Cauza pesimismului în literatură și viață

intr-un mic studiu critic e foarte greu a vorbi despre o chestie insemnata; sunt neajunsuri fatale care tin de marginile restranse ale unui articol. Foarte des se intampla sa nu fii inteles asa cum ai fi dorit, pentru ca n-ai avut destul spatiu pentru a-ti explica gandirile in toata intinderea lor. De altmintrelea nu numai sriitorul si spatiul restrans al unui articol sunt de vina, ci de multe ori si nebagarea de seama a cititorului. Toate acestea impreuna sunt pricina pentru care articolul meu Deceptionismul din volumul intai a fost de multi inteles foarte gresit. Asa, spre pilda, dl Petrascu, intr-un studiu critic asupra lui Eminescu, zice urmatoarele: ,,La noi, dl Gherea Dobrogheanu crede cu siguranta ca pricina acestui deceptionism, cum il numeste domnia sa, ar sta in disproportia dintre fagaduintele mari si actele mici ale revolutiei noastre de la 1848. Spiritele au fost exaltate mai intai de vorbe, in urma desiluzionate de fapte, si astazi ele respira in aceasta deziluzie." Ceea ce pot zice cu siguranta e ca dl Petrascu nu m-a priceput, poate din cauza mea. in orice caz pentru mine pricina hotaratoare a deceptionismului ori pesimismului e alta. in articolul meu Deceptionismul etc. am formulat in cateva randuri parerea mea asupra cauzei ori cauzelor pesimismului. si aceste randuri, pentru mai mare siguranta, le-am subliniat. Iata-le: ,,Pricina deceptionismului nostru, a deceptionismului poetilor nostri, obarsia lui, sunt anomaliile societatii burgheze. Pricina boalei veacului e starea patologica a civilizatiunii burgheze".

Acestea sunt, fie zis in treacat, unicele randuri subliniate in tot articolul. Pentru mine dar, cauzele pesimismului nu sunt vorbele late, promisiunile si nerealizarea acestor promisiuni, ci organizatia sociala de azi ori, mai bine zis, anomaliile acestei organizatiuni. La 1789 in Occidentul Europei si la 1848 la noi, s-a desfiintat o stare de lucruri plina de multe anomalii, nedreptati si mizerii. Aceasta cadere a unei intocmiri grele si inlocuirea ei prin alta superioara a trebuit sa dea nastere la o multime de asteptari optimiste, la iluziuni mari, la un sir intreg de stari sufletesti care caracterizeaza optimismul. Asemenea organizatia noua, cea burgheza, in dezvoltarea ei si prin anomaliile inerente ei, a produs amaraciuni, deziluziuni de tot soiul, un sir intreg de stari sufletesti pe care le numim pesimism.

Asadar, caderea unei organizatii rele si inlocuirea ei prin o alta mai buna au fost cauze producatoare si de optimism, si de pesimism. in amandoua cazurile, organizatia sociala produce fie asteptari mari, iluziuni - optimismul, fie deziluziuni - pesimismul. Asa am gandit eu si asa am scris. Iar dl Petrascu si altii au inteles ca, dupa mine, pricina optimismului si pesimismului la noi n-a fost organizatia sociala, ci asteptarile, iluziunile de o parte, deziluziunile de alta parte. Ar urma dar ca eu explic o stare sufleteasca: pesimismul, prin o alta stare sufleteasca: deziluziunea, care face parte din pesimism. Dar aceasta greseala de a preface in cauza hotaratoare a unei stari sufletesti o alta stare sufleteasca inrudita cu cea dintai, aceasta greseala o fac, intr-un mod inconstient nu-i vorba, tocmai aceia in contra carora a fost indreptat articolul meu. Pentru unii critici, in adevar, dezlegarea acestei insemnate chestii se reduce la urmatoarele: care e cauza pesimismului? - deziluziunea; care este cauza deziluziunii? - pesimismul. Cum vad cititorii mei, am fost inteles tocmai pe dos si daca un scriitor ca dl Petrascu m-a inteles asa, cu atat mai mult trebuie sa ma fi inteles gresit altii. Pentru a nu lasa loc la nici o confuzie si pentru ca chestiunea in sine e de o mare importanta, m-am decis sa scriu acest articol. Aici voi explica mai pe larg si mai deslusit cauzele pesimismului in literatura si viata.

