Proverbele lui Solomon

Denumirea cartii. Cartea proverbelor poarta titlul de Proverbele lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel. Cuvântul proverbe nu trebuie înteles în sensul de proverbe obisnuite, luate din întelepciunea populara, ci în sensul de maxime, asemanari, parabole, sentinte care contin învataturi scurte. Majoritatea acestora sunt maxime scurte, alcatuite uneori din numai doua stihuri sau mai multe, sub forma de paralelism sinonim si antitetic. Asadar, cartea este o colectie de învataturi scurte din diferite aspecte ale poeziei didactice. Sfintii Parinti, luând în considerare mai mult cuprinsul cartii, au preferat sa o numeasca Întelepciunea a toata virtutea sau Întelepciunea educativa

Cartea este unul din cele mai de seama monumente literare ale poeziei didactice din Vechiul Testament. Caracteristica Proverbelor lui Solomon este Legea cu adevarurile ei religioase si morale, dezvoltate prin profetie si prin dumnezeiasca conducere a poporului de catre mâna providentiala. Deci Legea fiind aceea care dirijeaza în toate împrejurarile viata, omul trebuie sa-si îndrepte faptele si cugetele sale numai dupa voia lui Dumnezeu. Fondul general al acestor adevaruri îl constituie întelepciunea care culmineaza în frica si respectul fata de Dumnezeu, în opozitie cu pacatul.

Cuprinsul. Cartea Proverbelor lui Solomon contine 31 de capitole dintre care ultimele doua (XXX si XXXI) sunt suplimente. Ea se împarte în : Introducere (cap.I-IX) si trei parti bine distincte: partea întâi (cap.X-XXII,16); partea a doua (cap.XXI,17-XXIV); partea a treia (cap.XXV-XXIX) si suplimentul (cap.XXX si XXXI).

Introducerea (cap.I-IX). Dupa ce indica titlul si scopul cartii, urmeaza îndemnurile la întelepciune. Se scrie valoarea virtutii, se arata foloasele întelepciunii, care este mai de pret decât aurul si argintul deoarece frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii(1,7). Se îndeamna la dreptate si bunatate; omul trebuie sa se fereasca de societatea celor rai si desfrânati care aduce mari neplaceri. Se dau povete împotriva chezasiei, lenei si cu privire la întelepciune. Se descriu urmarile triste ale desfrânarii si se zugraveste întelepciunea cu toate binefacerile si promisiunile ei.

Partea întâi (cap.X-XXII,16) cuprinde diferite reguli pentru comportarea omului în viata si trateaza cele mai diferite probleme, între care se recomanda : casatoria monogama, ca singura casatorie adevarata, bunavointa si respectul fata de aproapele, dreptatea, ascultarea, cumpatarea, prudenta, buna întelegere si alte virtuti.

Partea a doua (cap.XXII,17-XXIV) este un epilog la cele spuse mai sus despre întelepciune. Se repeta unele sfaturi si se dau altele noi. Se arata primejdia unor pacate ca betia si desfrâul. Apoi din nou se aduce lauda întelepciunii si se combate societatea celor rai si lenesi.

Partea a treia (cap.XXV-XXIX) este o colectie de proverbe adunate de oamenii lui Iezechia, regele lui Iuda, si contine sfaturi morale, religioase si maxime sau sentinte.

Suplimentul (cap.XXX-XXXI). Capitolul XXX cuprinde diferite sfaturi ale lui Agur referitor la comportarea omului în viata sociala, iar capitolul XXXI, într-o frumoasa poezie alfabetica, prezinta sfaturile date lui Lemuel de catre mama sa cu privire la valoarea pe care o are o femeie virtuoasa si harnica pentru familie.

Scopul cartii este de a îndruma pe om sa învete întelepciunea practica a vietii, asa dupa cum este aratat chiar la începutul ei, în cuvintele: Proverbele sunt folositoare pentru cunoasterea întelepciunii si a înfrânarii, dobândirea stapânirii de sine, vietuirea întru dreptate si neprihanire, pentru a prilejui o judecata sanatoasa si o buna chibzuinta(I,1-7).

Autorul cartii în cea mai mare parte este Solomon. Asa cum, de altfel, îl marturiseste si titlul cartii: Proverbele lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel. Acest titlu se mai repeta înca de doua ori în capitolul X,1 si în capitolulXXV,1. Iar dupa cum se marturiseste în cartea III Regi(IRegi) capitolul IV,32, Solomon a rostit trei mii de pilde si una mie cinci cântari, iar în III Regi (IRegi) cap.V,10-11 si X,1, rezulta ca Solomon a fost cel mai întelept dintre contemporanii lui, încât nu mai încape nici o îndoiala ca el este autorul principal al cartii, iar autorii capitolelor XXX si XXXI sunt persoanele mentionate în titlurile respective.

Timpul compunerii cartii, în forma de acum, nu se poate fixa cu precizie. Însa, dupa cum ni se spune în capitolul XXV,1, cartea este alcatuita, probabil, prin culegea de proverbe ale lui Solomon, sub domnia regelui Iezechia, de catre barbati întelepti de la curtea acestuia (721-687) si pastrate de cancelarul statului. Desigur ca acei barbati au anexat si ultimele doua capitole la Proverbele lui Solomon.

Limba si stilul. Limba ebraica a Proverbelor lui Solomon este pura, aramaismele sun foarte putine. Cartea, în sine, este o colectie de proverbe, redate în poezie, în care predomina paralelismul antitetic. Stilul este simplu, pitoresc si plin de imagini.

Autoritatea divina. Inspiratia si canonicitatea acestei carti a fost totdeauna recunoscuta de sinagoga si de Biserica crestina. În timpul Mântuitorului, cartea se bucura de o deosebita veneratie. Apostolii adeseori faceau aluzii la ea si citau din Proverbe (cap.III,34). Sfântul apostol Pavel , în Epistola catre Evrei (cap.XII,5), citeaza din proverbe (cap.III,11 si urm.). De asemenea, la Proverbele lui Solomon face aluzie si Sfântul apostol Petru în Epistola I (cap.IV,8) din Proverbe (cap.X,12) etc. Iar pe Teodor de Mopsuestia, care tagaduia inspiratia acestei carti, Biserica l-a condamnat la Sinodul al V-lea ecumenic.