Latinitate și dacism

Originea limbii romane ( latinitate si dacism )

Limba romana provine din latina vorbita in partile de est ale Imperiului Roman. Face parte, deci, din familia limbilor romanice, dintre care unele au devenit limbi nationale ( italiana, franceza, spaniola, portugheza, romana ), altele au ramas limbi regionale ( catalana in Spania, sarda in insula Sardinia, din Italia, dialectele retoromane in Elvetia ) sau au disparut ( dalmata ).

in timp, limbile se modifica. Cand s-au acumulat multe modificari ( fonetice, gramaticale si lexicale ), astfel incat varianta de origine noua nu mai e inteleasa de vorbitori, se poate vorbi de o limba noua. Totusi, transformarile sunt un fenomen continuu si gradual, in care nu e usor sa fixam praguri. in genere, se considera ca procesul de constituire a limbilor romanice s-a incheiat in secolul al IX-lea. Pentru romana, s-au propus mai multe date: formarea limbii romane ar fi durat pana in secolele VI - VII sau VIII - IX.

incepand din secolul al X-lea ( deoarece poporul roman a fost inconjurat de popoare care vorbeau limbi din alte familii - slava, maghiara, turca - si avand o confesiune - ortodoxa - care nu utiliza latina in biserica ), vorbitorii de romana nu au mai avut, pentru multa vreme, contact cu celelalte limbi romanice si au pierdut mai ales legatura cu reperul latinei culte. in vreme ce franceza, italiana, spaniola etc. au preluat permanent cuvinte, structuri sintactice si modele stilistice din latina medievala, romana s-a dezvoltat in afara acestei influente. Recuperarea fondului cultural latin s-a produs masiv de abia in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea.

in Balcani au ramas grupuri de populatie romanizata, vorbind dialecte romanice provenind din ,,romana comuna" - limba care circula ( la nord si la sud de Dunare ) in secolele al VII-lea - al X-lea. Se considera ca romana are patru dialecte: dacoromana ( cea pe care o desemnam de obicei prin termenul de ,,romana", vorbita la nord de Dunare, pe un teritoriu care este, cu aproximatie, cel al Romaniei de astazi ), aromana ( vorbita in anumite zne din Grecia, Macedonia, Albania si Bulgaria ), meglenoromana ( intr-o zona la nord de Salonic, impartita intre Grecia si Macedonia ) si istroromana ( in cateva localitati din peninsula Istria, Croatia ). Cele patru dialecte au trasaturi gramaticale si lexicale asemanatoare, dar si destule diferente. Dialectele din sudul Dunarii au fost influentate de contactul cu limbile greaca, macedoneana, croata, italiana, albaneza, bulgara, turca.

Pentru varietatile regionale ale dacoromanei se foloseste termenul subdialect ( muntenesc, moldvenesc, banatean, crisean, maramuresean ).

Elemente latine din structura limbii romane: structura gramaticala si vocabularul de baza. in structura gramaticala romana conserva din latina clasele de declinare ale substantivului, pronumele personal, tipurile de adjective, numeralele de la 1 la 10, clasele de conjugare ale verbelor, cele mai multe moduri si timpuri, principalele conjunctii si prepozitii. in vocabular sunt de origine latina cuvinte care denumesc notiuni, obiecte, actiuni, insusiri fundamentale ( relatii de rudenie, parti ale corpului uman, elemente naturale, plasarea in timp si spatiu etc. ) si care sunt frecvente in vorbire.

Elemente de substrat: dezvoltate in conditii diferite, limbile romanice au suferit influenta substratului ( limba vorbita de populatiile cucerite ) si a altor limbi cu care populatia cucerita a venit in contact in cursul secolelor. in cazul limbii romane, substratul il constituie limba daco - getilor, din familia limbilor trace ( indoeuropeana ), din care nu s-au consemnat cuvinte in scris. Pentru reconstituirea elementelor de substrat, s-a recurs la comparatia cu albaneza ( exemple de cuvinte de origine traco - daca: abur, barza, brad, a se bucura, buza, caciula, copac, mos, vatra, viezure ).

Influentele altor limbi asupra limbii romane se impart in doua categorii:

-influente vechi - slava, maghiara, greaca.

-influente tarzii - neogreaca, turca.

Influentele vechi: latina dunareana a primit o serie de influente din greaca, chiar anterioare formarii limbii romane; ulterior, au intrat in romana unele cuvinte din greaca medie ( bizantina ), in genere prin intermediar slav. E foarte probabil ca in fazele vechi limba romana sa fi primit unele influente germanice ( de la populatiile migratoare), dar acestea nu au putut fi clar dovedite.

Cea mai puternica influenta asupra limbii romane este cea slava. S-a exercitat pe cale populara - prin contacte cu populatii slave, asezate din sec. al VII-lea in estul Europei si convietuind cu populatia romanizata - , dar si pe cale culta, prin slavona, care era limba bisericeasca si a cancelariei in tarile romane. Unele dintre imprumuturile slave populare au devenit cuvinte din fondul principal, esentiale pana astazi - ceas, dragoste, a iubi, munca, prieten, prost, a sfarsi, a trai, vorba. imprumuturile culte din slavona au avut in genere o circulatie mai limitata ( in administratie si in biserica ), de aceea au fost inlocuite de imprumuturi ( mai ales latino - romanice ). Cele mai multe s-au pastrat in stilul bisericesc, predominant conservator, unde au capatat ulterior si valoare de marci distinctive ale limbajului bisericii ortodoxe fata de cele ale altor biserici crestine.

imprumuturile din maghiara nu sunt foarte numeroase, dar cuprind cuvinte din lexicul fundamental - gand, oras, fel etc.

Influenta greaca veche se exercita asupra limbii romane in secolele al VII-lea si al VIII-lea, datorita relatiilor cu Imperiul Bizantin. Cuvintele grecesti patrund direct ( arvuna, catarg, flamura, matase, stol, triasta, zale ) sau mai tarziu, pana in secolul al XII-lea, prin intermediul limbii slave ( busuioc, comoara, corabie, crin, dafin, hartie, livada ).

Influentele tarzii: in secolul al XVIII-lea, in limba romana patrund cele mai multe imprumuturi din turca ( limba puterii politice externe, a carei dominatie s-a accentuat ) si din neogreaca ( limba domnitorilor fanarioti si a curtii lor ). Lexicul turcesc, care marcheaza epoca si care nu se va pastra decat in mica masura in secolele ulterioare este cel legat de administratie, de ceremoniile si divertismentele curtii. in textele epocii, se realizeaza o prima modernizare a vocabularului, prin elemente grecesti culte, care stau la baza unei terminologii filozofice si stiintifice internationale, ca si prin cuvinte latino-romanice. Aceasta este perioada in care se poate vorbi despre formarea unei constiinte retorice si literare: apar autori care scriu cu intentie estetic ( in fraze lungi, complicate, cu inversiuni si constructii simetrice ). Altii dezvolta un stil narativ mai apropiat de vorbirea curenta si, in ciuda particularitatilor regionale, mai accesibil cititorului de azi.

Dupa perioada de tranzitie reprezentata de scoala Ardeleana, la sfarsitul