Introducere în problematica stocurilor

1.Notiune, semnificatie si importanta

Problema stocurilor, atat ca activitate, cat si ca fenomen economic reprezinta tema de permanente reflectari, analize si raspunsuri la multe din intrebarile carora, fie literatura de specialitate, fie practica direct productiva, le-au dat de fiecare data solutii mai mult sau mai putin eficiente, cert insa este faptul ca mai toti agentii economici inca se mai confrunta cu aspecte de genul: marfuri in stoc fara miscare, cu miscare lenta sau alte stari de manifestare care nu pot genera efecte de prejudiciere a firmei de importante valori materiale si financiare.

Necesitatea de a administra stocurile, depozitele, amplasarea si conditiile adecvate de depozitare a bunurilor, materialelor reprezinta un aspect important deoarece prin aceasta se poate economisi mult timp si se pot minimaliza erorile in optimizarea utilizarii spatiului de depozitare, precum si a faptului ca, fiecare tip de stoc este pastrat tot timpul in conditii de depozitare corecte.

De asemenea adaugam si considerentul indispensabilitatii stocurilor, constienti de faptul ca, cel putin din punct de vedere teoretic constituirea de stocuri reprezinta o necesitate obiectiva a cunoasterii, in sensul constituirii, utilizarii si rationalizarii acestora in scopul atingerii, mentinerii si eventual diversificarii - dezvoltarii nivelului maximelor interese ale firmei in relatiile cu piata.

Pornind de la anumite date cunoscute, caracteristice procesului economic, respectiv: beneficii unitare, coeficienti tehnologici, disponibil de resurse, cheltuieli unitare, consumuri specifice etc., se pot formula probleme care sa tina seama de scopul agentilor economici atunci cand porneste procesul tehnologic.

Teoria stocurilor a aparut din necesitatea asigurarii unei aprovizionari ritmice si cu cheltuieli minime a stocurilor de materii prime si materiale in procesul de productie, sau a stocurilor de produse finite si bunuri de larg consum in activitatea de desfacere a marfurilor.

STOCURILE reprezinta cantitati de resurse materiale sau produse (finite sau intr-un stadiu oarecare de fabricatie) acumulate in depozitele de aprovizionare ale unei organizatii intr-un anumit volum si o anumita structura, pe o perioada de timp determinata, in vederea unei utilizari ulterioare.

Pe perioada respectiva resursele materiale sunt disponibile, dar nu sunt utilizate, deci sunt neactive, scoase din circuitul economic, sau care prelungesc acest circuit (aspect considerat negativ).

Stocul este o rezerva de material destinat sa satisfaca cererea beneficiarilor, acestia identificandu-se, dupa caz, fie unei clientele (stoc de produse finite), fie unui serviciu de fabricatie (stocuri de materii prime sau de semifabricate), fie unui serviciu de intretinere (articole de consum curent sau piese de schimb), fie unui serviciu de dupa vanzare (piese detasate).

Tratarea procesului de stocare ca proces "obiectiv necesar" se impune, nu numai ca urmare a naturii economice a acestuia, ci si pentru ca realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile, concretizate in afectarea unor importante spatii de depozitare-pastrare, de mijloace pentru transport-depozitare, de fonduri financiare etc.

Desi diferite, procesele de stocare au totusi o serie de caracteristici comune, dintre care esentiala este acumularea unor bunuri in scopul satisfacerii cererii viitoare. O problema de teoria stocurilor exista doar atunci cand cantitatea resurselor poate fi controlata si exista cel putin o componenta a costului total care scade pe masura ce cantitatea stocata creste.

Evolutia nivelului stocului este interesanta din doua puncte de vedere:

a) din punctul de vedere al producatorului, care este preocupat de valoarea medie a nivelului stocului, deoarece aceasta valoare permite cunoasterea imobilizarii totale a stocului si scopul producatorului va fi reducerea imobilizarii la valoarea sa minima;

b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind sa fie satisfacut imediat, apreciaza ca trebuie sa evite, in masura posibilitatilor, rupturile de stoc. Obiectivul beneficiarului va fi reducerea la minim a riscului de ruptura de stocuri.

Aceste doua puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptura de stocuri nu sunt reduse decat daca imobilizarile sunt foarte mari. Este deci necesar sa se stabileasca un echilibru, obiectivul conducerii stocului constand in cautarea acestui echilibru.

Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sfera larga de cuprindere, aceasta incluzand atat probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasarii stocurilor in teritoriu, de repartizare a lor pe detinatori, de formare si evidenta a acestora, cat si probleme de receptie, de depozitare si pastrare, de urmarire si control, de redistribuire si mod de utilizare.

Cu toate ca stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, in mod obiectiv, sa se recurga la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se asigura ritmicitatea productiei materiale si a consumului.