Antrax

ANTRAX

Antraxul este o boala infectioasa cu caracter septicemic in marea majoritate a cazurilor. Afecteaza mai multe specii de animale domestice si salbatice si este transmisibila si la om. Clinic se caracterizeaza prin tulburari grave respiratorii, circulatorii, digestive si uneori prin hematurie iar anatomo-patologic, prin tumefierea splinei, ramolismentul pulpei splenice si infiltratia sero-hemoragica a testului conjunctiv subcutanat sau subseros.

Istoria antraxului

Antraxul a fost cunoscut inca din antichitati ca o boala care produce epizootii pustiitoare printre animale, transmitandu-se si la om. Este originar probabil, din sudul Asiei.

In Europa, antraxul a capatat o raspandire mare prin sec. XVI, impunandu-se luarea de masuri care au fost elaborate prima oara la Venetia (1596) si constau in linii mari, din carantina si izolarea animalelor bolnave.

Descrieri exacte ale bolii au fost facute in sec. XVIII in Rusia si Franta. In 1792, Gamaleia a semnalat transmiterea bolii prin insectele hematofage.

Etiologia bacteriana a bolii a fost intrevazuta de Devaine (Franta 1860), Pollender (Germania 1855), Brauell (Rusia 1857), Delafond (1860), dar abia in 1876, R.Koch si L.Pasteurin in acelasi timp si independent unul de altul, au izolat bacilul antraxului si au reprodus boala experimental cu ajutorul culturilor. R.Koch, a pus in evidenta proprietatea bacilului de a sporula in mediul exterior iar L.Pasteur si Jouber studiaza circulatia sporilor in sol. In 1881, Pasteur impreuna cu Chamberland si Roux, prepara primul vaccin anticarbunos, facand celebra demonstratie de la Pouilly de Fort.

In 1882, Tencovschi prepara primul vaccin sporulat.

In tara noastra, primele documente scrise despre antrax, dateaza din 1808 si cuprind masuri sanitare veterinare aplicate in judetul Ilfov. Dupa aceasta data au aparut diverse semnalari si descrieri ale bolii. In 1902, Motas face un studiu al bolilor infectioase pentru perioada 1889-1900, in care ne arata ca antraxul exista in majoritatea judetelor.

Cercetari privind antraxul au facut in tara noastra Ciuca, Combiescu, Cernmianu si altii.

Cele mai importante cercetari in aceasta boala, au fost facute insa de N.Stamatin, dintre care, mentionam crearea tykoubuu 1190 R

(1931-1938), tulpina sporogena, edmatogena, acapsulegena si apatogena, din care, Isopescu pune la punct prepararea unui vaccin anticarbunos, cel mai bun vaccin anti-bacterian care se foloseste in tara noastra.

Independent de N.Stamatin si cam in acelasi timp, Stenne (1937-1939) obtine variante asemanatoare de bacili carbunosi (acapsulogene, sporogene, edmatogene ) care au fost folosite pentru prepararea vaccinului anticarbunos utilizat in Africa de Sud.

Raspandire Geografica

Antraxul este raspandit in aproape toate tarile lumii dar frecventa este variabila si dependenta in special de clima. Raspandirea bolii este mai mica in tarile cu clima rece din cauza conditiilor nefavorabile pentru sporulare, acest proces fiind slab la 20? si incetand complet sub 14?. In zonele cu clima temperata sau calda, antraxul este mai des intalnit.

In Europa, in trecut, antraxul a cunoscut o mare raspandire si a produs mari pierderi dar in prezent, pierderile produse de antrax sunt in continua scadere. Scaderea frecventei aparitiei de antrax se explica prin extinderea vaccinarilor anticarbunoase si prin aplicarea mai severa a masurilor sanitare veterinare privind in special distrugerea cadavrelor.

Dupa Manninger, Asia este continentul in care antraxul are raspandirea cea mai mare. In Indonezia, antraxul bantuie printre bivoli iar in Birmania chiar si printre elefanti.