Latinitatea și dacismul

Latinitatea si dacismul sunt concepte care desemeaza doua curente de ideei ce strabat cultura si literature romana.Ideea de latinitate incepe sa fie afirmata la noi de generatia cronicarilor-sec. al XVI-lea - al XVIII-lea(Grigore Ureche,Miron Costin,Ion Neculce), apoi de stolnicul Constantin Cantacuzino si de Drimitie Cantemir,atingand apogeul prin reperezentatii Scolii Ardelene(Samuil Micu,Gheorghe Sincai,Petru Maior).Alaturi de ideii valoroase - unitatea si continuitatea romanilor si combaterea teoriei imigrationiste,a origini sud-dunarene, necesitatea adoptarii alfabetului latin - ei promoveaza si evidente exagerari - originea pur romana a poporului si a limbii,inlaturarea din liba a tuturor elementelor nelatine.Inpotriva acestor exagerari se vor situa in primul rand,reprezentanti "Junimii"( in special Titu Maiorescu).

Dacismul isi face simtita prezenta odata cu interesul romanticilor pentru etnogeneza si pentru mitologia din spatial traco dac.Se contureaza ca un current de idei,mai mult sau mai putin unitar,mai ales in perioada interbelica,de multe ori fiind asimilat cu orientarea traditionalista.Cunoaste cateva puncte de maxim inters intre care aparitia ,in 1926 ,a monumentalei opere a lui Vasile Parvan ,"Getica",de referinta in istoriografie.

Baza oricarei literaturi nationale este viata spirituala a poporului, iar organul ei de exprimare este limba lui. Nascuta pentru a servi ca mijloc de comunicare, limba n-a putut sa nu atraga atentia asupra sa.

Temelia limbii si a poporului roman o reprezinta conceptele de latinitate si dacism. Latinitatea este un curent de idei referitor la originea latina a unui neam, iar dacismul este un curent ideologic autohton, afirmat la inceputul secolului al XX - lea si caracterizat prin exagerarea contributiei dacilor in etnogeneza romaneasca.

Formarea poporului roman in spatiul carpato-danubian si continuitatea lui in acest spatiu constituie un proces asemanator formarii si continuitatii celorlalte popoare romanice europene : francez, italian, spaniol si portughez. La toate aceste popoare constatam un element etnic de baza : galii in cazul francezilor, celtiberii in cazul spaniolilor si portughezilor, galii si etruscii in cazul italienilor. La romani au fost daco-getii, ramura de nord a tracilor.

Dacii sau getii, fac parte din marele grup etnic al tracilor si constituie cea mai importanta ramura a lui, avand o civilizatie, o cultura si o istorie politica pe care n-a egalat-o nicio alta ramura. Se poate spune ca geto-dacii reprezinta elita numerosului grup al tracilor. Cu privire la multimea acestor traci, Herodot face o afirmatie de cea mai mare importanta : "Neamul tracilor este, dupa cel al inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, ele ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate neamurile." Dintre cele peste 100 de formatiuni tribale si gentilice ale tracilor, triburile dacilor si getilor erau cele mai mari si cele mai puternice. Ocupau teritoriul cuprins intre Muntii Balcani si Muntii Slovaciei, si de la litoralul apusean al Marii Negre pana dincolo de bazinul Tisei. Triburile denumite "dacice" locuiau pe teritoriul actualei Transilvanii si al Banatului, iar al "getilor" in campia Dunarii - inclusiv in sudul fluviului - , in Moldova si Dobrogea de azi.

Civilizatia si cultura poporului roman a fost una infloritoare si nu a putut fi intrecuta de nici o alta cultura de-a lungul anilor. Ocupatia cea mai pretuita de romani a fost dintotdeauna agricultura, desi, in general solul Italiei nu era deosebit de productiv. In timpurile vechi, cand inca predomina pastoritul, culturile agricole preferau meiul si o specie de grau rezistenta in terenurile prea umede, alacul, din a carui faina se faceau mamaliga si lipia, caci abia pe la inceputul secolului al II - lea i.e.n. au invatat romanii sa faca painea din aluat dospit cu drojdie. Se cultiva si orzul, pentru care insa romanii n-aveau preferinta pe care o aveau grecii. Dintre leguminoase, mai intai a fost cultivat bobul. Cea mai rentabila era cultura vitei de vie si a maslinului, pentru care aproape intreg teritoriul Italiei prezenta conditii favorabile. Uleiul de masline era folosit nu numai in alimentatie, ci si pentru iluminat si, mai tarziu, pentru prepararea unguentelor si a parfumurilor. Cultura pomilor fructiferi era practicata atat pe micile proprietati (marul, parul, smochinul, migdalul, scorusul), cat si in livezile de pe latifundii, cu specii mai rare la acea data : ciresul (adus din Asia Mica), rodiul ( din Africa), gutuiul (din Spania), nucul si piersicul (din Persia). Gama de zarzavaturi era foarte larga, aproape toate cele existente si azi pe pamantul italic.

