Politica monetară

Politica monetara ansamblu masurilor si metodelor prin care autoritatile publice abilitate cauta sa influienteze conditiile macroeconomice prin cresterea sau reducerea ofertei de bani. Autoritatile monetare au la dispozite trei optiuni principale:

1.suplimentarea ofertei de bani prin tiparire de bancnote (astazi aceasta optiune este rareori utilizata);

2. controlul direct asupra detinerilor debani de catre sectorul monetar ;

3. operatiuni de open-market (vanzarea si cumpararea titlurilor de valoare de stat prin operatiuni pe piata libera).

Conceptia keynesiana traditionala considera politica monetara drept cel mai bun instrument ("banii nu conteaza") de influientare a economiei, pe cand conceptia monetarista este total opusa acesteia. Din perspective noii macroeconomii clasice (ce utulizeaza teoria anticiparilor rationale) masurile de politica monetara sunt total ineficiente. Astazi, tendinta dominanta a politicii monetare este cea a politicilor restrictive, autoritatile monetare responsabile avand convingerea ca astfel inflatia poate fi restransa.

Politica monetara isi propune sa actioneze cu un caracter global asupra variabelelor economice: pret, nivel de activitate, utilizare a fortei de munca, echilibru extern. Aceasta actiune se exercita prin intermediul variabileleort monetare, ele insele imperfect controlabile. Aceste variabile sunt numite oibiective intermediare si reprezinta obiectivul politicii monetare. Obiectivele intermediare sunt agregatele monetare si de credit, rata dobanzii si rata schimbului.

Autoritatile monetare dispun de instrumente de actiune asupra variabelelor monetare. Ele sunt uneori directe si coercitive (controlul creditului sau schimburilor), dar trebuie sa cedeze in fata mecaniasmelor mai indirecte lasand sa actioneze legile pietei, capacitatea de adaptare a sistemului financiar. De indata ce au puterea de a creea cea mai mare parte a masei monetare, bancile apar ca fiind dotate cu o putere considerabila, deoarece supravegheaza alocarea unei resurse speciale: moneda. Nu este deci, asa cum se descria in secolul al XIX-lea, vorba de un comert asemanator celorlalte. Puterea bancilor este, in acelasi timp, macroeconomica(mai ales p[rin volumul monedei create), mezoeconomica(prin optiunile de orientare a creditelor, ele dirijeaza politica industriala) si microeconomica( in relatiile cu clientele). In plus, in cursul ultimilor decenii, bancile au insotit si uneori au devansat internationalizarea economiei. Aceasta le confera noi responsabilitati de natura geopolitica.

Politica monetara este o componenta esentiala a politicii economice. Prin masurile specifice pe care le promoveaza, autoritatile monetare incearca sa regleze nivelul cererii agregate din economie, influientand nivelul lichiditatii, conditiile de acordare si disponibilitatea creditului in economie. Obiectivele politicii monetare trebuie sa fie integrate in cadrul mai larg al politicii economice, de performantele fiecarui grup de politici depinzand succesul de ansamblu.

Politica monetara poate fi definita ca un ansamblu de actiuni exercitate de autoritatile monetare (Banca Nationala, Trezoreria) asupra masei monetare si asupra activelor financiare, in vederea orientarii economiei pe termen scurt sau mediu.

De fapt, ansamblu de reguli pe care Banca Centrala le impune celorlalte banci si institutii financiare vizeaza atingerea unor obiective generale ale tarii, cum sunt stabilitatea, restructurarea, expansiunea, deschiderea cu eficienta a economiei nationale spre exterior etc.

Motivatiile si scopurile politicii promovate de agentii bancari si de credit pot fi grupate in doua categorii. In primul rand, acestea constau in organizarea profesiunii bancare de asa maniera incat sa asigure protectia deponentilor, sa se evite riscul care ar proveni dintr-o gestiune dezordonata a resurselor monetare si din masurile individuale ce ar periclita sistemul monetar si de credit.

In al doilea rand, prin politica monetara se urmareste ca prin modificarea masei monetare sa se contribuie la realizarea obiectivelor economice fundamentale. Ea nu trebuie sa favorizeze nici lipsa de bani, dar nici orientarea agentilor specializati in operatiuni banesti riscante. Deci, o politica monetara sanatoasa trebuie sa-si propuna concilierea stabilitatii puterii de cumparare a monedei (nu rigiditatea masei monetare) cu expansiune economica.

Pe plan intern, rolul politicii monetare se realizeaza prin reglarea cererii de moneda de scimb si de plata. Dar reglarea respective nu este un scop in sine. Printr-o asemenea masura se urmaresc stabilitatea preturilor, deplina ocupare a fortei de munca, expansiunea economica etc.

Pe plan extern, politica monetara si miscarile externe de capitaluri sunt de natura dubla. Pe de o partee politica monetara poate sa caute incurajarea intrarilor sau iesirilor de capitaluri pentru reechilibrarea balantei de plati. Pe de alta parte, ea incearca sa gaseasca modalitati de a suporta presiunile valutare din exterior atunci cand miscarile de capital se deruleaza speculative. Bineinteles, se recurge la aceasta politica daca autoritatile monetare nationale nu au putere notabila de a evita astfel de presiuni.

Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul caruia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie. Importanta politicii monetare rezulta din obiectivul fundamental al acesteia, respective stabilitatea preturilor, la care se adauga limitarea inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a monedei. Responsabilitatea indeplinirii acestoe obiective revine Bancii Centrale, care detine monopolul in formularea si transpunerea in practica a obiectivelor politicii monetare.

Stabilitatea preturilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar,in acelasi timp, reprezinta un obiectiv central al politicii economice, alaturi de cresterea economica durabila, ocuparea c