Democrația lui Pericle - Ideal și realitate

Democratia lui Pericle: ideal si realitate

Introducere

Retorica reprezinta intalnirea

dintre om si limbaj, in care se tine cont

de identitatile si diferentele fiintei umane"

Michel Meyer

Istoria retoricii se confunda aproape cu istoria omenirii, fiind strans legata de devenirea omului in societate si de dezvoltarea acesteia. Etimologic cuvantul ,,retorica" provine din limba greaca veche de la cuvantul ,,rew", insemnand ,,a curge", adica arta de a rosti o cuvantare bine alcatuita si convingatoare.

Retorica este arta sau stiinta comunicarii placute si frumoase. Ea trebuie sa convinga, sa influenteze auditoriul in asa fel incat ideile, trairile si convingerile noastre sa fie insusite de acesta, sa devina indispensabile si sa ia caracterul unor idei sau hotarari proprii. De multe ori ea nu reprezinta doar transmiterea de idei si ganduri. Trebuie sa ajute la combaterea ideilor altor oratori. Arma retoricii in aceasta lupta apriga a persuasiunii este elocinta (darul de a ne exprima frumos si convingator).Convingerea se face asadar prin argumentatie bogata, riguroasa si vorbire placuta.

Aparuta in Grecia antica retorica a cunoscut o dezvoltare sinuoasa si cu multe urcusuri si coborasuri. A fost ajutata de prezenta sofistilor, grup de filosofi si de autori precum Demostene sau Pericle, care au colaborat la fundamentarea filosofica si la atribuirea rolului in politica.

Plecand de la aceste date, am tinut neaparat sa prezint analiza unui discurs celebru:

- ,,Oratia funebra" rostita de Pericle in cinstea primilor cazuti in razboiul peloponesiac, in care vom gasi esenta democratiei ateniene.

De-a lungul secolelor retorica a cunoscut diferite modificari. Epoca noastra traieste era retoricii. in orice anunt, mesaj publicitar sau discurs politic gasim cele trei caracteristici ale unui discurs retoric: acesta trebuie sa intereseze (docere), sa seduca (delectare) si sa convinga (movere). Noua retorica generalizata implica utilizarea limbajului in vederea modificarii universului epistemic si a dispozitiilor actionale ale interlocutorilor.

Analiza discursului reprezinta o directie noua in stiintele comunicarii. Termenul discurs se refera mai mult la problematica vasta a unui camp de cercetare decat la un anumit mod de intelegere a limbajului si presupune relatia acestuia cu parametri ai realitatii nonlingvistice. Din acest punct de vedere ,,discursul" este un domeniul al cercetarii interdisciplinare si nu doar al celei strict lingvistice.

Ce se intelege exact prin sintagma ,,omul grec" si in ce sens ne putem socoti indreptatiti sa-i schitam acestuia portretul? Se poate vorbi despre omul grec la singular? De la Atena la Sparta, din Arcadia in Tesalia, din Epir la cetatile din Asia Mica, din coloniile de la Marea Neagra pina la cele din Italia meridionala sau Sicilia, se regaseste oare, peste tot si intotdeauna, in ciuda diversitatii contextelor, modu- rilor de viata si regimurilor politice, un model uman unic? Iar acest grec, caruia incercam sa-i surprindem chipul, este omul epocii arhaice, eroul razboinic cintat de Homer, sau acela, diferit in atitea privinte, definit in secolul al IV-lea de catre Aristotel drept un ,,animal politic"? Chiar daca documentele de care dispunem ne-au determinat sa ne indreptam cercetarea asupra perioadei clasice, fixindu-ne in cea mai mare parte a cazurilor obiectivul pe cetatea Atena, personajul care se contureaza la capatul acestei cautari nu este o figura univoca, ci una alcatuita dintr-o multitudine de fatete, in fiecare dintre ele reflectindu-se perspectiva pe care autorii lucrarilor au ales sa puna accentul. Vom vedea astfel defilind prin fata ochilor nostri, in functie de unghiul de vedere ales, un grec citadin, unul religios, militar, economic, domestic, spectator, ascultind, participind la diferite forme specifice de sociali- zare, in care, din copilarie si pina la virsta adulta, parcurge o traiectorie impusa de incercari si trepte pentru a deveni om in sensul deplin al cuvintului si in conformitate cu idealul grecesc ue realizare a fiintei umane.

Chiar daca in aceasta galerie de portrete realizate de savanti din timpurile moderne fiecare in parte raspunde unui anumit obiectiv sau unei anumite probleme (ce semnificatie are pentru un grec statutul de cetatean, de soldat sau de cap de familie?), seria de tablouri nu alca- tuieste o succesiune de eseuri juxtapuse, ci un ansamblu de elemente ce se intersecteaza si se completeaza, pentru a da o imagine originala, care nu are un corespondent exact altundeva. Alcatuit de istorici, modelul isi propune de fapt sa scoata in evidenta aspectele caracteristice ale activitatilor desfasurate de greci in marile sectoare ale vietii colec- tive. O schema deloc arbitrara, care pentru a-si gasi structura s-a bazat pe o documentare cit mai ampla si mai precisa, si deloc banala, deoarece, renuntind la consideratiile generale despre natura umana, tinde sa surprinda regulile de viata ale grecilor, modul lor specific de

Anderson, W.D., Ethos and Education in Greek Music, ed. a Il-a, Cambridge

(Mass.), 1968.

