Studiu de caz - Latinitate și dacism

Baza oricarei literaturi nationale este viata spirituala a poporului, iar organul ei de exprimare este limba lui. Nascuta pentru a servi ca mijloc de comunicare, limba n-a putut sa nu atraga atentia asupra sa.

"Orice cultura incepe cu un miracol al spiritului : limba." ( Jacob Burckhardt).

Temelia limbii si a poporului roman o reprezinta conceptele de latinitate si dacism. Latinitatea este un curent de idei referitor la originea latina a unui neam, iar dacismul este un curent ideologic autohton, afirmat la inceputul secolului al XX - lea si caracterizat prin exagerarea contributiei dacilor in etnogeneza romaneasca.

Limba romana, reprezentanta a latinitatii rasaritene, a fost de-a lungul timpului , cantata si slavita in lucrarile lor de multi scriitori romani, care si-au inchinat viata si munca lor patriei, fiind constienti de sorgintea nobia a acestei limbi si de cultura pe care aceasta o presupune.

Latinitatea este un concept care desemneaza un curent de idei referitor la originea latina a unui neam.

Formarea poporului roman in spatiul carpato-danubian si continuitatea lui in acest spatiu constituie un proces asemanator formarii si continuitatii celorlalte popoare romanice europene : francez, italian, spaniol si portughez.

La toate aceste popoare constatam un element etnic de baza : galii in cazul francezilor, celtiberii in cazul spaniolilor si portughezilor, galii si etruscii in cazul italienilor. La romani au fost daco-getii, ramura de nord a tracilor.

Dacii, sau getii, fac parte din marele grup etnic al tracilor si constituie cea mai importanta ramura a lui, avand o civilizatie, o cultura si o istorie politica pe care n-a egalat-o nicio alta ramura. Se poate spune ca geto-dacii reprezinta elita numerosului grup al tracilor.

Cu privire la multimea acestor traci, Herodot face o afirmatie de cea mai mare importanta : "Neamul tracilor este, dupa cel al inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, ele ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate neamurile."

Dintre cele peste 100 de formatiuni tribale si gentilice ale tracilor, triburile dacilor si getilor erau cele mai mari si cele mai puternice. Ocupau teritoriul cuprins intre Muntii Balcani si Muntii Slovaciei, si de la litoralul apusean al Marii Negre pana dincolo de bazinul Tisei. Triburile denumite "dacice" locuiau pe teritoriul actualei Transilvanii si al Banatului, iar al "getilor" in campia Dunarii - inclusiv in sudul fluviului - , in Moldova si Dobrogea de azi.

Religia geto-dacilor, ca a tuturor popoarelor din antichitate, constituie unul dintre subiectele cele mai pasionante, atat prin fascinatia subiectului in sine, cat mai ales prin aura creata in jurul lui de catre o literatura de tot felul. Desi istoriografia noastra, (dar nu numai) a reusit achizitii notabile, ea este totusi destul de departe de a avea si a ne oferi o imagine a religiei geto-dacice cat mai completa si general acceptata.Ca orice neam indo-european, si geto-dacii aveau o religie politeista.

Zeul cel mai frecvent mentionat la autorii vechi este Zalmoxis, "zeul carpatic al nemuririi". Unii sustin ca este o divinitate chtoniana, altii ca este uraniana. Potrivit scrierii lui Herodot "acest Zalmoxis, fiind om ca toti oamenii, ar fi trait in robie la Samos ca sclav al lui Pytharoras. Apoi, castigandu-si libertatea, ar fi dobandit avutie multa si, dobandind avere, s-a intors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau o viata de saracie crunta si erau lipsiti de invatatura, Zalmoxis acesta care cunoscuse felul de viata ionian si moravuri mai alese decat cele din Tracia, ca unul ce traise printre eleni, si mai ales alaturi de omul cel mai intelept al Elladei, langa Pythagoras, a pus sa i se cladeasca o sala de primire, unde-i gazduia si-i ospata pe cetatenii de frunte; in timpul ospetelor, ii invata ca nici el, nici oaspetii lui, si nici urmasii lor in veac nu vor muri, ci se vor muta numai intr-un loc unde, traind de-a pururea, vor avea parte de toate bunatatile. in timpul cat isi ospata oaspetii si le cuvanta astfel, pusese sa i se faca o locuinta sub pamant. Cand locuinta ii fu gata, se facu nevazut din mijlocul tracilor, coborand in adancul incaperilor subterane, unde statu ascuns vreme de trei ani. Tracii fura cuprinsi de parere de rau dupa el si-l jelira ca pe un mort. in al patrulea an se ivi insa iarasi in fata tracilor, si asa ii facu Zamolxis sa creada in toate spusele lui."

Descoperirile arheologice si studiile recente au adus textului lui Herodot completari si rectificari. Ca Zamolxis ar fi fost la origine intemeietorul unui cult initiatic si mistic, un personaj istoric real, un taumaturg si un reformator care, ulterior a fost divinizat, este o ipoteza acceptabila. Diodor din Sicilia il situeaza alaturi de ceilalti doi mari intemeietori de religii ai omenirii, Zarathustra si Moise. Ca ar fi fost sclav al lui Pitagora este insa o legenda naiva, respinsa chiar de Herodot, care era convins ca "acest Zamolxis a trait cu mai multa vreme inaintea lui Pythagoras."

Privita sub raportul practicilor de cult, religia daco-getilor era o religie initiatica si mistica. Pentru aceasta religie, caracteristic era actul initiatic al retragerii temporare in ceea ce semnifica "cealalta lume", si anume, intr-o locuinta subterana sau intr-o grota. De asemenea, semnificative pentru conceptia religioasa si practicile cultice daco-getice, si din nou confirmate de Herodot, erau si banchetele rituale ale asociatiilor religioase secrete pe care le formau initiatii. Aceste practici de cult sunt atestate in lumea tracilor din sudul si nordul Dunarii.

Herodot vorbeste despre cultul lui Zamolxis astfel :" Iata in ce fel se socot ei nemuritori : credinta lor este ca ei nu mor, ci ca cel care piere se duce la Zamolxis. Tot in al cincilea an arunca sortie, si intotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sortul, il trimit ca solie la Zalmoxis, incredintandu-i de fiecare data nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel : cativa dintre ei, asezandu-se la rand, tin cu varful

Calinescu George - ,,Istoria literaturii romane" (compendiu) , editura Minerva, Bucuresti, 1983 ;

- ,,Cantare Romaniei", antologie, 1966, Editura Pentru Literatura ;

- Drimba Ovidiu - ,,Istoria culturii si civilizatiei III", editura Saeculum I.O. si editura Vestala, Bucuresti, 1997 ;

- Graur Alexandru - ,,Lingvistica pe intelesul tuturor", Editura enciclopedica romana, Bucuresti, 1972 ;

- Giurescu C. Constantin - ,,Formarea poporului roman", Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1973 ;

- ,,La trecutu-ti mare, mare viitor", Poezii patriotice, Editura Albatros, Bucuresti, 1983