Arta poetică interbelică

Odata cu trecerea timpului au aparut studii estetice, ce au marcat epocile literare, aratand nevoia de innoire. Astfel, pornind de la prima arta poetica a lumii - ,,Poetica" lui Aristotel, in care sunt evidentiate cele doua dimensiuni esentiale ale artei, si anume ,,mimesis" si ,,catharsis", trecem la Horatiu, care considera ca orice creatie inglobeaza o parte din personalitatea artistului, anume pe cea mai buna, eternizandu-l, pentru ca intr- un final sa ajungem in zilele noastre si sa remarcam arta poetica la Blaga (,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii") sau la nonconformistul Arghezi (,,Fuga de pe cruce"). Daca am defini arta poetica am spune ca este orice scriere in care un creator isi expune opinia despre sensul artei si rolul creatorului de arta si legatura acesteia cu destinul unui artist.

Literatura secolului XX s-a dezvoltat intr-un climat culturalo-politic complex, fapt ce a dus la o efervescenta artistica marcata de creatii expresioniste, simboliste, traditionaliste si moderne. Creatiile din perioada interbelica sunt caracterizate parca de o nevoie de desprindere definitiva de eminescianism. S-au remarcat: Lucian Blaga, Ion Barbu, Al. Philippide, Vasile Voiculescu, Ion Pilat, Adrian Maniu, dar rolul esential avandu-l Tudor Arghezi, Blaga si Barbu prin ,,Testament", ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" si poezia care deschide volumul ,,Joc secund" al lui Barbu. Acestea sunt artele poetice care au contribuit la schimbarea viziunii estetice si la definitiva desprindere de Eminescu.

Arghezi este un razvratit care-si trage poezia din ,,seara razvratita", stiind ca nimic nu se poate cladi fara un fundament solid si ca poetul trebuie sa-si toceasca ,,unghia ingereasca" si abia apoi sa-si caute modul personal de a sublima lumea. Arghezi nu abdica brusc de la traditie deoarece acest lucru este imposibil, el fiind un poet al colectivitatii, un poet care trebuie sa-si toceasca acea unghie ingereasca, arta, poezia, fiind elementele vitale. Prin fuga lui de pe cruce, Arghezi nu evidentiaza un act antireligios. El actioneaza contra romanticilor, fiind pentru schimbare. Deci, fuga de pe cruce nu face decat sa evidentieze o metafora a atitudinii sale lirice si anume, refuzul net de a ramane in situatia de martir rastignit in numele poeziei. Fuga de pe cruce este echivalentul evadarii din universul pustiit, adica dintr-o atitudine lirica secatuita, depasita, atitudinea romanticului solemn ce repeta la infinit sacrificiul cristic sau caderea luciferica.

in schimb, pentru Blaga poezia inseamna traire emotionala. El se considera diferit de ceilalti poeti, afirmand ca in universul sau exista doar ,,lumina" sa. ,,Lumina" celorlalti ,,ucide". El este poetul filosof care aduce o existenta fundamental misterioasa, rolul sau ca poet fiind potentarea misterului. Blaga evidentiaza doua tipuri de cunoastere: ,,luciferica" si ,,paradisiaca".

Cunoasterea luciferica produce o criza in obiect, schimbandu-l in fanic sau aparent si criptic sau ascuns; ceea ce pare a fi criptic devine fanic, procesul continuandu-se la nesfarsit. Cunoasterea paradisiaca este o cunoastere rationala, numeste obiectele si le inseriaza. Prin arta, religie si filosofie, omul incearca sa reveleze misterul, dar Marele Anonim creeaza ,,cenzura transcedentala" prin care limiteaza puterea omului de a cunoaste, acesta acceptand misterul si consolidandu-se prin sporirea lui. Nevoia omului de a adanci misterul vine din cauza celor trei categorii de cunoastere prezente la Blaga si anume: ,,plus-cunoastere", ,,zero-cunoastere" si ,,minus-cunoastere". Astfel apar ,,misterele atenuante", cele ,,permanentizate" si respectiv cele ,,potentate".

Spre deosebire de tragismul lui Arghezi si emotivitatea lui Blaga, Barbu are o poezie de notatie atenta si lucida, pentru ca realizeaza ca acesta devine in final un act gratuit. Barbu isi traieste reveria in lumea pura a ideii, fara emotii si fara dorinta dobandirii paradisului