Comunismul în iugoslavia

Dupa consumarea parteneriatului strategic necesar invingerii Germaniei si trecerea anilor in care sovieticii afirmau ca nu intentioneaza sa schimbe regimul politic in tarile pe care le va "elibera", lucrurile au inceput sa se schimbe in tarile din Europa centrala si de sud-est. In Asia comunistii dupa ce castiga razboiul civil instaureaza un regim marxist in China.

inceputul razboiului rece a insemnat sfarsitul iluziilor oamenilor politici democrati din tarile eliberate de Armata Rosie de a se instaura un regim democratic dupa incheierea celei de-a doua conflagratii mondiale. Stalin ajunge la concluzia ca "a sosit momentul sa abandoneze orice retorica linistitoare privind "fronturile populare si coalitiile nationale" ce-au functionat atata timp cat i-au adus un spor de imagine in perioada cand dorea sa dovedeasca partenerilor sai apuseni ca URSS este straina de "exportul de revolutie".

Pentru Moscova angajamentul anglo-americanilor de a sprijini fortele anticomuniste din Grecia si apoi decizia de refacere economica a intregii Europe prin planul Marshall erau semne clare ca trecuse timpul intelegerii cu fostii aliati burghezi si "caile nationale spre socialism trebuiau definitiv parasite"

Modelul impus Europei rasaritene si de sud-est a constat intr-o extrem de violenta distrugere, sociala, economica si politica a vechii oranduiri "burgheze", eliminarea tuturor dusmanilor potentiali sau reali si completa inregimentare a culturii. In zona sa de ocupatie diplomatii si militarii sovietici au instaurat guverne total aservite Moscovei. Cucerirea puterii de catre comunisti - principalele instrumente de presiune si control ale Moscovei in sfera sa de influenta - s-a facut cu anumite particularitati de la o tara la alta.

Sistemul politic a fost pana in 1929 democratia parlamentara, perioada a fost marcata de crize si convulsii sociale, tot acum apar si primele neintelegeri intre politicienii croati si Belgrad. Acestei situatii incerte ii pune capat regele Alexandru la 6 ianuarie 1929. El aboleste constitutia din 1921, scoate partidele in afara legii si da o noua o noua organizare administrativa, de asemeni schimba numele statului in Iugoslavia (in traducere, "statul slavilor de sud"). Regimul personal al regelui Alexandru a fost numit "dictatura de la 6 ianuarie"). In 1931 a fost elaborata o noua Constitutie care garanta suveranului puteri executive. In 1934 regele este asasinat la Marsilia in Franta de o organizatie macedoneana separatista, atentatul fiind sprijinit si de liderii partidelor interzise cat si de ustasii croati (miscare croata de extrema dreapta). Urmeaza o regenta, condusa de printul Paul, printul mostenitor fiind minor. Continua tensiunile interne dintre sarbi si croati referitoare la refederalizarea statului. Marul discordiei erau Bosnia si Vojvodina, atat sarbii cat si croatii vroiau ca in cadrul federatiei statele lor sa obtina teritorii din aceste doua regiuni. In 1939 se ajunge la un compromis si e creata regiunea autonoma Banovina si Croatia cu un parlament propriu. Solutia este insa departe de a satisface cererile nationalistilor croati iar tratamentul minoritarilor sarbi din Banovina si Croatia nelinisteste Belgradul. Evenimentele se precipita dupa 1940, in 1941 Iugoslavia adera la Axa, in urma acestei decizii are loc o lovitura de stat sustinuta de englezi prin care printul e inlaturat de la putere, fiind incoronat regele Peter II. In acelasi an Hitler invadeaza Iugoslavia, familia regala se refugiaza in strainatate, teritoriul iugoslav e impartit in mai multe entitati (statul croat, parti din Serbia sunt anexate de Ungaria si Bulgaria, iar restul e administrat de regimul colaborationist al lui Milan Nedic). In Croatia sub regimul ustasilor au loc masacre impotriva minoritarilor sarbi. In munti se organizeaza grupari de partizani, comunisti si anticomunisti. Gruparile de partizani comunisti conduse de Tito sunt ajutate de aliati si dupa alungarea germanilor aceste preiau controlul tarii. Noile autoritati comuniste proclama la 2 decembrie 1945 Republica Federala Democrata Iugoslavia. Josep Broz Tito (croat de origine) devine primul presedinte iugoslav. Regimul comunist sarb se remarca prin libertatea fata de Moscova (o caracteristica rara printre regimurile comuniste ale vremii ) si prin intrarea in "miscarea de nealiniere", prin incercarea (esuata de altfel) de industrializare, Iugoslavia ramanand insa o tara semi-agricola si desigur prin opresiunea tipica tuturor regimurilor comuniste. Pe plan administrativ Iugoslavia devine o federatie de 6 republici si 2 regiuni autonome (Kosovo si Vojvodina), iar constitutia din 1974 prevedea o descentralizare semnificativa, din anii `80 politicile economice ale celor 6 republici devin tot mai neuniforme, primele care au facut pasi timizi spre o economie de piata fiind Croatia si Slovenia.

