Creștinismul

Lucrarea de fata, desi nu in mod exclusiv, se adreseaza si este elaborata dintr-o optica crestina. Din acest motiv, capitolul ce vorbeste despre crestinism il voi trata doar precizand aspectele esentiale ale crestinismului.

1. Consideratii generale

Crestinismul este religia cu cel mai mare numar de credinciosi. Desi nu este nicidecum cea mai veche, avand cca. doua milenii, ea este cea mai raspandita si, in virtutea calitatii sale misionare, este deschisa spre noi teritorii si noi persoane care nu cunosc si nu marturisesc credinta in Dumnezeu treime si Biserica planuita de Dumnezeu Tatal, instituita de insasi Dumnezeu Fiul si indrumata de actiunea Duhului Sfant.

1.1. Iudaismul izvor al crestinismului

Mare parte din traditia crestinismului este comuna cu traditia iudaica. Dumnezeu - asa cum este numit unicul zeu, de catre crestini, coincide cu zeul cinstit de monoteismul iudaic: Iahve. si nu este doar o simpla coincidenta, ci iudaismul poate fi considerat, pentru drept cuvant, izvorul crestinismului. Revelatia pe care Iahve a facut-o prin intermediul poporului evreu este preluata de crestinism. inca de la Tora iudaica, cu toti profetii, pana la profetul prin excelenta - Iisus, crestinismul preia cu sfintenie si pastreaza ca patrimoniu al credintei crestine. Protoparintii sunt comuni, patriarhii sunt evrei, descendenta regeasca a lui Hristos este de la regii iudaici, Mama si tatal purtator de grija a lui Isus sunt iudei, apostolii sunt iudei si chiar Hristos Fiul lui Iahve (a Dumnezeului poporului evreu) este iudeu. Este deci evidenta legatura, am putea spune ontologica, dintre crestini si evrei.

1.2. Noutatea crestinismului

Recunoscand aceste similitudini, ne-am pune totusi cateva intrebari: ,,Care este diferenta?", ,,Ce este nou?". Noutatea este totusi evidenta. in poporul evreu Dumnezeu si-a inceput planul de mantuire, insa punctul central si implinirea economiei mantuirii nu a avut loc in poporul iudeu deoarece acesta nu s-a deschis harului lui Dumnezeu si astfel, in marea sa majoritate, nu a intrat in Biserica lui Hristos. Hristos este Fiul lui Dumnezeu, profetit in scrierile sacre iudaice, pe care crestinii le numesc Vechiul Testament; scrierile sacre distincte de cele iudaice si care le-au urmat din punct de vedere istoric, acceptate in canonul crestin, fiind numite Noul Testament. De asemenea, poporul ales de Dumnezeu pe care l-a condus si l-a ocrotit ca popor al sau, crestinii il numesc ,,fratele mai mare", iar alianta dintre Dumnezeu si acesta ,,vechea alianta", iar alianta pecetluita cu ,,sangele Mielului" (Hristos) este numita ,,noua alianta", respectiv ,,noul popor". Noutatea legii aduse de Hristos Domnul este ,,legea iubirii".

in aceasta Dumnezeu este revelat ca Tata bun, iubitor, milostiv etc. asadar, chiar daca, in aparenta, se gasesc cu dificultate deosebiri, acestea exista si fac diferenta dintre religia in care Dumnezeu a vorbit si religia in care Dumnezeu lucreaza activ si in a carei Biserica si prin carui Domn, lumea intreaga primeste mantuirea.

2. intemeietorul

si acum, dupa 20 de veacuri, Hristos este considerat un personaj, din punct de vedere istoric, de o importanta extraordinara. Din 100 de oameni, 64 il considera pe Hristos cel mai important personaj al istoriei. La Biblioteca din Paris fisa cu cele mai multe carti o are cuvantul Dumnezeu si apoi Iisus, despre care in sec. al XIX-lea s-au scris aproximativ 62000 de carti. Deosebit de important este profetismul de care Hristos se bucura; nimeni nu a avut o venire mai profetita decat a lui Hristos.

Iisus intemeietorul religiei crestine, ca si alti intemeietori de religii, cum a fost Buddha cu 5-6 sec. inaintea lui, sau Mahomed cu aprox. 5-6 sec. mai tarziu nu a lasat nimic scris. in consecinta nu se poate vorbi de o biografie bine intocmita. Totusi izvoarele ce pot fi consultate pentru intelegerea si explicarea crestinismului se impart in doua grupe principale: iudeo-crestine (teologice) si necrestine (filosofice, istorice, stiintifice). Sursele iudeo-crestine la randul lor pot fi grupate in trei categorii: cartile canonice ale Vechiului Testament si toate cartile Noului Testament, scrierile apocrife (Evanghelia lui Nicodim, a lui Iacob, manuscrisele de la Marea Moarta) si scrierile apologetice ce sunt incluse in traditia Bisericii crestine. Scrierile necrestine dau o alta interpretare cartilor Vechiului Testament si Noului Testament. Ele cauta sa plaseze in timp si spatiu cartile canonice, cauta filiatiile de idei, coincidenta si necoincidenta faptelor, lucrarilor, personajelor. Putem spune deci ca Iisus Hristos este un personaj istoric a carui existenta poate fi veridic atestata.

- BARSOTTI D. - P. MAREs, Meditatii din Faptele Apostolilor, God Print, Bacau, 1997.

- DUMEA C., Religii, Biserici, secte, Sapientia, Iasi 2002.

- DURKHEIM E., Regulile metodei sociologice, Editura stiintifica, Bucuresti 1974.

- ELIADE M., Istoria credintelor si ideilor religioase, I, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1981.

- ELIADE M., Istoria credintelor si ideilor religioase, II, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1981.

- FERENt E., Despre Biserica, ITRC, Iasi 1990.

- FLEW A., ,,Religie", in Dictionar de filozofie si logica, Humanitas, Bucuresti 1996.

- GRIGORIEFF V., Religiile lumii, Universal Dalsi, Bucuresti 1999.

- SCRIMA A., Teme Ecumenice, Humanitas, Bucuresti 2004.

- VASILESCU E., Istoria religiilor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1998.