Motivarea

1. Definirea, istoria si evolutia conceptului de motivatie

Motivatia resurselor umane reprezinta una dintre problemele cele mai importante care preocupa managementul organizatiilor actuale. Felul in care actioneaza indivizii si, implicit angajatii dintr-o organizatie tine de anumite resorturi atat de natura interna, cat si de natura externa care le anima comportamentul si care reprezinta, de fapt, motivatia fiecaruia.

Motivele care-l determina pe fiecare individ sa se comporte intr-un anumit mod tin de necesitatile fiecaruia, precum si de propria personalitate. insa, de cele mai multe ori indivizii sunt stimulati sa realizeze o anumita actiune, motivatia fiind aceea care impulsioneaza si declanseaza un anumit comportament.

Termenul motivatie deriva din termenii latini moveo, motum, movere, care inseamna a misca, a pune in miscare. Cu timpul acesti termeni au evoluat, iar motum a devenit motiv, care este descris de dictionarul englez Oxford ca insemnand ceea ce indeamna sau determina o persoana sa actioneze intr-un anumit fel: o dorinta, teama sau alta emotie, luarea in considerare a unei cauze care influenteaza sau tinde sa influenteze vointa unei persoane. Este sensul fortei motrice, a directiei spre realizarea obiectivului, motivatia fiind acel mobil care contribuie la miscare: orice actiune ce are o motivatie isi sporeste capacitatea.

Putem spune ca motivul este ceea ce actioneaza din interior spre exterior, iar motivatia este un ansamblu de motive, impingerea spre actiune, modalitatea fundamentala de mobilizare, activare. Este acea variabila motivationala care explica de ce se produc anumite manifestari psihice. Motivul este un ansamblu de semnale despre o stare oarecare de necesitate: intai obliga la actiune, apoi directioneaza spre obiectiv, a carui atingere trebuie sa asigure diminuarea sau satisfacerea deplina a starii date.

Motivele poarta diferite denumiri: dorinte, nevoi, sperante ce caracterizeaza o anumita persoana. Ele nu se identifica intotdeauna cu scopul actiunii pe care o genereaza, motivul si scopul fiind intr-o relatie cu caracter corelativ si nu cauzal. in cadrul motivelor pot fi incluse necesitatile, trebuintele, aspiratiile si interesele care se constituie in sisteme ierarhizate de motivatie. Se stie ca o actiune puternic motivata determina obtinerea unui randament sporit. Avand la baza nevoia, motivul face ca unitatea nevoilor sa ajunga a fi motivanta, initiind actiuni care sa atinga un anumit scop. Motivul nu apare deci, ca derivat al unei nevoi, ci ca expresie a modului cum interactioneaza nevoile in sistem. Deci, majoritatea nevoilor sunt dobandite, ele sunt considerate cauze interne ale conduitei. Niciodata omul nu actioneaza numai sub impulsul unui singur motiv, ci un ansamblu motivational, in care, de regula, se produc si se depasesc conflicte.

Definirea motivatiei nu este un demers simplu, in literatura de specialitate existand numeroase abordari in acest sens.

Astfel, conform unei definitii date de G. Johns, motivatia reprezinta masura in care un efort persistent este dirijat pentru realizarea unui anumit scop. Analizand motivatia individului acesta sustine ca sunt necesare patru caracteristici de baza pentru a defini comportamentul motivat al unui individ: efortul, perseverenta, directia si obiectivele.

O alta definitie relativ simpla privitoare la motivatie este cea propusa de M. Zlate, care considera ca prin motivatie se desemneaza starea interna de necesitate a organismului care orienteaza si dirijeaza comportamentul in directia satisfacerii si disparitiei ei. Foarte cuprinzatoare si explicita este definitia data de G.A. Cole, intr-una din lucrarile sale, care considera motivatia ca fiind termenul folosit pentru a descrie acele procese instinctuale si rationale, prin care oamenii cauta sa-si satisfaca dorintele de baza, nevoile simtite si scopurile personale, care declanseaza comportamentul uman.