Activitatile premergatoare instaurarii depline a comunistilor

in Iugoslavia, acapararea si chiar consolidarea puterii de catre comunisti avusese loc inca din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, care acolo avusese totodata si caracterul combinat de razboi civil si razboi revolutionar, pe langa cel al razboiului de eliberare nationala. intr-adevar, Iugoslavia postbelica a sarit peste faza coalitiei pluripartite, care in celelalte democratii populare a avut la inceput o realitate substantiala de durata variabila, iar apoi o continuitate nominala.

Dupa 22 iunie 1941, comunistii iugoslavi au organizat rapid forte de rezistenta si au initiat primul atac impotriva germanilor, in iulie. in decembrie, Tito s-a retras din Serbia spre Bosnia, nevoit sa abandoneze structura de partizani existenta. Din randul celora care ii ramasesera alaturi, a format prima brigada de soc. La mijlocul lui 1942 existau 5 asemenea brigazi, fiecare cu 800 pana la 1000 de luptatori. Din cauza faptului ca respectivele brigazi duceau lipsa de munitie, in 1942 ele au inceput ,,marsul cel lung", de 300 km, catre muntii din nord-vestul Bosniei. in regiunile controlate de partizani, au fost infiintate comitete populare, dominate de comunisti. in noiembrie 1942, Tito a infiintat un Consiliu Antifascist pentru Eliberarea Iugoslaviei (AVNOJ). Comunistii iugoslavi erau adanc inradacinati in miscarea de rezistenta, iar in noiembrie 1943, la cel de-al doilea congres al AVNOJ, organismul a fost practic declarat guvern provizoriu. Erau ajutati si de faptul ca Iugoslavia se numara printre puterile invingatoare si, de aceea, nu avea de a face cu o forta de ocupatie, nici cu o comisie de control aliata. Mai mult, in ochii iugoslavilor, puterile occidentale erau compromise de alianta cu Mihajlovic, al carui nume comunistii il ponegrisera sistematic, si cu regele Petru, al carui comportament in exil ii nemultumea pe multi. Toata aceasta perioada a fost dominata si de lupta continua intre Tito si Mihajlovic, fostul ministru de razboi, cel care comanda cu cetnicii - regalisti sarbi. Germanii, pana la mijlocul 1943, i-au considerat pe cetnici inamicul principal, iar britanicii le acordau sustinere financiara enorma. Pana la sfarsitul lui 1943, britanicii s-au convins ca partizanii reprezentau o forta mai eficienta impotriva germanilor decat Mihajlovic, motiv pentru care acesta a fost abandonat si toate resursele destinate Iugoslaviei s-au indreptat catre unitatile de partizani.

Regimul comunist din Iugoslavia beneficia, desigur, de cea mai buna pozitie dintre toate