Creștinism

Crestinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alaturi de iudaism si islam. Considerand impreuna catolicii, protestantii si ortodocsii sub eticheta globala de "crestini", religia acestora este actualmente la nivel mondial cea mai importanta din punct de vedere numeric. Islamul, cealalta religie monoteista derivata din traditia religioasa iudaica, este a doua ca pondere numerica a adeptilor in lume.

Crestinismul imbina traditii din iudaism, pe care le imbogateste cu marturia Noului Testament. Ca mostenitor alaturi de islam si iudaismul contemporan al traditiei religioase orientale, crestinismul perpetueaza pana in ziua de astazi credinte si mituri nascute pe malurile Eufratului acum mai bine de 5000 de ani.[1]

Ca orice monoteism, crestinismul a manifestat in bimilenara sa istorie o apreciabila cantitate de intoleranta atat de tipica acestei forme speciale de religie.[2]

Cuvantul "crestin" vine din limba latina populara, de la christianus, derivat de la Hristos, deoarece Iisus/Isus din Nazareth este considerat in religia crestina ca fiind Mesia si fiul lui Dumnezeu. Cuvantul "Hristos", in limba greaca ??????? Christos, "cel uns", este traducerea din limba ebraica a cuvantului ???? Mosiach (araba ????? Masih).

Institutia specifica crestinismului este biserica. Autoritatea doctrinala este Sfanta Scriptura sau Biblia, la care se adauga, in ortodoxie si catolicism, traditia Bisericii, iar pentru catolicism si Magisteriul bisericesc, reprezentat de autoritatea papei.

Crestinismul este religia acelora care marturisesc credinta in Iisus Hristos, pe care-l recunosc si-l cinstesc drept Fiu al lui Dumnezeu si purtator al unui mesaj universal de mantuire propavaduita de apostoli. Sintagma "Fiu al lui Dumnezeu" trebuie inteleasa aici in sensul dat ei de catre crestini, caci ea este veche, precedand crestinismul. Astfel, despre imparatul roman Augustus se spunea ca este Fiul lui Dumnezeu pentru ca era fiul adoptat al lui Iulius Cezar, imparat zeificat de catre romani. Savantii Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu pun la indoiala faptul ca Iisus i-a dat sintagmei ("Fiul lui Dumnezeu") acelasi inteles pe care mai tarziu crestinii i-o vor da.[3] Aceasta religie si crezul ei este in continuitate cu iudaismul primului secol, revendicandu-se ca implinire a legamantului incheiat de Dumnezeu cu poporul lui Israel. Pentru teologii contemporani, Iisus Hristos a fost un predicator ambulant (itinerant) in Palestina secolului I e.n., care potrivit marturiei biblice infaptuia miracole pe unde trecea.[4] In Imperiul roman al vremii, acest fapt trecea ca fiind banal si nimic strain atmosferei timpului si locului, despre maestrii stoicieni si cinici ai vremii spunandu-se acelasi lucru. Numerosi facatori de minuni evrei pot fi comparati cu Iisus. Astfel, Talmud-ul relateaza despre minunile infaptuite de diversi rabini, de exemplu rabinul Honi ha-Meaggel, traitor in secolul I i.e.n., sau celebrul rabin Hanina ben Dosa, un contemporan al lui Iisus. In contul acestui rabin traitor in aceeasi perioada cu Iisus este pus, de altfel, un miracol de-o asemanare frapanta cu unul dintre miracolele pe care textul sacru crestin il pune in contul lui Hristos, anume vindecarea fiului unui slujbas la Capernaum (Ioan 4:43-54); Hanina ben Dosa se pretinde a fi vindecat fiul unui rabin, anume al lui Gamaliel II. Iudaismul, ca si alte religii antice, considera miracolele ca facand parte din ordinea lucrurilor. Vechiul Testament contine numeroase relatari de interventii ale lui Dumnezeu in favoarea poporului care credea in el, dar in Biblia evreiasca gasim si miracole infaptuite de oameni sfinti, precum profetul Ilie si Elisei, un numar important de relatari miraculoase ale Noului Testament fiind influentate de aceste relatari ale Vechiului Testament.[5]

Crestinismul, asadar, isi are originea la ceea ce pentru credinciosii crestini reprezinta evenimentul si misterul lui Hristos (adica viata, cuvintele, patimirea, moartea sa pe cruce, invierea sa din morti, inaltarea la cer si trimiterea Mangaietorului in ziua de Cincizecime). Se caracterizeaza prin monoteismul sau, conform, de altfel, matricei originare ebraice, asta desi totusi o alta religie din aceeasi matrice, anume islamul, percepe crestinismul ca fiind o forma de politeism (sirk), iar istoricii religiei situeaza crestinismul pe o pozitie aparte in raport cu religiile monoteiste cu caracter exclusiv (absolut) precum islamul si iudaismul, din cauza notiunii specific crestine de Treime, adica "trei persoane de-o unica substanta", fapt ce arunca crestinismul in categoria monoteismelor pluriforme alaturi de religiile primitive, care prin expresia unui monoteism pluriform (mai multi zei sunt considerati a fi manifestari ale unui unic zeu) incearca sa raspunda aceleiasi probleme ca si dogma trinitara, anume a coexistentei unitatii divine si a pluriformitatii divine (multiplicitatii de manifestari ale acesteia), un exemplu fiind spiritul adorat de pastorii nilotici "nuer".[6] Dubla natura a uneia dintre manifestarile dumnezeului crestin, anume a lui Iisus, divina si umana, nu face decat sa complice si mai mult situatia crestinismului din punctul de vedere al sistematicii istoriei religiei. De altfel, Biblia crestina, atat Vechiul cat si Noul Testament, nu contine afirmatii sau speculatii trinitare, in ea aparand doar formule liturgice triadice.[7]

Nucleul fundamental