Originea muzicii se situeaza intr-un trecut foarte indepartat, dupa opinia
muzicologului francez J. Chailley, muzica numarand circa 40000 de ani. In
privinta modului cum a luat nastere muzica, parerile sunt impartite, de
problema originii ei ocupandu-se multi cercetatori. Ricciotto Canudo, in cartea
sa L'homme (Psihologia muzicala a civilizatiilor), incearca a reconstitui contactul
primordial avut de om cu doua izvoare ale muzicii. Unul este natura, celalalt
corpul omenesc. Natura ofera omului vuietul furtunii si al talazurilor, murmurul
raurilor si fosnetul frunzelor, ciripitul pasarilor, iar fiinta umana - bataile
inimii, interjectiile si mladierile vocii sale, bataile din palme sau fluieratul.
In momentul in care homo faber a inceput sa-si confectioneze unelte, acestea
au constituit alt izvor de sunete, preluate de om pentru a mijloci si exprimarea
muzicala. Uneltele au imbogatit paleta sonora, caci pietrele, slefuite sau nu,
batute una de alta, ca si bucatile de lemn, i-au furnizat primele instrumente de
percutie. Tulpinele de trestie, oasele golite de maduva sau coarnele animalelor
au constituit primele instrumente de suflat, in timp ce coardele arcului i-au
sugerat instrumentele cu coarde ciupite. Timpanul de astazi isi are originea in
pieile animalelor, puse la uscat pe scorburi de copac. Din acest noian de sunete,
care au fost la inceput doar mijloace de semnalizare, omul a ales diferite
inlantuiri, capabile a-i exterioriza simtamintele si gandurile.
S-au emis multe ipoteze, care incearca sa determine cum a inceput omul sa
faca muzica. Ele contin mai mult date privitoare la conditiile in care omul a
emis sunetele muzicale sau factorii care au contribuit la intruchiparea primelor
formule de exprimare muzicala.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
