suspecte, examinarea generală a locului faptei, stabilirea modificărilor intervenite în câmpul infracţional ş.a.în aceste momente, pe cât este posibil, nici un obiect nu este atins sau mişcat de ia locul său.

Se procedează la fixarea poziţiei obiectelor principale, a victimei (dacă este cazul) şi, în general, a întregului ansamblu al locului, în scopul formării unei jnagini asupra naturii faptei, momentului şi modului în care s-ar fi putut desfăşura.

Fixarea presupune, în această fază, fotografierea, filmarea sau videofîlmarea, ultimul procedeu asigurând o operativitate mai mare în acţiune. Totodată, se execută măsurători pentru stabilirea distanţelor dintre obiectele principale sau dintre acestea şi urmele infracţiunii aşa cum au fost ele găsite în momentul sosirii echipei de cercetare.

2.3.2. Faza dinamică este cea mai complexă etapă a cercetării, ea implicând antrenarea integrală a mijloacelor tehnice aflate la dispoziţia echipei, precum şi participarea tuturor lucrătorilor la efectuarea investigaţiilor. In această etapă este permisă mişcarea sau deplasarea obiectelor pentru a se putea asigura o examinare optimă a lor. Pe lângă căutarea, descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor, microurmelor sau mijloacelor materiale de probă, se execută fotografii de detaliu sau măsurători fotografice la scară.

Tot în această fază se încearcă clarificarea a ceea ce denumim împrejurări negative, caracterizate prin neconcordanţa dintre starea şi poziţia victimei sau a unor obiecte şi situaţia de fapt, cum ar fi descoperirea unui cadavru care prezintă plăgi tăiate profund, fără ca în jur să existe vreo urmă de sânge. împrejurările negative pot releva intenţia autorilor unei infracţiuni de a-şi masca fapta sau de a deruta cercetările.

3. Trusele criminalistice

3.1. Trusele criminalistice universale. Trusele criminalistice universale dispun de un instrumentar divers, cu ajutorul căruia se pot efectua principalele operaţiuni de cercetare la faţa locului, împărţit în mai multe compartimente, dintre care distingem :

3.1.1. Compartimentul traseologic destinat descoperirii, fixării şi ridicării ur¬

melor de mâini, de picioare, de dinţi, de instrumente de spargere ş.a., din care fac parte: substanţe pulverulente, pensule din păr de veveriţă sau din pene de struţ,pensulă magnetică, pulverizatoare sau spray-uri pentru relevarea urmelor latente,pulverizatorul cu iod, plicuri cu folii adezive pentru transferarea urmelor papilare,sursele de lumină (vizibilă şi ultravioletă), materiale pentru executarea mulajului urmelor de adâncime etc.