Iluminismul

Caracterizat prin profunde schimbari in structura societatii, determinate de ascensiunea burgheziei care se afirma in numele unei noi conceptii despre lume, natura si societate, ca si prin efervescenta de idei produsa de cercetaile din domeniul matematicii si fizicii, secolul al XVIII-lea pune in cele mai multe tari europene nazuinta puterica de innoire, existenta pe toate planurile culturii.

In multe tari europene, secolul al XVIII-lea a fost numit secolul luminilor, pentru a se defini specificul unei epoci in care s-a pus accentul deosebit pe dezvoltare si raspandirea cunostiintelor culturale, pe ideea "luminarii maselor".

Iluminismul sau luminismul este un curent de gandire, cu multiple consecinte pe plan politic, istoric si artistic, care tinde sa emancipeze omul din pozitia rigida in care il fixase filozofia traditionala, pentru a-l face obiectul propriei sale activitati: prin munca si cultura, omul este perfectibil ca si societatea pe care el o construieste. Inlocuind conceptia statica despre om cu una dinamica, iluminismul e sustinut de ideologii claselor dinamice ale societatii, de burghezie in primul rand. De aceea a aparut in tarile in care burghezia a aparut mai repede (Anglia si Franta) si s-a configurat mai tarziu acolo unde fortele feudale erau mai puternice, iar cele burgheze inca foarte reduse (de exemplu in S-E-ul Europei). Lupta de emancipare a acestei clase revolutionare s-a sprijinit pe un numar de idei orientate in intregime pe o directie antifeudala. Inca din 1688, in cadrul Revolutiei burgheze din Anglia, cand parlamentul a votat "Declaratia Drepturilor", proclamand suveranitatea poporului, incepe sa fie pus sub semnul intreaarii tot ceea ce era specific epocii feudale. Treptat se cristalizeaza o ideologie iluminista care va pregati Marea Revolutie Franceza din 1789.

Principalii promotori ai acestui curent au fost filosofii, care au popularizat si promulgat ideile noi pentru publicul larg.Rationalismul extrem si scepticismul epocii au condus in mod firesc la deism; aceleasi calitati au avut un rol important in determinarea reactiei de mai tarziu a romantismului. Reactionand la dogmatism, iluminismul a gasit un culoar favorabil intr-o perioada in care Biserica isi pierduse autoritatea sa atotputernica de a impune ordinea sociala cu aceeasi fervoare si implicare precum in evul mediu si la inceputul modernitatii. Conceptele filosofice din Franta mijlocului de secol al XVIII-lea au transformat perspectiva mecanicista asupra universului intr-o varianta revizuita radical a crestinatatii, pe care au denumit-o deism. Inspirandu-se din descrierea newtoniana a universului ca fiind un imens ceas construit si pus in miscare de catre Creator, deistii au promovat ideea conform careia totul - miscarea fizica, fiziologia fiintei umane, politica, societatea, economia - isi are propriul set de principii rationale stabilite de Dumnezeu, care ar putea fi intelese de catre fiintele umane exclusiv prin intermediul ratiunii. Acest lucru insemna ca lucrurile din lumea umana si din lumea fizica pot fi intelese fara a aduce religia, misticismul sau divinitatea in ecuatie. Deistii nu erau atei; pur si simplu, afirmau ca tot ceea ce se referea la universul fizic si la cel uman poate fi inteles independent de aspectele sau explicatiile de ordin religios. Pentru un cadru istoric corect al secolului al XVIII-lea in Europa, cu privire la relatia dintre autoritatea politica si religioasa si clasa superioara, trebuie sa mentionam ca, in Franta, Voltaire si aliatii sai s-au straduit sa impuna valorile libertatii si tolerantei intr-o cultura in care fortaretele gemene ale monarhiei si Bisericii constituiau opusul a tot ceea ce reprezentau aceste valori. Voltaire si-a dedicat o mare parte din timp atacului impotriva elementelor fundamentale ale religiei crestine: inspiratia din Biblie, incarnarea lui Dumnezeu in Iisus Hristos, damnarea necredinciosilor. Kant a situat punctul forte al Iluminismului in principal in chestiunile ce tin de religie, intrucat conducatorii sai, asa cum a spus, "nu au nici un interes sa joace rolul gardianului cu privire la arte si stiinte si, intrucat incompetenta de ordin religios nu este numai cea mai daunatoare, ci si cea mai degradanta din toate".

Enciclopedia lui Denis Diderot reprezinta chintesenta spiritului Iluminismului, sau al Epocii Ratiunii, dupa cum i s-a mai spus. Avand centrul la Paris, miscarea a dobandit un caracter international prin faptul ca s-a raspandit in saloane cosmopolite. Cei mai reprezentativi promotori ai Iluminismului s-au aflat in Franta: baronul de Montesquieu, Voltaire si contele de Buffon, baronul Turgot si alti fiziocrati, Jean-Jacques Rousseau, care a avut o influenta foarte mare asupra romantismului.

In Anglia, cafenelele si presa in curs de inflorire au stimulat critica politica si sociala, precum comentariile urbane ale lui Joseph Addison si Sir Richard Steele. Teoriile lansate de Locke cu privire la invatarea prin perceptia senzoriala au fost dezvoltate in continuare de catre David Hume.

In Germania, universitatile au devenit centre ale Iluminismului (Aufklarung). G. E. Lessing a lansat o religie naturala a moralitatii, iar Johann Herder a elaborat o filosofie a nationalismului cultural care se baza pe inrudirea culturala, de sange si de limba. Importanta primordiala a individului, decurgand din incapacitatea omului de a-si folosi abilitatile cognitive in lipsa instructiunilor unei alte persoane, a format baza eticii lui Immanuel Kant. Printre reprezentantii italieni ai epocii, se numara Cesare Beccaria si Giambattista Vico.

Iluminismul romanesc se identifica in mare masura cu Scoala Ardeleana si cu reverberatiile ei transcarpatine. Acest iluminism a stat in serviciul idealului national, la a carui fundamentare a contribuit hotarator, prin demersul la istorie, la istoria limbii si a poporului. Iluminismul romanesc va recurge, la randul sau, la argumentele istorice in favorea unor revendicari politice.

Scoala Ardeleana a pus in miscare un amplu proces de afirmare nationala si culturala a romanilor din Transilvania in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si la inceputul secolului al XIX -lea. Carturarii acestui curent au adus argumente stiintifice pentru afirmarea drepturilor romanilor din Transilvania. Activitatea lor stiintifica s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.

Invatamantul a contribuit si el la raspandirea ideilor iluministe. Academiile domnesti, intemeiate in Tara Romaneasca intre 1678-1688, in Moldova la 1707, au reprezentat intr-adevar un insemnat focar de cultura al Rasaritului ortodox. O alta forma de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru tiparirea de carti. Intre 1700 si 1800, s-au tiparit de catre romani 799 de carti dintre care 617 in romaneste, iar 182 in greceste, latineste, slava, etc. Procentul de carte laica a crescut necontenit, in dauna subiectelor religioase. Printr-un jurnal de calatorie raspandeste idei iluministe si Dinicu Golescu, luminatul boier muntean, care in Insemnare a calatoriei mele, surprinde contrastele dintre civilizatia tarilor vizitate si realitatile triste din patria sa. Cea mai reprezentativa opera realizata in spirit iluminist este epopeea eroicomica Tiganiada de I.Budai-Deleanu. In Tara Romaneasca si in Moldova, Chesarie