Casele taranilor erau de regula niste colibe saracacioase, cu pereti de barne acoperite cu lut si cu un acoperis de stuf. Locuinta paturilor medii si sarace consta intr-o singura incapere, avand o deschizatura in tavan si acoperis prin care patrundeau lumina si apa de ploaie, colectata intr-un bazin din mijlocul incaperii. Mobilierul era oarte redus. Casa romana avea un numar mare de paturi, cu destinatii diverse : paturi pentru dormit, paturi - canapele pe care se lua masa si paturi care serveau drept sofale. Pentru iluminat se foloseau lumanari de ceara sau de seu si lampi mici cu ulei. Imbracamintea romanilor se caracteriza, inainte de toate, prin simplitate. Nu necesita nici croiala aproape deloc si nici cusatura. Vesmantul national si oficial al romanilo, dar care era interzis taranilor, muncitorilor simpli si sclavilor, era toga : o bucata de stofa groasa de lana alba, taiata in forma de eplipsa sau de semicerc. Femeile purtau, direct pe piele, o camasa de in, iar in jurul bustului o fasie de panza, drept sutien. In timpurile vechi imbracau toga si ele, la fel ca barbatii, dar inca din secolele Republicii toga era rezervata numai femeilor de moravuri usoare. In locul ei, peste camasa purtau o tunica lunga pana la pamant (stola), cu maneci scurte sau fara maneci, incinsa cu un cordon. Peste stola, un fel de sal din lana colorata acoperea si infasura umerii. Un capat al salului se infasura pe un brat, celalalt capat cadea pana la pamant, iar cu un fald al salului femeia isi acoperea capul, caci o femeie romana nu iesea niciodata din casa cu capul neacoperit. Incaltamintea de rigoare a barbatilor cand purtau toga era un fel de ghete din piele subtire, fara tocuri, fixate pe picior cu sase curele. Mult mai comode, mai practice erau sandalele. Taranii si soldatii purtau saboti.

Procesul de romanizare incepe in anul 106, contribuind la acesta, in primul rand, armata romana, prezenta in numar mare in Dacia. Provincie de granita, supusa in permanenta atacurilor barbare, Dacia a beneficiat de prezenta a doua legiuni si a numeroase trupe auxiliare. Cei aproximativ 50 000 de soldati romani au fost cantonati in castre, numeroase in Dacia, in jurul carora se va dezvolta o infloritoare viata economica. Numarul colonistilor romani adusi de Traian in Dacia a fost mare. Ei proveneau de pe intreg cuprinsul Imperiului, dar toti vorbeau limba latina. Imigrarea masiva determina o urbanizare accentuata a provinciei. Multe asezari, situate langa vechile dave dacice, sunt ridicate la rangul de municipii si colonii (Apulum, Napoca, Potaissa). Ele erau organizate dupa modelul roman si constituiau adevarate focare de romanizare a acestui teritoriu. Procesul de romanizare a populatiei daco-getice a continuat pana in secolul al VII - lea, cand se considera limba romana ca formata.

Dupa retragerea legiunilor si administratiei romane, in anul 275, Dacia ramane in parte in stapanirea dacilor liberi, carpii. In partea de apus a ei, prin Banat si Crisana, locuiau vandalii; in centrul si rasaritul ei, gotii si anume o ramura a lor, vizigotii sau tervingii; in partea de nord, prin Carpatii Maramuresului si ai Slovaciei, locuiau gepizii.

In ciuda tuturor influentelor , limba romana este o limba romanica. Structura ei, morfologia, sintaxa ei si elementele fundamentale ale lexicului, acelea de intrebuintare permanenta, de circulatie intensa, sunt latine. Ceea ce au adaugat pe urma slavii, in mai mare masura, popoarele vechi turcesti, in mai mica, n-au putut modifica acest caracter initial si fundamental al limbii romane. Limba romana se formeaza incepand cu anul 106 si se intinde pana in secolul al VII - lea. In perioada 106 - 275 se formeaza romana comuna, protoromana sau straromana, limba cu un evident caracter romanic. In limba romana, s-au mostenit de la latini genurile si declinarile substantivale, cele patru conjugari ale verbelor, formele pronominale, numeralul de la 1 la 10, gradele de comparatie si cazurile, cu exceptia cazului ablativ. Cand s-a observat regularitatea schimbarilor de sunete, lingvistii au inceput sa vorbeasca de ,,legi fonetice".

Fiecare limba isi are propriile dialecte. In limba romana comuna intalnim dialectele daco-roman, aroman, istroroman, meglenoroman. Dar in interiorul unui dialect distingem si subdialecte. De exemplu, dialectul daco-roman, are urmatoarele subdialecte : muntean, moldovean, maramuresean, banatean, crisan. Iar in cadrul subdialectelor se nasc graiurile, spre exemplu subdialectul muntean este insotit de graiul ialomitean, vrancean, teleormanean etc.

Calinescu George - ,,Istoria literaturii romane"

- Mihai Eminescu- "Memento mori"

-Graur Alexandru - ,,Lingvistica pe intelesul tuturor"

-Vianu Muresan- "Polimorfisul crestinismului romanesc'