Religie și secularizare în modernitatea târzie

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Nu putem intelege pe deplin conflictul care exista intre religie si modernitate fara sa facem referire la conceptul sociologic de secularizare. Secularizarea poate fi definita ca fiind ,,procesul de schimbare a orientarii cu privire la fundamentarea religioasa a gandirii si actiunii, cu una centrata pe lume, ca singura realitate perceptibila" (D. K. McKim, Westminster Dictionary of Theological Terms, Westminster John Knox, Louisville, 1996, 253). Termenul a fost folosit pentru prima data cu referire la Pacea de la Westphalia (1648), care a dus, printre altele, la un transfer al proprietatilor bisericii in mainile printului. Sociologul danez Dekker este de parere ca secularizarea este caracterizata de trei aspecte: o descrestere a religiozitatii; o restrangere a semnificatiei religiei si o secularizare ,,interna" - adaptarea religiei la ideile modernitatii.

Urmand o directie similara, Grupul European de Studiu al Valorilor a incercat sa cerceteze secularizarea in Europa folosind indicatori cum ar fi: loialitatea denominationala, frecventa la biserica, atitudinea fata de biserica, credinta si inclinatia religioasa, etc., aspecte care pot fi incluse in doua mari categorii: indicatori ai sentimentului religios si indicatori ai credintei.

Un alt autor sugereaza un set de distinctii extrem de folositor in definirea secularizarii. El sugereaza ca, pentru a putea iesi din impasul ,,dezbaterilor lipsite de rod cu privire la secularizare" din ziua de azi, trebuie sa examinam in mod independent: secularizarea ca diferentiere a sferelor seculare de institutiile si normele religioase (potrivit autorului, acesta e miezul tezei secularizarii); secularizarea ca declin al credintelor si practicilor religioase; secularizarea ca marginalizare a religiosului in sfera privata. Folosind aceasta metodologie, autorul face o observatie interesanta, potrivit careia ,,acele biserici care au rezistat separarii structurale a bisericii de stat sunt cele carora le este cel mai greu sa se acomodeze la presiunile stilului de viata modern".

inainte de a merge mai departe cu analiza referitoare la acest fenomen extrem de interesant si complex, trebuie sa subliniem faptul ca teza secularizarii a fost de fapt dezvoltata in context european. Acest lucru are o relevanta deosebita deoarece, asa cum sustin majoritatea analistilor, cultura europeana este probabil cea mai secularizata din lume acest moment.

Henry Chadwick respinge totusi ideea ca secularizarea este in primul rand un fenomen filozofic, ce a produs in cele din urma o schimbare in modul de viata al oamenilor. El face distinctia intre iluminism - care a fost o miscare a ,,celor putini" - cu alte cuvinte un fenomen elitist, si secularizare - care este a ,,celor multi" - adica un fenomen de masa. Chadwick este de acord cu McIntyre cu privire la faptul ca, in acest caz cel putin, procesul social este cel care a fost cauza procesului intellectual. Autorul crede ca ar fi gresit sa ne imaginam ca inainte de secolul al XIX-lea societatea a fost foarte religioasa, in vreme ce dupa aceasta perioada, si-a pierdut aceasta esenta. A crede acest lucru inseamna a ne imagina o soi de societate religioasa care de fapt nu a existat niciodata. Prin urmare, putem trage concluzia ca nu este de folos sa incepem studiul secularizarii pornind de la premisa ca ,, a existat candva o societate de vis care nu era seculara" (Chadwick, Secularization, 3-4). Pentru a demonstra aceasta afirmatie, Chadwick aduce doua exemple relevante: respectabilitatea ateilor printre cei din clasa superioara franceza in timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea si statisticile privitoare la nasterile nelegitime din Toulouse, care au crescut de la 1 din 59 in 1668, pana la 1 din 4 in 1788.

Pe de alta parte, Edward Norman sustine ca ,,nu ar trebui sa confundam declinul religiei organizate datorita unor obiceiuri sociale pierdute sau datorita impactului ideilor seculare, cu faptul ca oamenii ,,au pierdut inclinatia de a-si cauta identitatea personala prin modalitati de intelegere pe care ei le numesc ,,spirituale". Prin urmare, el sugereaza ca nu traim neaparat o perioada de declin religios, ci mai degraba una de transformare a perceptiilor religioase ale oamenilor. Poate ca oamenii sunt mai putin loiali institutiilor religioase, dar asta nu inseamna neaparat ca sunt mai putin religiosi (E. Norman, Secularization, Continuum, Londra & New York, 2002, viii-ix). Grace Davie sustine acelasi lucru in analiza ei cu privire la secularizarea in Europa, sugerand ca am putea sa ne intrebam pe buna dreptate daca ,,nu se pune cumva problema ca europenii sa nu sunt atat mai putin religiosi, cat sunt, mai dergaba, religiosi intr-un mod diferit. Aceasta nu inseamna insa nicidecum ca nu ne-am confrunta cu un declin al religiozitatii in Europa, cel putin asa cum este el definit in termeni clasici.

Trebuie sa subliniem inca de la inceput ca evolutia acestui concept este

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Religie si secularizare in modernitatea tarzie.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
4 pagini
Imagini extrase:
4 imagini
Nr cuvinte:
1 655 cuvinte
Nr caractere:
8 387 caractere
Marime:
12.79KB (arhivat)
Publicat de:
Ciprian Nistor
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Sociologie
Tag-uri:
concept, religie, societate, evolutie
Predat:
la facultate
Materie:
Sociologie
Sus!