Organizarea sistemului de transport naval

La desfasurarea transportului naval contribuie trei factori:

-caile navigabile;

-navele;

-porturile.

1. Caile navigabile

Canalele maritime si fluviale ofera pentru toate navele, indiferent de pavilionul sub care circula, largi posibilitati de deplasare.

Activitatea de transport ce se desfasoara pe lacuri, rauri, fluvii, canale poarta denumirea de navigatie interioara sau fluviala, iar cea care se desfasoara pe mari si oceane se numeste navigatie maritima.

Din punct de vedere tehnic, navigatia interioara se deosebeste de cea maritima prin aceea ca adancimea apelor pe care se face navigatia este mai mica, motiv pentru care si gabaritul navelor este diferit.

Un element aparte in navigatia fluviala il constituie calea navigabila, care numai partial are caracter mutual, ea putand fi construita si artificial.

Prin cale navigabila, in general, se intelege drumul stabilit si trasat pe harta pe care navele se pot deplasa, fara pericol, in ambele sensuri, pe intreaga perioada de navigatie.

Spre deosebire de caile maritime, ce se concretizeaza prin constructii de inceput si sfarsit a acestora (reprezentate de porturi) si prin eventuale constructii si instalatii de semnalizare in navigatie, caile de navigatie interioara se materializeaza in insusi cursul de apa pe care navigatia se face, fara pericol.

Zona continua a cursului de apa si a caii navigabile cu raze ce nu coboara sub o anumita limita si care permite navigatia vaselor intr-un sens sau altul, cu sau fara incrucisare, se numeste senal navigabil.

Caile de mnavigatie interioara trebuie sa indeplineasca anumite conditii de:

- gabarit;

-adancime;

-nivel al apei.

La randul sau, gabaritul senalului navigabil se caracterizeaza prin:

-adancime;

-latime;

-raza de curbura.

Caile navigabile pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

dupa caracterul navigatiei:

a.1. cai navigabile naturale;

a.2. cai navigabile artificiale.

din punct de vedere al perioadei de navigatie:

b.1. cai navigabile cu exploatare permanenta:

b.2. cai navigabile cu exploatare periodica.

din punct de vedere al constructiei lor:

c.1. cai navigabile cu scurgere libera;

c.2. cai navigabile ecluzate.

Caile de navigatie se pot imparti in trei grupe:

drumuri de cabotaj;

drumuri maritime internationale;

drumuri oceanice internationale.

Drumurile de cabotaj leaga, intre ele, porturile aceleiasi tari.

Transportul de cabotaj este transportul de-a lungul coastelor, la maxim 100 mile distanta de limitele apelor teritoriale.

Cabotajul poate fi:

national - intre porturile aceleiasi tari;

international - intre porturile diferitelor state.

Cabotajul national, la randul sau, se imparte in:

mic cabotaj - intre porturile aceleiasi tari, situate in acelasi bazin maritim;

mare cabotaj - intre porturile aceleiasi tari, situate in mari sau oceane diferite.

Transportul bunurilor prin cabotaj se face sub control vamal, in baza unui permis eliberat de vama tarii respective.

Cabotajul ete rezervat, de regula, navelor nationale, navele straine putand fi acceptate doar daca dispun de o autorizatie speciala, eliberata de un organism guvernamental.

Pana la aparitia uniunilor vamale, dreptul international a consacrat regula potrivit careia cabotajul este o navigatie maritima sau fluviala intre porturile situate pe teritoriul aceluiasi stat.

Cabotajul cu caracter international se desfasoara intre porturi apartinand unei uniuni vamale de tipul UE.

Drumurile maritime internationale asigura legaturile intre porturile diverselor state, care nu fac parte dintr-o uniune vamala, situate in acelasi bazin maritim sau in bazine maritime invecinate.

Drumurile oceanice internationale sunt cele mai importante pentru comertul international, din care fac parte directiile transoceanice ce reprezinta drumurile de curse lungi strabatute de navele de mare tonaj.

Ca si drumurile de cabotaj si drumurile maritime internationale, si drumurile oceanice internationale sunt deschise navelor tuturor statelor, in conditii de egalitate, portivit principiului "marii libere", in virtutea caruia suprafata marii si oceanelor, situata dincolo de limita apelor teritoriale ale statelor, nu este supusa suveranitatii acestora.

Conventia de la Geneva (1958) stipuleaza urmatoarele drepturi ale statelor in marea libera:

libertatea navigatiei;

libertatea pescuitului;

libertatea de a instala conducte petroliere si cabluri submarine;

libertatea de survol.

O problema inca contrversata este aceea a delimitarii uniforme si precise intre marea teritoriala si cea libera.

Marea teritoriala, stabilita in mod unilateral de statele riverane, variaza de la un stat la altul, in functie de interesele economice si politice ale acestora. Cele mai multe state, si Romania, au adoptat "principiul celor 12 mile de la tarm".

O larga acceptiune a capatat conceptul de zona economica sau de zona economica exclusiva prin care se intelege o zona maritima adiacenta, situata dincolo de limita apelor teritoriale, in care statele riverane isi rezerva dreptul de a folosi, exclusiv sau cu prioritate, anumite resurse maritime (SUA si Canada si-au extins, in mod unilateral, zona de pescuit la 200 mile de la tarm).

1Berziris A. s. a. Teoria si tehnica transportului maritim. Partea I si a II-a, Editura didactica si pedagogica,

Bucureti, 1979.

Beziris Anton, Bamboi Gh., Transportul maritim, Editura Tehnica, Bucuresti, 1988.

Caraiani Gh., Navlul in transporturile maritime, ,,Revista de drept comercial" nr.5/1996, p.108, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996