Educația formală, nonformală și informală

Spre a putea pregati fiinta umana in vederea intreprinderii pe cont propriu a procesului de autoinstruire continua, educatia permanenta se imbina cu alte moduri sau tipuri de edcucatie. Inca din 1974, Coombs si Ahmed - echivaland educatia cu invatarea - au identificat aceste tipuri definindu-le: educatia informala este "procesul ce dureaza o viata, prin care fiecare persoana dobandeste cunostinte, indemanari, aptitudini si intelegere din experientele zilnice"; educatia nonformala este "orice activitate organizata in mod sistematic, creata in afara sistemului formal si care ofera tipuri selectate de invatare subgrupelor specifice populatiei"; educatia formala este "educatie institutionalizata, structurata in mod ierarhic, gradata cronologic, si condusa de la centru; prin traditie, ea a constituit centrul de interes al politicii scolare".

Educatia formala

In prima jumatate a secolului nostru, educatia formala urmarea sa realizeze dezvoltarea capacitatilor intelectuale si cu deosebire angajarea sau participarea afectiv-emotionala a educatului.De la semnificatia de scop la cea de organizare,sensul actual al educatiei formale a dobandit intelesul de educatie formalizata in sens de institutionalizata.

Unii autori pun in lumina faptul ca educatia scolara (formala) constituie o perioada de activitate intensiva, urmarind cu precadere formarea persoanei. Astfel, formarea reprezinta obiectivul central al acestei educatii, durand 10-15 ani si nereprezentand mai mult decat o introducere in sfera culturii si a pregatirii initiale pentru educatia permanenta, ce se va extinde de-a lungul vietii. Adresata in primul rand copilului, educatia formala nu poate fi intensiva sau de concentrare maxima, pentru ca ea trebuie sa alterneze cu perioade de repaos sau de vacante.

Realizarea educatiei in mod competent presupune totdeauna prezenta si actiunea unui personal anume pregatit, personalul didactic. Acesta este alcatuit din specialisti pe domenii, capabili de a realiza corelatiile necesare unei formari a elevilor in perspective finalitatilor educatiei.

O caracteristica insemnata a educatiei formale o constituie actiunea de evaluare, care este administrativa in forme, moduri si etape anume stabilite pentru a facilita reusita scolara, succesul forrmarii elevilor. Evaluarea in cadrul educatiei formale revine cu deosebire fiecarui cadru didactic si institutiei in ansamblu, contrar evaluarii practice din cadrul educatiei nonformale sau a celei informale c cade automat in sarcina celui care invata.

Educatia nonformala

Termenul de nonformal desemneaza o realitate educationala mai putin formalizata sau neformalizata, dar totdeauna cu efecte formative.

Educatia nonformala exprima sensul sintagmei de educatie extrascolara. Raportul acestei educatii cu educatia formala se definite in mod traditional ca un raport de complementaritate. Institutiile scolare tind sa-si extinda competenta dincolo de zidurile lor prin programe scpeciale, elaborate in scopul de a sluji cerintele si aspiratiile la cultura ale populatiei care simte nevoia de a se documenta si specialize intr-un domeniu anume.

Prin natura si specificul ei, educatia nonformala atesta insusiri proprii, printre care: mare varietate, flexibilitate sporita, diferentierea continuturilor si a tehnicilor de lucru, caracterul optional sau facultativ.

Educatia nonformala, ca si componenta a etapei scolare, urmareste desfasurarea unei activitati cu character formativ, dirijate de personalul specializat in stransa legatura cu elevii, parintii, organizatiile social-culturale si social-politice. De regula, activitatile se desfasoara in scoala si sunt constituite din cercuri pe discipline cu caracter thematic sau pluridisciplinar, competitii culturale sau sportive, etc. De asemenea, sunt cuprinse si activitati a caror desfasurare necesitadeplasari in locurile cerute de tematica (muzee) sau in institutii associate, toate acestea pentru o influenta formativa din perspectiva pluri si interdisciplinara, spre a favoriza spiritual democratic, interesul pentru viata sociala si politica, grija fata de resursele economice si protejarea mediului, etc.

Educatia informala

Educatia informala reprezinta intreaga achizitie autonoma a persoanei, achizitie dobandita intr-o maniera intamplatoare, dar in ocazii din ce in ce mai numeroase si mai variate, asa cum le determina conditiile existentei umane ca atare. Toate acestea conduc la idea ca educatia informala precede si depaseste ca durata, continut si modalitati de educatia formala.

Educatia informala nu se legitimeaza numai prin aparatul imens de care dispune, ci si prin elementele sale de continut care insa comporta o comparare mai putin avantajoasa in raport cu continuturile educatiei formale, datorita marii dispersii, insuficientei corelari sau articulari, ca si discontinuitatii. Aceasta si face ca educatia informala sa nu poata constitui substanta si temeiul fundamental al educatiei.