inainte de a trece la cercetarea cauzelor pesimismului, trebuie sa ne intelegem asupra cuvantului pesimism. Dupa cum am aratat in articolul trecut, definitiunile date acestui cuvant sunt atat de nesigure si de elastice, incat dupa unii ar urma ca mai toti oamenii au fost pesimisti, iar dupa altii - ca pesimisti sunt numai Schopenhauer si ciracii sai. Asa, spre pilda, pentru unii un semn caracteristic al pesimismului e nemultumirea in privinta conditiunilor de trai. De cate ori un om ce se plange de toate mizeriile vietii sociale n-a fost intampinat cu cuvintele: ,,Esti pesimist!" Dar nemultumirea fata de conditiunile de trai poate sa fie tot asa de bine semnul unui mare optimism. Toti acei care se lupta pentru transformarea sociala, optimisti par excellence, avand un ideal maret in viitor, sunt foarte nemultumiti de conditiunile actuale ale traiului omenesc. Cu cat idealul ce le luceste in viitor e mai frumos, cu atat conditiunile prezente de trai le par mai odioase, si critica facuta de acesti optimisti mizeriilor vietii actuale va fi mai amara decat a pesimistilor. Vina multor greseli in ce priveste gasirea cauzelor hotaratoare ale pesimismului sta in metodele gresite intrebuintate pentru cautarea acestor cauze si in metodele gresite intrebuintate in general pentru lamurirea pesimismului. Asa, unii cauta sa se lamureasca in privinta sensului cuvantului pesimism, trag din el toate concluziunile logice, construiesc astfel un pesimism ori un pesimist ideal in capul lor, pe urma cu abstractiunile din capul lor ei cauta sa lamureasca pesimismul din viata reala. Cu alte cuvinte, ei nu deduc sensul cuvantului din viata reala, din analiza vietii reale, ci sensul vietii reale il deduc din sensul cuvantului, asa cum le pare lor acest sens. Dar fiindca fiecare om poate intrucatva sa priceapa altmintrelea cuvantul pesimism, de aceea vor fi mai tot atatea feluri de pesimism cati oameni sunt. Altii nu cad in aceasta greseala. Ei intrebuinteaza un metod stiintific intru atata intru cat cauta sa se lamureasca in privinta pesimismului din viata reala, din istoria omenirii. Dar multi dintre acesti din urma cad in alta greseala. Ei studiaza pesimismul in felurite epoci, cauta ce are comun pesimismul tuturor epocilor, pe urma, cu acest rest comun la toate, vor sa caracterizeze pesimismul fiecarei epoci in parte. Asa, spre pilda, nemultumirea in privinta conditiunilor vietii va fi comuna tuturor epocilor pesimiste, deci caracteristica pesimismului modern va fi nemultumirea. Aceasta e tot asa de absurd cum ar fi daca cineva, voind sa caracterizeze organizatia sociala a Engliterei moderne spre pilda, ar cauta ceva comun tuturor organizatiilor sociale, incepand de la comunele primitive ale brbarilor pana la societatea burgheza moderna. Pe urma, cu acest rest comun tuturor organizatiilor sociale ar dori sa caracterizeze organizatia moderna a Engliterei. in acest caz, ceea ce ar caracteriza organizatia moderna a englezilor ar fi: convietuirea pe acelasi teritoriu. in acest articol ne vom feri de aceste greseli. Nu vom cerceta un pesimism abstract ori pesimismul comun tuturor popoarelor si epocilor istorice [1], ci pesimismul in societatea noastra moderna, acela al societatii burgheze contemporane noua. Dar trebuie sa ne mai ferim si de alta greseala. Mai toti acei care scriu si vorbesc despre pesimismul unei epoci nu iau in bagare de seama deosebirile de clasa. Privind o societate ca un organism solidar si armonic, pentru ei pesimismul unei clase, unei parti a societatiii e o dovada ca toata societatea e cuprinsa de pesimism. Aceasta insa e foarte gresit. Societatea pana acuma n-a fost niciodata un organism armonic, ea a consistat din clase ce se luptau intre ele. Asa fiind, pesimismul ce a cuprins o clasa nu serva deloc de dovada ca toate celelalte clase sunt pesimiste. Mai curand dimpotriva. Asa, de pilda, sfarsitul veacului al XVIII-lea si inceputul veacului al XIX-lea a fost o epoca optimista pentru burghezime si pesimista pentru feudali, care si-au gasit un interpret genial in Chateaubriand. in vremea noastra putem vorbi de pesimismul unei parti din clasele de sus si de pesimismul proletariatului intelectual, profesiunilor asa-numite libere. Ar fi absurd insa a vorbi despre pesimismul taranimii ori despre pesimismul muncitorilor industriali. Fiindca in acest articol va fi vorba despre pesimismul contemporan, special epocii noastre, trebuie sa dam o caracteristica cat de mica a pesimistului modern.

Pesimistul modern e un degenerat nervoziceste, e un enervat. Acesta e principalul semn fiziologic (patologic) al lui. in legatura cu aceasta degenerare si slabire nervoasa e slabirea vointei, o disproportie mare intre vointa si inteligenta. Nu in zadar il numesc criticii francezi pe pesimistul modern un impuissant [2] Cu aceasta enervare, slabire a vointei sunt in legatura toate celelalte semne distinctive ale pesimismului, anume: melancolia, blazarea, dezgustul de viata si alcatuirea acestui dezgust in sisteme filozofice.