Dezinfecția apei

Apa potabila provine de regula din ape subterane sau din ape de suprafata, mai rar din alte surse, uneori doar cu dezinfectie sau fara vreo prelucrare. Apele subterane sunt adesea de o calitate care permite utilizarea directa ca apa potabila, fara prelucrare. Apa provenita din alte surse, cum sunt apele de suprafata, trebuie prelucrata in scopul potabilizarii, complex de procese numite curent preparare sau tratare a apei.

Probleme de calitate a apelor subterane

Factorii care influenteaza calitatea apelor subterane sunt in mare parte identici cu cei ce influenteaza calitatea apelor de suprafata,

Apele meteorice aduc aport de gaze dizolvate atmosferice (oxigen, azot, dioxid de carbon, hidrogen sulfurat etc.) si minerale dizolvate (bicarbonati si sulfati de calciu si magneziu dizolvati din roci; azotati si cloruri de sodiu, potasiu, calciu si magneziu dizolvate din sol si detritusuri organice; saruri de fier si mangan).

Utilizarile casnice fac sa ajunga in apa subterana, prin intermediul exfiltrarilor din tancuri septice sau canalizari neetanse, precum si din infiltrarea din apele de suprafata, detergenti, azotati, sulfati si alti produsi de degradare a substantelor organice, saruri si ioni dizolvati din reteaua de apa potabila, precum si compusi organici solubili.

Utilizarile industriale ale apelor genereaza ajungerea in apele subterane a diverselor saruri dizolvate in ape uzate industriale ce se infiltreaza in sol din apele de suprafata poluate.

Agricultura genereaza aport de saruri din apa de irigatie. Depozitele de gunoi aduc aport de produsi organici de descompunere, substante chimice solubile, gaze solubile, saruri provenite din cenusa.

Metode conventionale de tratare a apei sunt : sedimentare, coagulare, filtrare (fizica sau biologica), apoi dezinfectie. Se mai folosesc optional procedee de mineralizare, demineralizare, dezactivare, floculare mecanica, despumare etc. Filtrarea poate fi rapida sau lenta, filtrare directa, filtrare cu presiune si cu vid, cu microsite si membrane Demineralizarea poate viza dedurizarea, deferizarea sau demanganizarea

. Dezinfectia se face de regula prin clorinare (cu clor, cu dioxid de clor, cu cloramina), dar si prin ozonizare, iodurare sau bromurare, sau cu argint, permanganat de potasiu etc.

Metodele avansate de tratare a apei cuprind: Adsorbtie, aerare, cartus filtrant, electrodializa, osmoza inversa, distilare, congelare, ultrafiltrare, ultraviolete etc.

Dezactivarea apei radioactive se poate face prin metode chimice (precipitare, coagulare), fizico-chimice (absorbtie, schimbatori de ioni) si fizice (evaporare).

Dezinfectia apei reprezinta distrugerea totala a germenilor patogeni si reducerea numarului celor saprofiti pina Ia conditiile de potabilitate. Introducerea dezinfectiei in purificarea apei a avut un efect spectaculos si s-a impus ca etapa obligatorie pentru apele de suprafata. Din pacate, in ultimii ani, dezinfectia a devenit necesara si pentru apele subterane, mai ales daca acestea sint supuse unor operatii de corectare chimica, in cursul carora se pot contamina.

. Dezinfectia apei poate avea efecte nedorite prin persistenta in apa potabila a unor substante folosite la tratarea ei sau subprodusi a acestora, cum sunt clorfenolii, haloacetonitrilii sau trihalometanii (in cazul clorinarii) respectiv aldehidele, fenolii si acizii carboxilici (in cazul ozonizarii). De aceea metoda trebuie aleasa si in functie de poluantii prezenti. Sunt mai multe posibilitati de dezinfectie, dintre care prezentam cele mai utilizate:

1.Dezinfectia apei prin clor, cunoscuta sub denumirea de clorare (clorinare sau clorizare) a fost introdusa pentru prima data in 1896. Cercetari efectuate asupra actiunii oxidante a clorului au demonstrat ca acesta produce perturbari profunde in metabolismul bacterian care conduc la moartea acestuia. Actiunea dezinfectanta depinde de o serie de factori care tin de particularitatile clorului si microorganismelor ca factori