Angeli Bernardini, P. (coord.), Lo sport in Grecia, Roma, Bari, 1988. Arrigoni, G. (coord.), Le donne in Grecia, Roma, Bari, 1985. Beck, F.A.G., Greek Education. 450-350 B.C., London, 1964. den Boer, W., Private Morality in Greece and Rome, Leiden, 197,9." Brelich, A., Paides e Parthenoi, Roma, 1969. Buffiere, F., Eros adolescent. La pederastie dans la Grece antique, Paris,

1980.

Burkert, W., Homo necans, Berlin, New York, 1972 (trad. it. Torino, 1981). Calame, C. (coord.), L'amore in Grecia, ed. a IH-a, Roma, Bari, 1984. Cambiano, G., La filosofia in Grecia e Roma, ed. a Il-a, Roma, Bari, 1987. Cantarella E., L'ambiguo malanno, ed. a Il-a, Roma, 1985. Idem, Secondo natura. La bisessualita nel mondo antico, Roma, 1988. Clarke, M.L., Higher Education in the Ancient World, London, 1971. Detienne, M., Les Jardins d'Adonis, Paris, 1972 (trad. it. I giardini di Adone,

Torino, 1975). Dover, K., Greek Popular Morality in the Time of Plato and Aristotle, Oxford,

1974. Idem, Greek Homosexuality, London, 1978 (trad. it. L'omosessualita nella

Grecia antica, Torino, 1985).

Finley, M.I. si Pleket, H.W., I giochi olimpici, trad. it. Roma, 1980. Flaceliere R., La vie quotidienne en Grece au siecle de Pericles, Paris, 1959

(trad. it. La viata quotidiana in Grecia al tempo di Perlele, Milano, 1983). Foucault, M., Histoire de la sexualite, 2, L'usage des plaisirs, Paris, 1984

(trad. it. Storia della sessualita, 2, L'uso dei piaceri, Milano, 1984). Gardiner, E.N., Greek Athletic Sports and Festivals, London, 1910. Gernet, L., Anthropologie de la Grece ancienne, Paris, 1968 (trad. it.

Antropologia della Grecia antica, Milano, 1983). Harrison, A.R.W., The Law at Athens. The Family and Property?'Oxford,

1968. Jaeger, W., Paideia. Die Formung des Griechischen Menschen, 3 voi., Berlin

1934-47 (trad. it. Paideia. L'educazione dell'uomogreco, Firenze, 1936-59). Jeanmaire, H., Couroi et couretes. Essai sur l'education spartiate et sur les

rites d'adolescence dans l'antiquite hellenique, Lille, 1939. Johann, H.-T. (coord.)- Erziehung und Bildung in der heidnischen und

christlichen Antike, Darmstadt, 1976.

Kuhnert, F., Allgemeinbildung und Fachbildung in der Antike, Berlin, 1961. Lacey, W.K., The Family in Classical Greece, London, 1968. Loraux, N., Les enfants d'Athena. Idees atheniennes sur la citoyennete et la

division des sexes, Paris, 1984.

Idem, Les experiences de Tiresias. Le feminin et l'homme grec, Paris, 1989. Marrou, H.-I., Histoire de l'education dans l'antiquite, ed. a Vi-a, Paris, 1965

(trad. it. Storia dell'educazione nell'antichita, ed. a Il-a, Roma, 1978). Nilsson, M.P., Die hellenistische Schule, Miinchen, 1955 (trad. it. La scuola

nelieta elenistica* FwftOWS,, WW-

GIUSEPPE CAMBIANO

Palekidis, C Histoire de l'ephebie attique des origines a 31 avant Jesi

-Chnst, Paris, 1962.

Sissa, G., Le corps virginal, Paris, 1987. Sweet, W.E., Sport and Recreation in Ancient Greece. A Sourcebook

Translation, Oxford, 1987. Vatin, C., Recherches sur le mariage et la condition de la femme mariee j

lepoque hellemstique, Paris, 1970.

Vegetti M., ,,Passioni e bagni caldi. II problema del bambino cattivo nell antropologia stoica", in Tra Edipo e Euclide, Milano, 1983 pp 71-90 Vernant, J.-P., Mythe et pensee chez Ies Grecs, Paris, 1965 (trad' it 'Mito e

pensiero presso i Greci, Torino, 1970).

Idem, Mythe et societe en Grece ancienne, Paris, 1974 (trad. it. Mito e societa nell antica Grecia, Torino, 1981).

Vidal-Naquet, P., Le chasseur noir. Formes de pensee et formes de societe dans

Wll l"10- *?*- ' ariS> 1981 (trad- *- " - cciatore nero, Roma, 1988). Wllletts, R.b., Aristocratic Society in Ancient Crete, Londra, 1955.