Toata aceasta insiruire de definitii privitoare la conceptul de motivatie poate fi continuata cu numeroase alte abordari, din diferite perspective, un lucru insa este esential si anume faptul ca majoritatea subliniaza importanta motivatiei asupra comportamentului uman atat in activitatile pe care le deruleaza in viata privata cotidiana, cat si cele derulate ca membru al unei organizatii.

in lucrarea de fata vom aborda problematica motivatiei individului, mai ales, din perspectiva organizatiei din care face parte, subliniind efectele motivatiei asupra comportamentului acestuia, ca un factor esential care contribuie la obtinerea performantelor optime ale organizatiei.

Tipologia motivatiilor

Exista numeroase incercari de a clasifica motivatia, dar, ca si in cazul definirii ei, nu exista un punct de vedere unitar intre specialistii in domeniu. Se spune, de altfel, ca sunt posibile atatea tipuri de motivatie dupa cate strategii de motivatie se pot justifica. Una dintre clasificari imparte motivatiile in: motivatii pozitive, de angajare si motivatii negative, de respingere, abtinere, evitare; aceste motivatii cu sens opus fiind la fel de active si contribuind la echilibrarea conduitei.

Se poate face distinctie si intre motivatia reala si cea aparenta sau prelucrata si rationalizata ulterior de o persoana; de asemenea este necesar a se face distinctia intre motivatia marturisita si cea latenta, intre motivatia de scurta durata, emanand din trebuintele biologice elementare si motivatia ampla, indepartata.

Se poate realiza o clasificare in functie de actiunea de indeplinit. Conform acestui criteriu, motivatiile se impart in: motivatii interioare si motivatii exterioare.

Motivatiile interioare isi au originea in munca depusa ca utilitate sociala, satisfactia de a indeplini, placerea de a face un lucru bun, de a crea, de a lucra cu alti oameni. Ea reprezinta, asadar, forma de baza a motivatiei, care se naste cand ea insasi devine o necesitate. O asemenea motivatie condenseaza in ea trebuinta de activitate a subiectului, valorizarea sociala pozitiva a activitatii de care se ocupa direct. Acest gen de motivatie isi are asigurarea in constiinta omului, el insasi persoana umana, rezultand din munca individului fara a fi determinat la aceasta din exterior.

in ceea ce priveste motivatia interioara, managerul pune accent pe automatizarea fiecaruia, pe capacitatea de a gasi in sine si in activitatea sa suficiente stimulente pentru performante inalte. El actualizeaza responsabilitatea semnificatiei sociale a muncii grupului, stimuleaza mandria lucrului bine facut, a inaltului profesionalism.

Motivatia exterioara poate fi si ea de doua feluri: pozitiva si negativa. Cea dintai cuprinde o paleta mai ampla de tehnici de motivare, dintre care cea mai simpla de folosit este stimularea economica, unde performantei in munca ii este asociata recompensa economica diferentiata ca mijloc esential de motivare.

ARMSTRONG M., 2003, Managementul resurselor umane. Manual de practica, Ed. Codecs, Bucuresti;

BURLOIU P., 2001, Managementul resurselor umane (Tratare globala interdisciplinara), editia a III-a, Ed. Lumina Lex, Bucuresti;

ISAC, F.L., 2007, Cultura, leadership si motivatie in organizatii, vol. II, Ed. Mirton, Timisoara;

JOHNS, G., 1998, Comportament organizational, Ed. Economica, Bucuresti;

LEFTER V., 1995, MANOLESCU A., Managementul resurselor umane, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti;

MATHIS R.L., NICA C.P., RUSU C., 1997, Managementul resurselor umane, Ed. Economica, Bucuresti;

MANFRED DE VRIES, 2004, "Leadership", Ed. Codecs

MIHULEAC E., 1994, Managerul si principalele activitati manageriale, Ed. Fundatiei ,,Romania de Maine", Bucuresti;

PaNIsOARa G., PaNIsOARa I.O., 2004, Managementul resurselor umane. Ghid practic, Ed. Polirom, Iasi;

STANCIU s, (coord). s.a., 2003, Managementul resurselor umane, Ed. Comunicare.ro, Bucuresti;

ZLATE M., 1981, Psihologia muncii - relatii interumane, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.