Diviziunea mondială a muncii și circuitul economic mondial

Diviziunea mondiala a muncii este o alta structura esentiala a economici mondiale, interfata interdependentelor economice internationale. Ea exprima procesul istoric obiectiv de specializare a economiilor nationale in productia si comercializarea diferitelor bunuri si servicii pentru piata mondiala. Privita ca stare, diviziunea mondiala prezinta

ansamblul specializarilor existente, la un moment dat, intre agentii economici, in vederea participarii la circuitul economic mondial.

Scopul specializarii internationale a agentilor economici companii private si publice, nationale si transnationale, companii de export-import de marfuri si servicii, economii nationale luate in ansamblu, comunitati zonale, regionale si continentale etc. - il constituie adaptarea permanenta a potentialului lor economic la caracteristicile dinamice ale cererii de pe piata mondiala, cresterea continua a competitivitatii si obtinerea de maximum de avantaje din afacerile desfasurate pe aceasta piata.

Specializarea internationala este determinata de anumiti factori si se concretizeaza intr-o multitudine de forme si modele.

Factori si modele ale specializarii economice internationale

Factorii geografici, de mediu, traditiile si obiceiurile anumitor comunitati umane au jucat un rol esential in statornicirea tipului (modelului) natural de specializare economica, cu o actiune perena, milenara si cu efecte majore asupra relatiilor economice internationale. in functie de particularitatile mediului geografic, de abundenta ori raritatea resurselor disponibile, de abilitatea valorificarii lor, agentii economici siau structurat activitatea in mod adecvat, desfasurand, in consecinta, fluxuri reciproce specifice de marfuri si servicii.

O data cu declansarea primei revolutii industriale, ,,factorii artificiali" ai

productiei, respectiv aplicarea cuceririlor stiintei in productie, dezvoltarea masinismului, a tehnicii, au generat numeroase modele (tipuri) moderne de specializare economica internationala.

Modelul diviziunii intersectoriale a muncii, avand forma productiei si schimbului de produse primare (agricole, minerale) contra produselor prelucrate (masini, echipamente, produse chimice etc), a fost caracteristic multa vreme raporturilor economice dintre economiile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare, intre timp, acest model a

inregistrat o anumita relaxare, numeroase tari in curs de dezvoltare producand si exportand produse industriale, inclusiv in tarile avansate, dupa cum acestea din urma produc si exporta, pe pietele primelor, produse primare. Modelul diviziunii intersectoriale s-a diversificat si datorita autonomizarii in cadrul activitatii economice a unor sectoare noi, contemporane: cel tertiar (al serviciilor) si cuaternar (al cercetarii stiintifice si dezvoltarii tehnologice). in consecinta, dobandesc o pondere crescanda pe piata mondiala schimburile de tehnologii de fabricatie, brevete, licente, servicii de management si marketing, de informare profesionala, servicii financiare etc. contra produse primare, marfuri industriale etc.

Specializarea interramura, dominanta in primele sase-sapte decenii ale secolului al XX-lea, a generat un volum imens de interschimburi de produse ale diferitelor ramuri ale economiei (produse chimice contra masini si utilaje; produse alimentare contra produse electronice; combustibil contra alimente etc).

Specializarea intraramura, caracteristica structurilor contemporane ale economiei mondiale, se distinge prin paralelismul structurilor de ramura ale economiilor nationale, complementaritatea realizandu-se la nivelul subramurilor, al tipurilor de produse si servicii (masini si utilaje contra masini si utilaje de alte tipodimensiuni ori caracteristici tehnice, economice, functionale: cereale contra citrice etc.).

Specializarea tehnologica defineste fluxurile de interschimburi generate de cercetarea tehnico-stiintifica cum sunt: licente, brevete, know - how contra licente, brevete de fabricatie, know - how; licente, brevete, know - how contra produs finit etc.

Specializarea organologica inseamna concentrarea resurselor pe productia si exportul de subansamble, organe de masini, detalii, care se incorporeaza intr-un produs finit de mare complexitate.

Cooperarea economica si tehnico-stiintifica internationala a multiplicat specializarea prin tipuri si modele inedite: lucrari de constructii-montaj contra resurse primare ori produse finite; uzine ,,la cheie" contra produselor realizate de acestea etc.

Integrarea economica si internationalizarea productiei si schimbului au determinat transgresarea modelelor mentionate de specializare, reunirea lor sub forma unor relatii matriciale de mare complexitate, proces ce creeaza avantaje deosebite firmelor care patrund si se mentin in polii de competitivitate ai acestor retele.

Notiunea de flux economic international defineste miscarea unor valori materiale, banesti sau spirituale intre agentii economici apartinand diferitelor comunitati nationale, regionale ori transnationale.

Circuitul economic mondial reprezinta totalitatea fluxurilor economice internationale care se dezvolta intre agentii economici ca urmare a interdependentelor existente, a ansamblurilor de specializari din economia mondiala in domeniile productiei, cercetarii stiintifice si dezvoltarii tehnologice, schimburi de marfuri, miscarii capitalului, valutelor, fortei de munca etc.

Principalele fluxuri care compun circuitul economic mondial sunt: comertul international cu marfuri si cu servicii (invizibil); miscarea internationala a capitalurilor, a investitiilor externe; schimburile valutare; circulatia internationala a fortei de munca; cooperarea economica si tehnico-stiintifica.

Tendinta esentiala a circuitului economic mondial este de crestere, diversificare si