In sens larg, invatarea este procesul prin care se achizitioneaza experiente noi, se formeaza capacitati si deprinderi ce permit individului sa rezolve situatii problematice, care inainte nu puteau fi solutionate, il ajuta sa optimizeze relatiile sale cu lumea. Invatarea de tip scolar este forma dominanta de activitate pentru procesul instructiv-educativ, acopera intreaga intreaga perioada a scolaritatii individului si urmareste transformarea cunostintelor, priceperilor, deprinderiloe din continuturi cu caracter normativ in fapt psihologic concret, in achizitii ale personalitatii.
In orice act de invatare sunt implicate toate procesele psihice, perceptia, atentia si memoria fiind conditii ale oricarei cunoasteri.
Memoria este functia psihica fundamentala care face posibile fixarea, conservarea, recunoasterea si reproducerea fenomenelor psihice. Avem de-a face cu o memorie de tip imaginativ, cu una verbal-logica, cu o memorie afectiva si cu o memorie motorie.
In orice invatare exista aspecte ce tin de stereotipie si aspecte care prezinta variabilitate. Deprinderile sunt actele invatate in care predomina aspectele de stereotipie, iar priceperile sunt actele invatate in care predomina aspectele variabile. Astfel, repetarea in conditii identice a unor acte duce la formarea de deprinderi(calculul mintal, scrisul etc), iar variabilitatea duce la formarea de priceperi(trasarea dupa conturului dupa un sablon, aplicarea unei operatii matematice in rezolvarea de probleme etc). Cunostintele reprezinta structuri informationale si operatii care fac posibile orientarea in ambianta, precum si solutionarea de probleme. Cunostintele, insa, permit realizarea de actiuni si deductii numai in plan mintal. Formarea priceperilor si deprinderilor se bazeaza pe cunostinte, carora li se adauga exercitiul. Ceea ce conteaza, in urma procesului de invatare ar trebui sa fie, in fond, capacitatea educatului de a aplica in practica acele cunostinte insusite. Degeaba ii cer elevului sa stie ce inseamna un anumit cuvant, daca nu-l solicit sa alcatuiasca enunturi in care sa foloseasca acel cuvant, caci rostul nu este ca elevul sa se transforme intr-un dictionar, ci sa foloseasca in mod corect cuvintele. Degeaba stie elevul cum se tine instrumentul de scris in mana sau care sunt pasii de urmat in rezolvarea unei probleme, daca nu tine instrumentul de scris in mana sau nu rezolva, efectiv, probleme. Pe de alta parte, luam in calcul faptul ca aplicarea in practica a cunostintelor(fie prin exercitiu propriu-zis, fie prin folosirea cunostintelor in viata de zi cu zi, in realizarea de conexiuni intre diversele informatii si cunostinte si priceperi) depinde, in mare masura, de gandire, caci simpla memorizare nu este suficienta pentru alegerea a exact acele cunostinte/priceperi de care avem nevoie(de exemplu, stiu pe de rost toate formulele de calcul prescurtat, dar nu reusesc sa o aleg pe cea potrivita efectuarii unui anumit exercitiu de algebra).
In formarea deprinderilor se observa anumite etape: familiarizarea cu actiunea, organizarea deprinderii, automatizarea si faza de perfectionare.
Este cunoscut faptul ca, din punct de vedere al duratei memoriei, avem de-a face cu memoria de foarte scurta durata, cu memoria de scurta durata si cu memoria de lunga durata. Memoria de lunga durata poate fi impartita in doua categorii, anume memoria episodica(cea care face sa retinem multe dintre informatiile care ne ,,bombardeaza", de-a lungul vietii)si memoria
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
