În lucrarea ce urmeaza sa fie prezentata vom urmari conceptia Sf. Ioan Gura de Aur despre cum ar trebui sa se desfasoare relatiile dintre crestini , dintre adevaratii crestini , si cum acestia se pot apropia între ei întru Hristos , adevaratul Dumnezeu prin cultivarea prieteniei si a dragostei .
În conceptia Sfântului Ioan Gura de Aur, omenirea este un organism unitar: „Batrânul si tânarul, saracul si bogatul, copilul si adolescentul ,femeia si barbatul, toate sufletele alcatuiesc un singur tot” Toti suntem un singur trup si ne deosebim unii de altii numai atât cât se deosebeste un madular de celalalt. Acest „singur tot" de mai sus, în care Sfantul Parinte vede incluzându-sc toate sunetele, nu e altceva decât o înrudire superioara celei existente între membrele trupului; este desavârsirea unitatii.
În acest mod integrata, omenirea e întocmai ca un grup de calatori pe calea vietii, având de atins aceeasi tinta, fiecare purtând grija ca tovarasul alaturat sa nu se izoleze, încât toti sa fie una (Ioan 17, 21). Iar coeziunea acestui tot unitar, acestui mare organism colectiv trebuie sa fie asigurata, între altele, de prietenie si dra¬goste. Atentia si preocuparea marelui dascal al lumii s-au con¬centrat în mod deosebit asupra acestor doua virtuti surori, pe care le-a analizat si le-a slujit cu o pasiune si convingere de neegalat : prietenia si dragostea între crestini .
Izvorâta din dragostea de om, prietenia este socotita floare rara între oameni, dar cu atât mai pretioasa. Ea constituie nu numai farmecul vietii omenesti, ci si un bun moral. Potrivit conceptiei lui Cicero, prietenia este cel mai mare bun dupa întelepciune, încât nici bogatia, nici sanatatea, nici
puterea, nici onorurile, nici placerile nu se pot compara cu ea.
Iar dupa Platou, prietenia e un act de iubire, pentru ca exista în inima noastra o putere înnascuta de a iubi, putere ce se extinde asupra semenilor nostri, îmbratiseaza într-o larga efuziune întregul neam omenesc, se fortifica restrângându-se în vatra cetatilor, în caminul casnic si se condenseaza la maximum în cercul mai mic al prietenilor.
Platon si Homer, apreciind ca Dumnezeu e Acela Care apropie pe oameni împrietenindu-i, nu fac altceva decât sa anticipeze marele adevar crestin, ca prietenia îsi are izvorul în Dumnezeu, fiindca „Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4, 8, 16), iar prietenia este o integrare în Dumnezeu.
In acest sens. prietenia nu se poate cultiva decât în mediul propice al virtutilor: dragostea, bucuria, buna¬vointa, întelegerea, îngaduinta, inceritatea, statornicia si puterea de sacrificiu.
Prieteniile bazate pe utilitate si reciprocitate sunt bune, pentru ca ajutorarea materiala aduce cu sine afectiuni si legaturi de ordin mai înalt. Nu e potrivit deci ca cineva sa ocoleasca prilejul de a fi ajutat. Moise a primit sfaturi de la socrul sau Ietro (Iesirea 18, 17-24), iar Sfântul Apostol Pavel însusi s-a gasit adeseori în aceasta situatie si nu s-a rusinat, ci a admirat si a laudat pe binefacatori, zicând: „Si în Tesalonic, o data si a doua oara, mi-ati trimis ca sa am cele trebuincioase" (Filip.4, 16). Alta data, el spune chiar ca s-a ajutat reciproc cu ascultatorii sai, carora le-a dat Evanghelia, primind în schimb mântuirea sa de la Dumnezeu.
Lucrare de seminar la disciplina Patrologie.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
