Sculptura românească a secolului XX

SCULPTURA ROMANEASCA A SECOLULUI XX

O privire asupra sculpturii romanesti moderne este firesc sa nu fie o reiterare a celei de dinainte de 1990. Si asta nu pentru ca artistii, cu operele lor puse in discutie, erau lipsiti de calitati, ci din simplul motiv pentru ca perspectiva in care fusesera valorificati era una falsa si limitativa.

Intrarea natiunii romane in modernitate s-a produs in secolul al XIX-lea intr-un ritm relativ rapid. El s-a datorat, neindoielnic, unor conditii economice obiective si nu in mica masura schimbarilor esentiale produse in privinta statutului international al statelor romanesti.

Zeci de tineri romani au luat calea strainatatii inca de la inceputul veacului al XIX-lea, initial sporadic, dar apoi, din cel de-al doilea sfert al secolului, din ce in ce mai numerosi.

Numai la Paris, in anii premergatori revolutiei de la 1848, se gaseau in jur de o suta.

Esential a fost ca intreg acest proces a avut loc pastrandu-si fiecare simtamintele nationale si traind necontenit cu gandul revenirii in patrie si al obligatiei morale ce o aveau de a o sluji.

Parisul, locul unde cei mai multi romani s-au dus la studii, le-a oferit ocazia unei organizari; iar constituirea ,,Societatii studentilor romani" la finele anului 1845, a contribuit intr-o mare masura la strangerea legaturilor moldo-vlahe.

In anii imediat premergatori revolutiei din 1848, activitatea politica a acestor tineri, cadre ale Romaniei viitoare s-a intensificat in mod deosebit.

Elanul revolutiilor de la 1848 cuprinsese intreaga Europa preocupata sa dea viata idealurilor nationale indreptate in directia crearii statului de drept si, implicit, in sensul trezirii constiintei artistice nationale. Acesta este momentul in care, prin cautari si experiente fertile, incep sa se cristalizeze si trasaturile specifice ale artei romanesti.

Primii care vor avea constiinta valentelor propagandistice ale monumentelor, a importantei reprezentarii marilor personalitati ale trecutului nostru istoric, sunt fruntasii revolutiei de la 1848.

Aceasta conceptie se regaseste in hotararea ,,LocotenenNei Domnesti", din 15 august

1848, de a ridica o statuie lui Gheorghe Lazar, ctitor al scolii romanesti, cum si in propunerea lui Cezar Bolliac de a se inchina cate un monument lui Mihai Viteazul si lui Tudor Vladimirescu.